După somnul de după-masă și o toaletare rapidă, Zmeoiu ieși din vizuină la apus și porni cu ditamai buchetul de narcise în crângul care ducea spre noua liniște a orașului. Simțea în nări că ceva se petrece cu oamenii de acolo din oraș. Azi dimineață pe Discovery Science bunul său prieten Morgan, omul liber, îl sfătuise să fie atent la ce visează, dar a dormit ca lemnul și s-a trezit fresh fără nicio urmă de vis. Își începu umblătura serii cu o primă berică și o tablă cu bătrânii la cârciuma Ultimu' Leu, de pe Rahovei.
După ce a aflat noutățile despre virus, că în continuare animalele nu au de ce să-și facă griji dar oamenii au mari probleme tocmai din cauza unor animale, Zmeoiu îi lăsă pe bătrâni cu speranța că panica îi va ajuta să-și rezolve situația. Era hotărât să-și continue plimbarea festivă.
Azi este 20 martie, și la ora 5.50 dimineață a sosit Anul Nou 2020!!! Lumina a mai cucerit încă un an întunericul! Să sărbătorim așadar cea mai mare sărbătoare, un nou început!
Zmeoiu voios dintr-odată își îndrepta rutinat pașii spre crâșma lu' Faust, cu gândurile axate pe viitorul apropiat. Sigur deja se vor fi adunat la chef restul animalelor, el mereu întârzie la distracție.
Cum intră înăuntru, îl întâmpină un miros familiar, o caldă sinteză olfactivă. Câteva animale se adunaseră la o scurtă întrevedere înainte de începerea chefului. Erau bine, glumeau. Un cerc de voci feminine erau în toiul toiului. Se discuta aprins cu privire la cât de oportună este adoptarea acestui obicei omenesc de a oferi flori într-o anume zi din an, să zicem cum ar fi azi de Anul Nou, băieți ce ziceți?...pe când se știe foarte bine că toate femelele sunt cu bună știință sau nu, folosite, înjurate și chinuite în toate celelalte zile!!
Da, din păcate Zmeoiu avea experiențe relativ nasoale legate de acest subiect și nici chef de ceartă nu avea, așa că încercă să se strecoare spre bar. Dar exact în ultima fărâmă de clipă cât mai avea ca să scape din mijlocul frontului vocal feminin, Ursoaica se înființă și ea la bar și numaidecât îi smulse o narcisă din buchet după care exclamă teatral-gutural:
- Oh mersi Zmeoiule, dar chiar nu trebuia!
Chiar și Cerbul, marele orator silvic mega-plictisitor, cocoțat deasupra ieșirii din templu, tăcu.
Întrebările izbucniră la unison după ce trecură cele câteva momente de perplexitate:
- Ne-ai adus flori? Astea sunt pentru noi?
- Ce interesantă e nuanța asta de galben!
- Ce flori sunt astea, Zmeoiule?
- Ai pentru fiecare dintre noi?
- De unde le-ai luat? Cât costă?
Zmeoiu le spuse fâstâcindu-se:
- Eu am venit cu florile astea pentru dumneavoastră dragele mele doamne și domnișoare, vă doresc numai bine și multă sănătate! Să trăiți ferice și în pace.
- Auzi la el ce dume are! zise veverița către dihoroaică.
- Tot cam așa le-a dat și anul trecut, interveni și veverițoiul.
- Nu e treaba ta, taci mă! îl apostrofă veverița. Măcar el face ceva, se riscă, se expune, nu ca tine care numai comentezi de când te știu.
- Acum vă rog să mă scuzați, eu aș dori să mă fac praf într-o juma' de oră, după aceea să nu mai luați în considerare ce fac, numai ce zic la microfon eventual, hai noroc la mulți ani!
Zmeoiu dădu pe gât primul cozonac și merse spre ringul de dans. Pinguinii deja o dădeau cu sincronul fantastic indiferent ce melodie venea. Rinocerul se atacase rău de tot, făcea spume pe la zid, cum că giraful, girafa și puiul lor, toți trei l-au confundat cu un cuier. Era cu atât mai nervos cu cât rămăsese siderat, stătuse nemișcat în stare de șoc profund până s-a decis familia de girafe care e ordinea să-și așeze fiecare garderoba elegantă.
Dintre pinguini, Zmeoiu țâșni spre DJ Skeleta să-l întrebe de sănătate și de playlist, dacă nu cumva mai încolo dacă iese delir să bage dub și Zmeoiu la microfon niște previziuni și anti-verdicte. Totul depinde de starea publicului, răspuns corect mr. DJ, rămâne de văzut ce cum, buuun.
La al doilea cozonac, mai în elementul lui și pe îndelete, Zmeoiu povestește puțin cu Scorpion Turcoazul, care perora cu autoritate:
-Nu are rost să ne panicăm deocamdată, prin însăși natura lor animalele sunt mai pregătite să o pățească grav. Doar oamenii par să fi uitat că ăsta e mersul lucrurilor pe Lume.
- Eu nu ziceam decât că dacă ne lovește chestia asta, nu ne va fi bine. Pe lângă cele pățite de noi, se va adăuga și asta. Virusul ăsta i-a băgat în case pe oameni, tu îți dai seama? Așa ceva nu se întâmplă prea des, eu recomand mare atenție și în rândul nostru al tuturor.
- Bine, haide să bem shot-ul ăsta și mai vedem. Teoretic eu trebuie că deja posed veninul necesar și suficient ca să nu ne facem griji. Tu cum mai stai cu dragostea? Aa, am uitat că tu ești ascet, hehe. Cheers!
După încă trei ture de cozonaci cu diverse animale, Zmeoiu nu mai vedea prea departe, dar auzea perfect. Pândea clipa în care se deschid pământul și cerul deodată, când totul devine imaterial, suflu și răsunet. Muzica se auzea de departe, vocile și dansul reveneau în răstimpuri, ecourile înfășurau tot cheful într-o mantie a uitării, un nou an a început.
...în ultimii ani, Zmeoiu' a căzut pe gânduri. Sau gândurile i-au căzut pe umeri. N-a mai putut scrijeli nimic, deși a avut prilejuri și întâmplări berechet. Această pală palidă de vânt numită vreme s-a așternut peste literele inimii, le-a subțiat carnea până le-a făcut treptat lipsite de sens. Până azi, când s-au reactivat subit, ca un musafir care-ți bate noaptea în geam tocmai când trăgeai perdeaua să te bagi la somn.
Zmeoiu' s-a gândit mult, la cele muuuulte tumulte ale vieții sale pe acest pământ. S-a întâmplat tot mai des că pățea de avea treceri sus-jos-sus-sus-sus-jooooos de parcă înghițise o mașină de spălat plină ochi cu noduri în gât, cap și stomac. Tăcerea aceasta asurzitoare - deh, brand ieftin turbina emoțiilor - dinăuntrul său încă mai are nevoie de timp pentru a-și îndeplini scopul. Pentru a revela eventual un Zen-zeu-zmeu, ZZZ. Tăcerea din preajma scrisului.
Zmeoiu' distinge timid, dar tot mai clar diferența esențială dintre bucuriile profunde ale vieții de zi cu zi și evadarea reflexă în distracții superficiale și uitare deliberată. Deloc surprinzător, ultimii 20 de ani de rupere și bumbăceală la neuroni sunt totuși ușor de uitat, pentru că teribila activitate de-a ți-o da în cap magistral și fără compromisuri generează automat blank-uri emoționale. Acestea se întind imprevizibil în memorie, desfăcând coerența și lanțurile amintirilor. Dar vremea vechilor obiceiuri trece. Totul se schimbă, foarte rapid. La asemenea noutăți, un nou obicei: a te distra pe sec. Adică din senin. Universul, pe cât de copleșitor și nepăsător la soarta omului, tot pe atât de comic, îți arată că există. Nu pur și simplu, dar există...Există și motive să trăiești în Univers, dar dacă distracția pe tine te ține non-stop, legat de ea, dacă te dis-tragi mereu, atunci te pierzi deliberat în peisaj, te duci pe câmpiile eleusine.
Deci a te distra numai cât este distractiv. Focus maxim pe flacără atât cât arde, după aceea focus pe cenușă, nu pe acel foc care nu mai este decât amintire, care amintire va fi uitată. Și, mai ales dacă vrei să te aduni pe tine însuți, nu te mai distra în continuu, oarecum din inerție. Nu mai batjocori nevoia celorlalți de a crede în bunătatea Universului, chiar dacă știi că ai dreptate să (nu) crezi în nimic.
Asemenea gânduri le avea Zmeoiu numai când se trezea supermahmur. Dura aproximativ 2 zile să-și revină la luciditate completă. Esențialul ratat chiar și când pui la fiert oala cu apă pentru ceai. Amintirile care rămân după un weekend de chefuială? Mai nimic. Urme adânci în sufletul fiarei dinăuntru, care ține cu tot dinadinsul să se pedepsească, dar nicio amintire. Suspectă și extrem de problematică situație.
Un prim pas este distanțarea față de problemă, pentru a o aborda cum se cuvine. Contemplarea vechilor obiceiuri, auto-observația. Chiar și după ce acest mic pas a fost făcut, Zmeoiu a remarcat o schimbare. Apoi, restrângerea plăcerilor. Exersează spartan disciplina gândurilor. Nu ai voie să-ți mai lași mintea să te ducă aiurea. Simplu de spus. Uneori e simplu și de făcut, dacă ești atent la tine însuți.
