Regele şi-a amânat în ultima clipă plecarea. Era cu biletul de autobuz în mână şi cu un picior în pod când s-a răzgândit. Şi-a amintit că nu primise semnul mult-aşteptat din Cetate şi deci nu mai avea niciun rost să execute ceremonialul, doar ca să facă hatârul celorlalte femei.
Desigur că aceste celelalte femei au tăbărât în noaptea de sâmbătă spre duminică la sanatoriu, cu o falcă în cer, una în pământ şi alta în aer.
- Fuj' d-acia reje, că te trăznim bre! Nu se mai poate aşa, ce înseamnă bătaia asta de batjocură?
- Doamnele şi domnişoarele mele, liniştiţi-vă! Aici este un lăcaş de recuperare, vă rog nu mai strigaţi.
- Băi mue, nu mă lua tu cu de-astea, că odată ţi-i pieptăn pe toţi nebunii tăi, zise etiopianca Muluken (17 ani, solistă în singura trupă neortodoxă din ţara ei). Te-am aşteptat toate fardate ca fraierele şi tu o freci aici binemersi? Păi ce crezi, că noi stăm după tine?
Câinele apăru gâfâind pe scări, se repezi şi îi puse sacul de plastic la loc pe cap panchistei.
- Degeaba o mai faci pe asta mică să tacă, ştii prea bine câine că de acum am schimbat foaia. Femeia-drapel preluase controlul. Restul femeilor revoltate o încuviinţară şi câteva mai plictisite începură să caute prin dulăpioarele cu antipsihotice. Votca o aduseseră ele.
- Domnul doctor se va supăra tare rău pe voi dacă nu plecaţi, şopti regele, mai mult pentru sine.
- Nu plecăm de aici până nu-ţi semnezi abdicarea.
Era o noutate absolut surprinzătoare că NL îndrăznise să formuleze un gând, şi pe deasupra era umilitor că ştia atât de clar ce vroiau ele. Regele o privi îndelung. Părea înfrânt.
- Uite aici foaie şi pix, măreţia ta. În sinea ei, Dansatoarea-din-Buricul-celui-mai-Frumos-Deget-Mic regreta cel mai tare că se ajunsese până aici, dar spera că regelui i-a mai rămas o fărâmă de demnitate...
...Regele stinse lumina pe hol şi le făcu semn pe întuneric tuturor femeilor să îl urmeze la el în cameră, unde puteau vorbi în voie la nevoie. Acolo, ele se aşezară care pe unde, şi se apucară să bea zdravăn votcă, cu pastile pe ascuns. Câinele cu dinţii de aur şi cu mintea udă îşi muşca labele din faţă, curios unde va duce întorsătura situaţiei.
Regele a aşteptat momentul potrivit, şi a spart liniştea cu următorul discurs:
- Ştiu că vă uitaţi pe ascuns la filme porno zilnic şi apoi vă pare rău că nu sunteţi libere. Eu am încercat să vă explic demult, pe când eraţi numai atâtica, că ce e cu adevărat important în viaţa voastră numai prin mine poate să devină real, restul fiind iluzie, maya. Şi iată acum vă răzvrătiţi. Vă înţeleg, pentru că v-am iubit prea tare, pe fiecare în parte. De aceea sunt obligat să vă mărturisesc adevărul: ceva în sufletul meu a murit. Şi de atunci toată chestia asta cu regatul a devenit în faţa ochilor mei o mascaradă infernală. Aveţi tot dreptul să ripostaţi, dar veţi vedea că e absolut inutil. Cele care veţi avea puterea să acceptaţi că unica şansă a libertăţii voastre individuale constă în limita pusă de exercitarea puterii mele, şi viceversa, vor transforma inutilitatea revoltei în înţelepciune utilă. Cât pentru restul, sufăr deja demult.
- De ce ar fi inutil, pentru că te crezi cel mai puternic? Elveţianca mai luă o duşcă.
- Nu tocmai...E inutil pentru că eu deocamdată nu exist.
- Fetelor, haideţi să ne întoarcem la curte fără actul abdicării semnat. Oricum restabilim acolo toată orânduirea. La ce ne-ar folosi o foaie semnată de o stafie?
- Da, chiar aşa! răspunseră toate în cor.
Cele câteva mai bete fură cărate în spate, iar portarul ciobancioran nu-şi credea ochilor că văd atâta pitulizdeţerie laolaltă.
Odaliscele au încercat să dea foc sanatoriului lăsând aragazul deschis la plecare, dar culmea, imediat după ce au trecut de portar, regelui îi veni chef de un ceai verde la plic, şi trecând pe la bucătărie, spuse "ţţ-ţţ-ţţ" de câteva ori, apoi stinse ochiul care fâsâia. Prevenise dezastrul cel mic, mai avea de înţeles ce va face în continuare, realizând brusc că e liber, chiar şi să nu mai fie rege.
De atunci stă şi bea ceai verde, poate chiar şi acum bea ceai verde.
