vineri, 31 ianuarie 2014

Basm (VII)

În prima zi a anului Calului de Lemn, câinele cu dinţii de aur şi fiinţa de pământ avea programată o ultimă întâlnire cu dentistul regatului vecin. Pe drum, s-a gândit să-i facă o vizită regelui la sanatoriu. Femeile din cortegiu îl rugară să lămurească cumva situaţia, altfel vor trece la acţiune. Aşadar sarcina lui nu era una uşoară.



Când a ajuns la ghereta portarului de la sanatoriu, un ciorancioban din Răşinari, a povestit cu el câteva minute. Nu a aflat mare lucru. Vărul lui, Frigidor cel trimis în misiune de spionare a regelui, era atât de agresiv încât a trebuit să fie electroşocat. Evadase alaltăieri din pavilionul celor periculoşi.
Câinele a avut o străfulgerare în canini, semn că ceva avea să meargă prost în vizita asta. S-a gândit să facă mai bine cale-ntoarsă, dar s-a răzgândit. Paznicul i-a spus să nu-şi lase fauve-ul parcat pe locul şefului prea mult timp. Aşadar doctorul nu era la sanatoriu, va putea vorbi mai lejer cu regele.

A intrat în sufragerie, unde un linţoliu zăcea atârnat pe masă, iar pacienţii incantau despre transformarea cuiva anume. Cinele a aruncat câteva gene prin camerele goale puţind a pişat împuţit. A ajuns apoi în grădină. Împreună cu câţiva pacienţi, regele era la cursul de îmbrăţişare a plopului energetic.


Fără să se mai fâstâcească, câinele cu dinţii de aur şi fiinţa de pământ s-a hotărât să spargă liniştea.
- La mulţi ani, rege!
După o lungă pauză, regele s-a desprins jovial din îmbrăţişarea cercului.
- La mulţi ani, câine! Ce vânt te aduce pe aici?
- Ce soare blând. Cum vă e ziua?
- Am visat că cioplesc un căluţ de tek. El trebuia să-mi arate calea spre jumătatea sortită mie. Cea pe care nu o voi găsi decât în următoarea viaţă, se pare. În timp ce-mi ciopleam căluţul, mă uitam în vis împreună cu nebunii ăştia la tv-ul din hol, că se dădea urania. Ea mi-a zis mie anume, că degeaba cioplesc, în chipul ăsta nu voi găsi calea cea adevărată. Şi m-am trezit brusc. Adormisem pe veceu cu un briceag în mână şi cu telemeaua în cealaltă. Mă ascund acolo când mănânc. De la o vreme fac provizii sub pat, că nu-mi ajung porţiile zgârciţilor ăştia. Să nu crezi că am nevoie de ceva. Nici de jumătate din ceva.
- Pot aranja să primiţi mâncare separat, câtă doriţi.
- Nu mersi, e mai distractiv aşa. Pacienţii se holbau, strângând nesiguri plopul.
- Înălţimea ta, femeile m-au întrebat dacă e adevărat că vă distraţi pe seama lor.
- Nu mi se pare. Nu prea au simţul umorului, e adevărat că ar merita să fac glume pe seama lor, dar consider că sunt cât se poate de serios.
- Dar ce s-a întâmplat cu dumneata, rege? Spune-ne, poate te putem ajuta.
- Azi e vineri. Mâine voi veni la curte. Lustruieşte-mi tronul.
- Deocamdată stă altcineva pe el, rege.
- Cum aşa? Cine!?
- Nu putem şti, e un fel de stafie, ca să zic aşa. Dar se simte că tronul e ocupat. Eu bănuiesc că e NL, care probabil are abilitatea de a fi prezentă chiar când lipseşte.
- Aveam de gând să plec weekendul ăsta în concediu la mare. Dar voi veni pentru a lămuri femeile.Până să înceapă ceremonia, mâine o să văd despre ce-i vorba. Mă rog, dacă nu văd, măcar să simt şi eu stafia. Trebuie dată jos. Tronul e al meu.
- Dar credeţi că veţi fi în stare să domniţi din nou? Câinele era cu ochii aproape în lacrimi.
- Desigur. După ceremonia de mâine lucrurile vor reintra pe făgaşul lor.
- Aş dori să aflu, o rege, care e cauza acestei stări de fapt.
- Mişaka d'ainia, potay guresa!

Câinele s-a întors cu coada între picioare, a urcat în maşină şi a demarat extrem de speriat, prin poarta închisă. Demult nu-l mai auzise pe rege să-i vorbească pe limba sa. Chiar dacă l-a înjurat, ăsta era semn bun. Poate într-adevăr lucrurile vor intra pe făgaşul lor. Gonea spre curte, turând fauve-ul la maxim. Uitase complet de programarea la dentist, un amănunt care în anul ce tocmai începe îi va aduce mari belele, necazuri, suferinţe, dacă nu chiar pieirea. Deseară după 6, Uranus va intra în casa a 8-a. Dacă cele 2 ore vor trece cu bine, câinele va scăpa cu dinţii curaţi.
În urma lui, portarul răşinărean i-a arătat degetul mijlociu, scuipând a pagubă şi înjurând într-un nor de praf amestecat cu fire de gheaţă şi vată de sticlă.
În grădină, regele râdea în hohote, îmbrăţişând din nou plopul. Va avea mult de lucru anul ăsta.

marți, 21 ianuarie 2014

Basm (VI)

Curtenii au decis ca ceremonia cortegiului de sâmbătă să se ţină la sanatoriu, unde regele era deja cu un picior în groapă. Nu de dragul lui, cât din curiozitate, au venit femeile pe capul regelui. El nu mai prea avea idee ce trebuie să facă. Câinele cu dinţii de aur se fâstâcea pentru prima dată în viaţa sa, privind la cei câţiva pacienţi ai sanatoriului. Vărul său, Frigidor, nu aflase mare lucru în legătură cu starea regelui, dar în schimb se ţicnise de-a binelea.
Femeile aşteptau, asta fiind o mişcare destul de perversă din partea lor. Ştiau că fâstâceala câinelui şi ataraxia regelui vor duce în mod firesc la reinstaurarea matriarhatului la curte. Deci consecinţa logică era aşteptarea.



 Frigidor însă răsturnă toată situaţia, începând să strige că lipseşte una dintre femei. Faţa regelui s-a mişcat puţin a încruntare. Pe lângă NL, într-adevăr niciuna dintre odalisce nu era acolo. Frigidor se tăvălea pe jos plângând ca un copil, iar regele era pe punctul de a scoate primul cuvânt după luni de zile. Femeile atât aşteptau.
Câinele cu dinţii de aur încerca să-l liniştească pe Frigidor, dar era numai ochi şi urechi la rege. Tocmai în învălmăşeala asta, Doctorul a apărut cu o găleată cu limonadă ordinară şi un polonic ruginit. Nu se ştie de unde, a apărut brusc odalisca. Îi dădea sân lui Frigidor, care s-a liniştit subit.

- Să începem, dragele mele, a spus regele.

Unda de şoc a fost imensă.
În loc de ceaunul cu leacuri ceremoniale, câinele a sugerat printr-o scurtă privire aruncată şerifei de cortegiu să fie utilizată găleata cu limonadă. Mizase pe deficitul de atenţie al regelui. Acesta însă rupse un fel de rădăcină obişnuită de sub băncuţa pe care stătuse aşezat, şi le făcu semn femeilor să intre în sufrageria din sanatoriu. Uşile se închiseră singure. Asta văzuseră clar câinele, doctorul şi Frigidor, care mai avea lapte pe buze şi recita Baudelaire în gând.
După ceremonie, târziu în noapte, femeile au ieşit toate umede şi aşa au şi plecat în linişte înapoi la curte, fără să-şi facă griji că-şi pun sănătatea în pericol. Deşi e ianuarie, aerul primăvăratic se vărsa tandru peste pletele lor. Şocul fiind încă prea mare, toate erau convinse că regele îşi bătuse joc de ele, prefăcându-se nebun pentru a scăpa de îndatoririle sale de la curte.

vineri, 10 ianuarie 2014

Basm (V)


(poemul lipsei zăpezii)

Şi mi-e frig 
şi mi-e dor

Dimineaţa mă trezesc
cu un zâmbet prostesc
mă simt bine 
iar mă gândesc la tine
tu nu eşti lângă mine...
...lasă-mă să delirez!

Odalisca mea, m-am trezit 
total uimit în calea ta (lactee)
dulcea mea orhidee vezi că
ni s-a stricat centrala
da' mâine vine vara 
şi până în februarie
elaborăm o nouă teorie
o nouă melodie

Nebunatico, ia ceva pe tine 
vezi că-i frig afară
e 7 ianuarie şi n-am deloc încredere 
în imaginaţia mea bizară
la party deseară
n-am niciun chef de pălinkăreală

Şi mi-e frig 
Şi mi-e dor

Şi îţi place să te joci
şi ai vrea să mă provoci
Şi-am crezut
şi-am visat
dar m-am protejat
Şi totuşi am sperat
tu nu ştii că mi-e frică de tine

Sunt un câine 
marcator de teritorii noi
suntem foarte aproape
să descoperim principiul 2
al termodinamicii extraterestre




O da, dă-te,
mi-e frig, dă-te dracu'.
O da, mi-am luat ţeapă şi azi, o da.
O să-mi iau poate şi mâine
şi ce dacă?

Şi mi-e frig
şi mi-e dor
şi nu-mi pasă,
gata!




"La sfârşit am belit-o", îi spuse câinelui cu dinţii de aur una dintre odaliscele invitate la curtea regelui. Era târziu în noapte când au terminat de înregistrat. Toată lumea dormea demult. Deşi treburile regelui nu mai erau atât de multe, toţi se trezeau dimineaţa la 6, cu excepţia musafirilor.

Odalisca fusese de-a dreptul lovită de inspiraţie în clipa când l-a zărit pe Frigidor, verişorul bun al câinelui, aflat şi el în vizită temporară la sanatoriul regal. Câinele ticluise un plan: Frigidor avea misiunea de a se împrieteni neapărat cu regele, care se scufundase într-o apatie soră cu invizibilitatea şi verişoară cu imbecilitatea.

După 3 zile şi 3 nopţi, Frigidor nu reuşise mare lucru. Regele îl privea ca pe un scaun, sau cel mult ca pe o potaie ordinară. O singură dată, după o serie de giumbuşlucuri pe cât de infailibile pe atât de inutile în cazul regelui, Frigidor a călcat într-o găleată cu amintiri, iar regele a zâmbit imperceptibil.
În cea de-a patra noapte, odalisca i-a cerut lui Frigidor să-i vegheze somnul, iar azi noapte deja au înregistrat preventiv câteva unde sonore ale Universului, pentru a fi pregătiţi de marea schimbare, care oricând s-ar putea să devină posibilă.

Nivelul încrederii reciproce la curte rămâne însă la fel de scăzut, ca şi temperaturile din Canada.

  






vineri, 3 ianuarie 2014

Basm (IV)



Într-una din zile parcă l-a apucat pe rege strechea. Era într-o vineri (ca acum) şi el se simţea atât de deprimat, încât deşi s-a jurat că n-o va mai face veci, a pus să-l cheme înapoi din lumea patafizică pe singurul trubadur de pe vremurile de glorie la curte, superelegiacul Matliricum. După câteva veşnicii de repaus sonor în teritoriul regatului, vraja ascunsă între corzile chitării i-a cuprins repede pe toţi.
Regele i-a cerut să-i cânte la chitară nişte turbodansuri de băut vin. Imediat cei mai în vârstă au început să-şi depaneze amintirile defecte, femeile din cortegiu care s-au nimerit pe acolo beau vârtos şi dansau tot mai goale, iar după o vreme regele era atât de emoţionat încât i-a venit sângele în ochi şi i-au dat lacrimile pe urechi. Noroc că a sărit câinele cu dinţii de aur să-i smulgă lui Matliricum chitara din braţe, altfel nu se ştie la ce se ajungea.
Femeia-cu-goliciunea-perfectă a căzut din transă direct pe gresie, iar astrologul a ţâşnit cu ea aşa leşinată direct în TCS, s-o dreagă rapid, nu cumva s-o zărească cineva în timp ce ea stă inertă şi să creadă regele că a murit.
Câinele a sfâşiat cu dinţii săi de aur chitara.
I-a promis trubadurului că-i ia una electronică, dacă Matliricum era dispus să negocieze:
- Domnule câine cu dinţii de aur, în locul chitării mele cu diamante ascunse, aş putea primi altceva la schimb.
- Hm, cum ar fi?
- De pildă fata-care-va-lipsi.
- Aici nu va lipsi niciodată vreo fată, şi chiar dacă ar lipsi una, regele nu ţi-ar permite să-l lipseşti de una dintre femeile sale.
- Acum sunt toate, dar dacă vreodată regele nu va vedea că va lipsi una, aceea să fie a mea.
- Bine, bine, du-te odată!

Şi Matliricum a coborât la poartă şi s-a urcat în fau-ve-ul său de serviciu, privind cum erau măturate ultimele firimituri de chitară. Deoarece trăsese cu urechea, igienul-şef căuta foarte atent oareşce diamante, că deh, poate i-ar mai schimba şi lui puţin  viaţa, nu?
Regele pierduse deja prea mult sânge şi câinele a suspendat deocamdată basmul.