duminică, 6 ianuarie 2013

Gerula Bobotenga Alexandrinikos



Gerula, aspru şi sălbatec strânge-n braţe-i cu gelire
Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire;
El ca pe-o Mireasă Moartă o-ncunună dinspre zori
C-un val alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori.






Gerula iese din munte, la fereastră se opreşte
Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte,
El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat,
Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.


Gerula suflă dintr-una pod de gheaţă între maluri,
Pune streşinilor casei o ghirlandă de fristailuri,
Iar pe feţe de copile înfloreşte trandafiri,
Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri.






Gerula dă aripi de vultur cailor în spumegare
Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scoţând aburi lungi pe nare.
O! tu, Gerula năprasnic, vin', îndeamnă Calul Meu
Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu!