Greva Animalelor (2)

Pentru a (ne)lămuri mai bine asupra resorturilor care au dus, duc și vor duce spre greva generalizată a animalelor, astăzi voi analiza (din întâmplare, sau nu) o situație de viață. O simplă întâmplare australiană, care deși s-a întâmplat în vară, de 2 zile a devenit virală.

Oamenii au ceva treburi și se dau prin peisaj în mașina lor de teren, în timp ce câinii lor aleargă în jurul mașinii. La un moment dat și când deodată, oamenii observă un pericol iminent. Unul dintre câini - masculul Ea - se află imobilizat în ghearele unui cangur feroce. Se dă super-nervos aussie-ranger-ul jos din mașină și aleargă spre locul iminentei fapte.

Cangurul îl observă pe om, dar nu prea îi vine să-i dea drumul câinelui. Poate că are un moment de tandrețe cross-gender. Așa cum îl ține strâns de gât, pare deranjat în momentul lui de intimitate de apropierea omului. De nervi că îi va atârna în continuare ciucurelul, încearcă să-i tragă un picior câinelui.

Cu o extraordinară prezență de spirit, dispus să facă orice ca să-și salveze prietenul, omul îl provoacă la box pe dușmanul căcangur. Acesta dă cu demnitate drumul câinelui și se pregătește de luptă.

O singură lovitură i-a fost de ajuns pungașului cu ciucurelul atârnând at large ca să dea bir cu fugiții.

Dar înainte de a fugi, cangurul stă câteva secunde buimac în coadă și privește spre noi.

Privirea asta a cangurului mi se pare că este motorul care alimentează viralitatea acestui filmuleț.
Dintr-un punct de vedere antropocentrist, vedem un cangur care și-a primit-o în bot. În linii mari și groase, mecanismul psihologic care se activează în interiorul nostru, al celor care privim clipul este următorul: empatizând cu situația câinelui, ne bucurăm că căcangurul va fi nevoit să cedeze.
Și aici intervine o schemă subtilă pe care orice zmeoi ar trebui să o adulmece la oameni. Omul, în aroganța sa intrinsecă, se luptă până la capăt, chiar și atunci când nu mai este nevoie. Din punct de vedere simbolic-animalistic, după ce a luat un pumn, canaangurul stă un răgaz să cântărească: lupta abia începe. El, ca un cavaler-cangur, sau cangvaler dacă doriți, este pregătit să mai încaseze și/sau să dea câteva scatoalce în luptă dreaptă. Dar omul, din inerția umanității sale, a supărării de moment și a ustensilității vieții, mai are un mic gest reflex: timp de 2 secunde își pipăie cuțitul de la cingătoare. Bine că tot conflictul s-a stins la timp. Cangurul a cedat și și-a luat tălpășoiul.

 Situația aceasta de viață este pe cât de simplă, pe atât de bogată în semnificații. Globul pământesc se află mult mai la îndemâna oricui, se pune de-a dreptul în palma ta prin internet. Noua cultură, a viralității, a tuturor gurilor noastre rămase căscate de uimire, frică sau fericire, ea aparține exclusiv vremurilor noastre. Tot ceea ce reușește să ne rețină pentru câteva clipe atenția ne poate ajuta să observăm complexitatea naturală a vieții în deplina sa manifestare, indiferent de continent. Dar cât de pustiit de interes pare totul în afara acelor rutinate clipe de extaz trăite când participăm la viralizare.
Cutremurarea unui strigăt mut, nemișcatul dans al unei petale, lamentarea tuturor valurilor murdare ale oceanelor, bucuria cârtițelor, o bucurie ce nu ține cont de zi și noapte, toate acestea nu vor mai deveni virale decât într-o altă eră, eventual după ce va trece asta a noastră, cea nouă.
Până atunci, să ne mirăm în continuare, obosiți de alte și alte noi minuni care apar pe net. Undeva înăuntru desigur presimțim că nu mai avem cu adevărat ceva nou de văzut, decât o altă chestie extraordinară de pe net.