Ceea ce contează ar fi că lui Buratino, clovnul de pe pietonala Sibiului, i-a fost retrasă alaltăieri autorizația de la Primărie, pe motiv că îi deranjează pe ceilalți clovni. Aceștia sunt temporar prezenți pentru târgul de Paște. După ce s-au mobilizat toți fanii lui de pretutindeni, doamna primar a revenit asupra deciziei, lăsându-l azi pe clovn din nou pe stradă, cu autorizație dar și cu o condiție: să nu mai agreseze verbal pietonii. Aș completa eu că în special adolescentele, care nu au prea apucat să se bucure că au scăpat de glumele sale de "prost gust".
Alaltăieri-sau-ieri l-am văzut pe Zmeoiu' cum a trecut în viteză pe bicicletă pe lângă Buratino, care era costumat într-un mare iepure alb deprimat. Într-adevăr, așa tăcut cum dădea târcoale magazinului Billa, emana o tristețe fără margini. Mi s-a părut de-a dreptul chinuitor să văd aura omului atât de diluată, preschimbată în povară iepurească. Deși sunt de acord cu Zmeoiu', care mi-a reamintit că Buratino este cu atât mai îndrăgit de unii cu cât este mai enervant pentru alții.
Clovnii mereu au avut, au și vor avea nevoie să construiască artificial tabere adverse: cei care râd și cei de care se râde. Fără controversă, niciun clovn nu are poveste, și fără o poveste niciun clovn nu e clovn. Copiii simt asta instant: ei nu vor baloane umflate de la Buratino, ci vor să simtă că măcar unul dintre oamenii mari poate fi copil ca și ei. Iar părinții copiilor la rândul lor, au din nou șansa de a asculta de dinți și să se spele pe părinți.
Dar în general treaba cu clovnii a fost pentru Zmeoiu' mult mai adâncă decât li se pare acum trecătorilor de pe centrul Sibiului. Cele două tabere care s-au format odată cu întreruperea și reluarea activității lui Buratino au fiecare dreptate. Asta e prima condiție ca un clovn să-și atingă ținta: să bată cap în cap cel puțin două dreptăți, dacă nu orice dreptate. Apoi, eventual, să producă din ciocnirea asta haos. Fie că ne bagă în sperieți sau ne atrag inexplicabil, de la clovni ne dorim o puritate cât mai ridicată a haosului lor moral. Din punct de vedere uman, clovnii strică ordinea și regulile sociale. Oamenii serioși nu îi iau în serios. Pentru oamenii constructivi, clonii nu produc nimic constructiv.
Ei sunt copii până la capătul vieții lor, și de asta vor rămâne ai nimănui. De aici probabil provine tristețea vieții oricărui clovn.
Bunăoară, pe facebook ceva tipe au răsuflat ușurate când au aflat că au scăpat de Buratino. Cu mare năduf în comment-uri, unele dintre ele l-au vârât laolaltă cu libidinoșii și bețivii într-un sertar zăvorât cu cheița de aur pe care o poartă mereu la sân. Pentru ele e clar, s-a făcut dreptate. Dar e ușor să judeci greșit, mai ales dacă te respecți ca gagică și de fiecare dată când ai treabă pe centru ești obligată să auzi același set de remarci deplasate. Cu o voce de tomberon spart, Buratino împarte în stânga și în dreapta tot felul de replici, mai blânde sau mai tâmpite. E drept, din perspectivă civică, nimeni nu poate fi obligat să le audă, dat fiind că unora (în general adolescente) le e greu să le ignore.
Pe de altă parte, sunt și alte voci, care îl apreciază pe Buratino tocmai pentru felul lui incomod de a azvârli cuvinte. În marea lor majoritate, cei care îl iubesc pe Buratino sunt turiștii, părinții copiilor care au plecat fericiți din Sibiu cu o amintire nemaivăzută: un coif-balon, o sabie-penis, etc.
Zmeoiu' nici nu se bucură nici nu e trist că Buratino a plecat două zile și a revenit pe Strasse. Din afară privit, de sus din panoptikon-ul noii vieți în care se află, pentru Zmeoiu' există și alți clovni, cu care are de furcă de ani de zile. De exemplu, făcând apel la memoria sa, după studenție Zmeoiu' dorea neapărat să afle cum funcționează misterul ideii de clovn. Ce poate fi atât de fascinant într-o față pictată într-un anumit fel? De fapt și eu, dacă stau acum să îmi amintesc despre clovni muzicali, pot spune că e ceva miez la mijloc. Pe vremuri, Insane Clown Posse au adus în industria muzicală de la sfârșitul anilor '90 un anumit fel de haos și debandadă care în zilele noastre ar apărea extrem de aiurea, prin versurile cretine și atitudinea grotescă. Ca oameni, trupeții de la Insane Clown Posse au fost pe bune niște turbulenți, cu probleme sociale serioase, nu doar artiști pictați pe față. Dar latura malefică a clovnului se manifestă cel mai adesea în viața sa privată. Ecourile părților sale întunecate sunt totuși prezente și prelungite în activitatea sa publică, încât publicul e intrigat, speriat sau de-a dreptul îngrozit de simpla prezență a clovnului. În acest sens, poate că cel mai celebru clovn care nu e pe lumea asta decât cu piticii lui ar fi Remi Gaillard.
În concluzie, se poate spune că prezența lui Buratino pe pietonala Sibiului a devenit în ultimele 2 zile un fenomen controversat. Având în vedere istoricul activității sale care se întinde pe 5 ani, se poate spune că merită o șansă. Cu condiția să țină cont de dinamica orașului, de noile condiții civice.
Dacă separăm în scopuri didactice localnicii de turiști, se vede că turiștii țin cu el, pe când sibienii s-au cam zaibit. Dacă tot atât de artificios separăm femeile de bărbați, se vede că femeile nu-l mai prea tolerează, pe când bărbații râd lejer în continuare. Dar dacă am zăbovi puțin asupra distincției (care nu există!) între copii și oameni mari, poate am putea găsi o rezolvare a tensiunilor generate de baloanele lui Buratino. Fără a-i mai tolera aberațiile, fără a-l obliga să tacă.
Spre un echilibru contextual. După cum spunea marele Tolstoi și un mare site de citate celebre, se pare că umorul e o forță: Nimic nu unește oamenii mai bine ca râsul.
