A fost odată un motan vagabond, O'Malli. Dar nu vagabonda oricând şi oriunde, ci tocmai la Marele Bucureşti, înainte de revoluţia de la 1789 (revoluţia sa spirituală fiind probabilă abia după 7199).
În timp ce vagabonda el într-o zi oarecare prin tomberoane, a dat peste o pisică neagră închisă într-o cutie albă. Primul lucru înainte să o ajute să scape de badtrip, a întrebat-o dacă e singură, şi ea a zis că ar fi. Open-relationship, să fie mai exactă.
O'Malli a trasat o înjurătură scurtă cu limba uscată în jurul caninului şi i-a şoptit pisicoaicei tocmai eliberate:
- Qual è il vostra nome, mia zucchera nera?
- Kifa, signoretto.
- O'Malli, per favore.
Şi tot aşa, vă las să continuaţi continuarea...că toate-s veki und vekistoten Hosen.
Mai bine vă spun una de Kundera. Lectură foarte vag amintită - e unul care mere la una, şi când să şi-o dezbrace, are izmene pe el. Şi aşa se pune pe câteva pagini de o deprimare, de la chestia asta, de numa.
Ei, asta nu mai ştiu eu acu: el sau ea, care avea izmene şi care se deprima?
Lî trebe să ştie, o să îl întreb mî.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu