Când a ajuns la ghereta portarului de la sanatoriu, un ciorancioban din Răşinari, a povestit cu el câteva minute. Nu a aflat mare lucru. Vărul lui, Frigidor cel trimis în misiune de spionare a regelui, era atât de agresiv încât a trebuit să fie electroşocat. Evadase alaltăieri din pavilionul celor periculoşi.
Câinele a avut o străfulgerare în canini, semn că ceva avea să meargă prost în vizita asta. S-a gândit să facă mai bine cale-ntoarsă, dar s-a răzgândit. Paznicul i-a spus să nu-şi lase fauve-ul parcat pe locul şefului prea mult timp. Aşadar doctorul nu era la sanatoriu, va putea vorbi mai lejer cu regele.
A intrat în sufragerie, unde un linţoliu zăcea atârnat pe masă, iar pacienţii incantau despre transformarea cuiva anume. Cinele a aruncat câteva gene prin camerele goale puţind a pişat împuţit. A ajuns apoi în grădină. Împreună cu câţiva pacienţi, regele era la cursul de îmbrăţişare a plopului energetic.
Fără să se mai fâstâcească, câinele cu dinţii de aur şi fiinţa de pământ s-a hotărât să spargă liniştea.
- La mulţi ani, rege!
După o lungă pauză, regele s-a desprins jovial din îmbrăţişarea cercului.
- La mulţi ani, câine! Ce vânt te aduce pe aici?
- Ce soare blând. Cum vă e ziua?
- Am visat că cioplesc un căluţ de tek. El trebuia să-mi arate calea spre jumătatea sortită mie. Cea pe care nu o voi găsi decât în următoarea viaţă, se pare. În timp ce-mi ciopleam căluţul, mă uitam în vis împreună cu nebunii ăştia la tv-ul din hol, că se dădea urania. Ea mi-a zis mie anume, că degeaba cioplesc, în chipul ăsta nu voi găsi calea cea adevărată. Şi m-am trezit brusc. Adormisem pe veceu cu un briceag în mână şi cu telemeaua în cealaltă. Mă ascund acolo când mănânc. De la o vreme fac provizii sub pat, că nu-mi ajung porţiile zgârciţilor ăştia. Să nu crezi că am nevoie de ceva. Nici de jumătate din ceva.
- Pot aranja să primiţi mâncare separat, câtă doriţi.
- Nu mersi, e mai distractiv aşa. Pacienţii se holbau, strângând nesiguri plopul.
- Înălţimea ta, femeile m-au întrebat dacă e adevărat că vă distraţi pe seama lor.
- Nu mi se pare. Nu prea au simţul umorului, e adevărat că ar merita să fac glume pe seama lor, dar consider că sunt cât se poate de serios.
- Dar ce s-a întâmplat cu dumneata, rege? Spune-ne, poate te putem ajuta.
- Azi e vineri. Mâine voi veni la curte. Lustruieşte-mi tronul.
- Deocamdată stă altcineva pe el, rege.
- Cum aşa? Cine!?
- Nu putem şti, e un fel de stafie, ca să zic aşa. Dar se simte că tronul e ocupat. Eu bănuiesc că e NL, care probabil are abilitatea de a fi prezentă chiar când lipseşte.
- Aveam de gând să plec weekendul ăsta în concediu la mare. Dar voi veni pentru a lămuri femeile.Până să înceapă ceremonia, mâine o să văd despre ce-i vorba. Mă rog, dacă nu văd, măcar să simt şi eu stafia. Trebuie dată jos. Tronul e al meu.
- Dar credeţi că veţi fi în stare să domniţi din nou? Câinele era cu ochii aproape în lacrimi.
- Desigur. După ceremonia de mâine lucrurile vor reintra pe făgaşul lor.
- Aş dori să aflu, o rege, care e cauza acestei stări de fapt.
- Mişaka d'ainia, potay guresa!
Câinele s-a întors cu coada între picioare, a urcat în maşină şi a demarat extrem de speriat, prin poarta închisă. Demult nu-l mai auzise pe rege să-i vorbească pe limba sa. Chiar dacă l-a înjurat, ăsta era semn bun. Poate într-adevăr lucrurile vor intra pe făgaşul lor. Gonea spre curte, turând fauve-ul la maxim. Uitase complet de programarea la dentist, un amănunt care în anul ce tocmai începe îi va aduce mari belele, necazuri, suferinţe, dacă nu chiar pieirea. Deseară după 6, Uranus va intra în casa a 8-a. Dacă cele 2 ore vor trece cu bine, câinele va scăpa cu dinţii curaţi.
În urma lui, portarul răşinărean i-a arătat degetul mijlociu, scuipând a pagubă şi înjurând într-un nor de praf amestecat cu fire de gheaţă şi vată de sticlă.
În grădină, regele râdea în hohote, îmbrăţişând din nou plopul. Va avea mult de lucru anul ăsta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu