Greva Animalelor (2)

Pentru a (ne)lămuri mai bine asupra resorturilor care au dus, duc și vor duce spre greva generalizată a animalelor, astăzi voi analiza (din întâmplare, sau nu) o situație de viață. O simplă întâmplare australiană, care deși s-a întâmplat în vară, de 2 zile a devenit virală.

Oamenii au ceva treburi și se dau prin peisaj în mașina lor de teren, în timp ce câinii lor aleargă în jurul mașinii. La un moment dat și când deodată, oamenii observă un pericol iminent. Unul dintre câini - masculul Ea - se află imobilizat în ghearele unui cangur feroce. Se dă super-nervos aussie-ranger-ul jos din mașină și aleargă spre locul iminentei fapte.

Cangurul îl observă pe om, dar nu prea îi vine să-i dea drumul câinelui. Poate că are un moment de tandrețe cross-gender. Așa cum îl ține strâns de gât, pare deranjat în momentul lui de intimitate de apropierea omului. De nervi că îi va atârna în continuare ciucurelul, încearcă să-i tragă un picior câinelui.

Cu o extraordinară prezență de spirit, dispus să facă orice ca să-și salveze prietenul, omul îl provoacă la box pe dușmanul căcangur. Acesta dă cu demnitate drumul câinelui și se pregătește de luptă.

O singură lovitură i-a fost de ajuns pungașului cu ciucurelul atârnând at large ca să dea bir cu fugiții.

Dar înainte de a fugi, cangurul stă câteva secunde buimac în coadă și privește spre noi.

Privirea asta a cangurului mi se pare că este motorul care alimentează viralitatea acestui filmuleț.
Dintr-un punct de vedere antropocentrist, vedem un cangur care și-a primit-o în bot. În linii mari și groase, mecanismul psihologic care se activează în interiorul nostru, al celor care privim clipul este următorul: empatizând cu situația câinelui, ne bucurăm că căcangurul va fi nevoit să cedeze.
Și aici intervine o schemă subtilă pe care orice zmeoi ar trebui să o adulmece la oameni. Omul, în aroganța sa intrinsecă, se luptă până la capăt, chiar și atunci când nu mai este nevoie. Din punct de vedere simbolic-animalistic, după ce a luat un pumn, canaangurul stă un răgaz să cântărească: lupta abia începe. El, ca un cavaler-cangur, sau cangvaler dacă doriți, este pregătit să mai încaseze și/sau să dea câteva scatoalce în luptă dreaptă. Dar omul, din inerția umanității sale, a supărării de moment și a ustensilității vieții, mai are un mic gest reflex: timp de 2 secunde își pipăie cuțitul de la cingătoare. Bine că tot conflictul s-a stins la timp. Cangurul a cedat și și-a luat tălpășoiul.

 Situația aceasta de viață este pe cât de simplă, pe atât de bogată în semnificații. Globul pământesc se află mult mai la îndemâna oricui, se pune de-a dreptul în palma ta prin internet. Noua cultură, a viralității, a tuturor gurilor noastre rămase căscate de uimire, frică sau fericire, ea aparține exclusiv vremurilor noastre. Tot ceea ce reușește să ne rețină pentru câteva clipe atenția ne poate ajuta să observăm complexitatea naturală a vieții în deplina sa manifestare, indiferent de continent. Dar cât de pustiit de interes pare totul în afara acelor rutinate clipe de extaz trăite când participăm la viralizare.
Cutremurarea unui strigăt mut, nemișcatul dans al unei petale, lamentarea tuturor valurilor murdare ale oceanelor, bucuria cârtițelor, o bucurie ce nu ține cont de zi și noapte, toate acestea nu vor mai deveni virale decât într-o altă eră, eventual după ce va trece asta a noastră, cea nouă.
Până atunci, să ne mirăm în continuare, obosiți de alte și alte noi minuni care apar pe net. Undeva înăuntru desigur presimțim că nu mai avem cu adevărat ceva nou de văzut, decât o altă chestie extraordinară de pe net.

Greva animalelor (1)

Zmeoiu' s-a înscris toamna aceasta la facultatea de Antropologie Galactică secţia Nagualism ramura Transilvania. În sensul acesta el s-a plimbat vara asta pe ici pe colo în spaţiul mioritic, în scurte excursii în jurul Nemărginirii gen Sibiel 3 zile somn foarte adânc 40 de ore cu Vulpia.

Dacă s-a decis să nu mai meargă la alte festivaluri în afară de Airfield şi Waha, iată că apoi s-a întâmplat Ironia Universului şi au dat buzna o sumedenie de microfestivaluri peste el. Holzstock a fost oarecum memorabil, deşi deja din prima seară Zmeoiu' a rămas cu zero amintiri. Acum, la venirea toamnei, activităţile culturale continuă în grădina BIS. Prin eforturile conjugate ale tuturor animalelor sociale care-şi fac veacul prin grădina BIS, în vara aceasta s-a petrecut magia mult-aşteptată şi a luat fiinţă un spaţiu cultural independent. Nevoia de cultură independentă, o nevoie absolut firească în orice mediu social sănătos, a fost motorul principal care a pus în mişcare gaşca. Mistreţul, lupul, piticul cu ursoaica,  vulpea cu câinele, dada cu toţi ai ei, porumbeii de pe acoperişul din vecini, câţiva pescăruşi veniţi de pe fluviul Ibis, carii clandestini şi castorii din Ţiglari, toate aceste animale s-au pus pe treabă. Au gândit, au vorbit, au râs unii cu şi de alţii, apoi s-au apucat de tăiat tot. Au lipit, au dezlipit. Au sudat, au asudat. La un moment dat pachet gata grădina lor, exact cu un sfert de oră înainte de expirarea deadline-ului. Grădina fi-va nu numai a lor, ci şi a tuturor celor care simt că au nevoie de altceva. Oamenii caută instinctiv acel altceva, şi din păcate mulţi se resemnează că nu vor găsi prea curând ceea ce caută. Mai ales într-un oraş turistic întrucâtva obosit de centrul său, copleşit de poate şi eventual mult prea puţin previzibilele căi europene de gentrificare. Nu prea sunt de acord cu dexdefiniţia termenului, dar asta chiar ar fi o altă discuţie ;)

Şi iată mâna aceasta de oameni - animale sociale mai demult zise şi zoon politikon - gata de inaugurarea grădinii BIS! 

Iar ceilalţi oameni au venit într-un număr mare să se bucure alături de ei. Care număr s-a dovedit mai apoi că va creşte exponenţial. Nu se va dovedi că a crescut, ci s-a dovedit că va creşte. Insist, cu cea mai mare plăcere patafizicologică, iată!

S-au petrecut spectacole magnifice şi atmosfera a fost inefabilă.

Inefabulă deci să revenim.

Zmeoiu' s-a trezit brusc la început de toamnă ca atunci fra în studenţie la facultatea aia fra a vieţii nuşce nume să-i mai şi dai ici-colo. Adică s-a pomenit el iarăşi dintrodată că este fericit şi surmenat psihic. 

Ba nu, este deodată fericit.

Şi vulpea cică să facem greva animalelor:

Am râs de m-am spart mai ales că tot tâlcul poantei era în continuare la faza aia cu strugurii de acolo din grădină de pe gard. O să vă povestesc, chiar dacă credeţi că ştiţi fabula.

Purga no. 7,14

1.
Ce mare bucurie să-ţi plece burta la vale! Asta în timp ce mâinile şi picioarele ţi se zvârcolesc la stop când urci totuşi într-un opel cu opaiţ violet. După o temeinică aşteptare ajungi colo josu'-n vale la burta ta şi implicit la colonul tău. Stai absent pe lângă coada la toi toi, dar atent, ca mai toată lumea când apucă să intre acolon ăuntru.

2.
Am cules de lângă cort nişte mentă şi am fiert apă cu câteva frunze ba nu chiar exact potrivit la fix de multe şi am băut aşa fain o cană întins la soare. De la zvârcolul nopţii, corpul în sfârşit mi se relaxa complet. Efectul mentolului fiind rapid, fiind pe principiul focului, deja după 10 minute Menta îmi adunase din nou laolaltă corpul.

3.
Minunat!

4.
Aşa am scăpat într-un mod simplu şi eficient de o dia-rhee rebhelă.

5.
Mă întrebam ce rost mai au toate ocolişurile noastre prin întunecimile minţii când oricum ştim că putem găsi tot ce vrem în luminişul iubirilor noastre cele adevărate? În timp ce eliminam din mine tot ce era negativ, zburând liber spre îndepărtări necunoscute, îmi rămânea apropiată de fiecare dată întrebarea despre rostul negativităţii, care în sine întrebare nu "este" o negativitate.
Dar parcă îmi lasă mereu în minte gustul unui fel de reziduu. Gândul-fisură. A, nu mai bine aş spune că prin fiecare tură la cutia de plastic cea plină de purga tuturor (sus-grăita Toi Toi), îmi era cel mai pe deplin de limpede că în scurt timp gândurile vor pieri. Deja asistasem la 5 renaşteri ale sufletului meu melancolono-costrolococic.

6.
Din punct de vedere olfactiv, purga devine de fiecare dată un proces extrem de intens şi bogat în experienţe necesare autoiniţierii. Nu neapărat experienţe de viaţă, cât de graniţă. Ascendenţa mea saturniană mă face să înţeleg procesele purgative ca fiind situate în orizontul unei vulcanice înţelepciuni viitoare. Poate totul va culmina în 2017 odată cu intrarea în propria vigoare a legilor înţelepciunii lui Chronos.

7.
Mentholatho - strigăt de luptă adresat exclusiv între fraţii care conduc ceata; în diversele sale variante onomatopeice, în vechime era folosit în sincoparea refrenelor noilor cântece de dragoste de vânătoare.

Exerciţiu Momotehnic

am ezitat foarte mult până să reuşesc să mă decid să scriu iar.

e un festival de teatru acia la mine în oraş şi oraşul parcă o ia razna când începe festivalul. Şi eu om civic până în măduva oaselor iaca susţin cum pot delir-vijelia trăznetele de azi-noapte în mod unanim au fost considerate foarte electrizante

acum 3 eternităţi de zile şi nopţi care sunt zile de fapt am fost la Cisnădioara pac spectacol Barba noi facem eugenioneşte pe acia că numa' titlu intrigant Memoria devastatoare de către resctpectativul Eugenio. Am citit despre bărcile şi copacii lui cu cartea pe dinaintea ochilor aşa că m-am simţit îndreptăţit să intru chiar dacă aveam numa' bagde de participant tehnic.Am aşteptat chiar cuminte pe acolo pac numa' ce să vezi că am intrat şi hop NL şi ea pe acolo. Tot în faţa ochilor ceva peisaj ca la Cisnădioara care ştie nu mai merită să menţionez sublimul apus. Ciau ce faci dă-mi să-mi fac o ţigară stai bă că am o poză cu un copac ah mi-am stins telefonu' că se intră imediat uai ce fain că ai ajuns şi tu da tu chiar mă bucur că am ajuns şi io am dat bunăziua la chiriac pe scări că el cobora grăbit şi ce fain i festivalu' phuaai stai să vezi la ce piesă am fost.

Armine, soro

genocid

p.s.
şi ui aşa de rusalii cântă încă festivalul în mine

Întrebări diferite, acelaşi răspuns: nu ştiu, încă

"Dacă eu sunt eu fiindcă eu sunt eu şi tu eşti tu fiindcă tu eşti tu, asta e bine.
Dar dacă eu sunt eu fiindcă tu eşti tu şi tu eşti tu fiindcă eu sunt eu, asta nu e bine."

Yasmina Reza la gala premiilor Tony

Am reţinut ideea asta din textul piesei Artă de Yasmine Reza pentru că mă preocupă nuanţele.
(Ea a fost cam un an gagica lu' Sarkozu', poate şi pentru asta a primit o grămăjoară de premii, hmmm, nu, de fapt este un dramaturg talentat).
Câtă (in)dependenţă avem, încât să putem considera drept necesare atât propria libertate cât şi constrângerile traiului cotidian?
Viaţa este un tablou alb care nu e alb.
Oricând se poate dovedi existenţa cel puţin a unei diferenţe între diferenţă şi diferenţă. Din relaţia de diferenţă a ceva faţă de altceva se generează perpetuu o nouă diferenţă. Devenirea este un proces al realităţii care manifestă plenar continua diferenţiere. A fi diferit presupune un efort continuu de a te diferenţia.
Dar nu e acelaşi lucru şi cu identitatea?
Dacă eu sunt eu şi atât, oare mai trăiesc? Dacă sunt eu şi numai eu, cum pot oare deveni tot eu, absolut fără nicio interferenţă?
Sunt oameni care de bunăvoie se lasă pătrunşi de lumea lor înconjurătoare.
Sunt alţii care nici în ruptul capului nu lasă vreo fărâmă de realitate să le intre sub piele.
Aceştia cred cu tărie că ei îşi controlează propria lume, că îşi trăiesc propria viaţă.
La mijloc, sunt cei care respiră laolaltă cu Universul, fără să opună inutile rezistenţe trecerii timpului dar atenţi la situaţia reală. Fie chiar şi la asemenea întrebări ca cele de mai sus.

p.s.
Ce bine că Zmeoiu' nu e om!