Se lăsase seara peste Marele Bucureşti şi regele obosi. Umblase prin multe locuri, căutând un răspuns la întrebare. Audiţia se transformase în direcţia inversă: în loc să fie el cel ascultat, trebui să stea să asculte. În aceste zile, vocea interioară îi dictează până şi cele mai mărunte detalii cotidiene. Aflat în faţa unuia dintre marile muzee, pe care din principiu nu le vizita, se râzgândi subit şi se strecură prin mulţimea turiştilor. Înăuntru, tablourile lui vango îl aşteptau.
Le privi câteva ore, apoi ieşi tulburat şi prea plin de impresii. O parte din răspuns o aflase. Viaţa sa de până acum fusese o povară şi încă nici nu purtase greutatea cea mare. Furnica poate duce o greutate de 100 de ori mai mare decât propria sa greutate. Oare cât poate duce Sufletul Gălbui al Lumii?
Prea obosit ca să afle şi restul tainei, peste care nu a dat întâmplător, adormi în culcuşul său visând un anume pat de lemn.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu