Un anume cuvânt i-a devenit regelui incredibil de insuportabil alaltăieri pe vremea asta, din cauza unor grave rateuri în gândire şi exprimare emanate de o anume duduiţă, ce s-ar zice că ambulează peri-patetic pseudo-filosofia, dacă ar fi să-i fie imitabilă scriitura. Dar nu e.
Regele şi-a amintit că, în ceea ce priveşte aşternutul, era tare en retard şi, pe viitor, pierdut pe vecie.
Poate de asta şi ajunsese cu mintea pe coclauri, că o luase prea înainte, şi apoi rămăsese în urmă. Cu aşternutul şi toate duduiţele din el.
Dintre toate femeile cortegiului său o preferase fizic, mereu tacit, pe fătuca-de-umbla-goală-peste-tot şi îşi punea geaca de blugi pe ea numai când dădea semne că-i arde de loveala regelui. Deobicei prefera să stea cu spatele, nemişcată, şi întreba peste umăr câte vrute şi nevrute, în timp ce regele, transpirând ca un cal de curse, încuviinţa totul în ceafa ei, bineînţeles fără discernământ. Se pare că nu i-a produs nici măcar un orgasm în toţi anii săi de domnie. Ea a aflat incredibil de multe despre restul femeilor, folosindu-se de ascendentul regal pentru a le asmuţi unele pe altele. Abia de când cu abdicarea şi sanatoriul, se schimbase foaia. În apropierea unui climax fără precedent, lent şi dureros de intens, i-a strigat regelui în gura mare cât de tare le urăşte pe toate.
Dar ea neavând gânduri să fie regină, a aşteptat apoi cuminte să-şi termine şi el ţigara. După ce totul a revenit la dimensiuni pământeşti, i-a spus doar atât:
- Decât să mă căsătoresc, mai bine-mi iau un câine, pentru toată viaţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu