sâmbătă, 17 decembrie 2011

O Cererere decompensată

Credeam uitat, apus, inutil, sau cel puţin inexplicabil umbletul prin farmacii. În cazul meu, la tinereţe, se petrecea spontan, sporadic, sportiv dpdv mental. Există felii de viaţă pe care nu le gustăm, din principiu. Şi dacă suntem nevoiţi să înţelegem că ceva fapt, situaţie, sau stare de lucruri ce pare absolut stupidă este mai logică decât principiile noastre de viaţă, şansele de-a ne enerva cresc exponenţial, sau mai rău, logaritmic, ceea ce e şi mai enervant, pentru că e o creştere lentă şi chinuitoare.
Zmeoiu de vreo săptămână nu poate face unele mişcări în plan fizic, şi atunci mintea sa agitată compensează prin tot felul de tertipuri situaţiunea. Românul face haz de necaz, dar cel mai mare haz îl are propriul necaz.    



Relativa fierbere a acestor vremi îmi permite să iau instant caimacul de pe ele, după metoda combinatoric-triphopistică a oglindirii melancolice. După o peripatetică aventură a spiritului şi asimetrii înţesate între bloguri, iată alternarea armonică pe o variaţiune dublu-delăsătoare: povestea intimă major-minoră de tip Cap de Portic va ascunde tocmai ce în ochii Dvs. ar fi de dorit să arate.





Simt cum negrul este mai cald decât albul,
la fel cum recele pare mai alb decât caldul.
Dar din fericire vom putea rămâne cu Dansul
Atât timp cât una dintre lebede priveşte în sus
iar cealaltă pluteşte peste privirile noastre.