Basm (VI)

Curtenii au decis ca ceremonia cortegiului de sâmbătă să se ţină la sanatoriu, unde regele era deja cu un picior în groapă. Nu de dragul lui, cât din curiozitate, au venit femeile pe capul regelui. El nu mai prea avea idee ce trebuie să facă. Câinele cu dinţii de aur se fâstâcea pentru prima dată în viaţa sa, privind la cei câţiva pacienţi ai sanatoriului. Vărul său, Frigidor, nu aflase mare lucru în legătură cu starea regelui, dar în schimb se ţicnise de-a binelea.
Femeile aşteptau, asta fiind o mişcare destul de perversă din partea lor. Ştiau că fâstâceala câinelui şi ataraxia regelui vor duce în mod firesc la reinstaurarea matriarhatului la curte. Deci consecinţa logică era aşteptarea.

 Frigidor însă răsturnă toată situaţia, începând să strige că lipseşte una dintre femei. Faţa regelui s-a mişcat puţin a încruntare. Pe lângă NL, într-adevăr niciuna dintre odalisce nu era acolo. Frigidor se tăvălea pe jos plângând ca un copil, iar regele era pe punctul de a scoate primul cuvânt după luni de zile. Femeile atât aşteptau.
Câinele cu dinţii de aur încerca să-l liniştească pe Frigidor, dar era numai ochi şi urechi la rege. Tocmai în învălmăşeala asta, Doctorul a apărut cu o găleată cu limonadă ordinară şi un polonic ruginit. Nu se ştie de unde, a apărut brusc odalisca. Îi dădea sân lui Frigidor, care s-a liniştit subit.

- Să începem, dragele mele, a spus regele.

Unda de şoc a fost imensă.
În loc de ceaunul cu leacuri ceremoniale, câinele a sugerat printr-o scurtă privire aruncată şerifei de cortegiu să fie utilizată găleata cu limonadă. Mizase pe deficitul de atenţie al regelui. Acesta însă rupse un fel de rădăcină obişnuită de sub băncuţa pe care stătuse aşezat, şi le făcu semn femeilor să intre în sufrageria din sanatoriu. Uşile se închiseră singure. Asta văzuseră clar câinele, doctorul şi Frigidor, care mai avea lapte pe buze şi recita Baudelaire în gând.
După ceremonie, târziu în noapte, femeile au ieşit toate umede şi aşa au şi plecat în linişte înapoi la curte, fără să-şi facă griji că-şi pun sănătatea în pericol. Deşi e ianuarie, aerul primăvăratic se vărsa tandru peste pletele lor. Şocul fiind încă prea mare, toate erau convinse că regele îşi bătuse joc de ele, prefăcându-se nebun pentru a scăpa de îndatoririle sale de la curte.