Basm (XII)

Câinele cu dinţii de aur are deja un pui drag - Charley, pe care îl îndrăgeşte ca pe ochii din cap. Capu' câinelului.  

Nu se ştie exact cu cine l-o fi făcut, pe unde o fi găsit o căţea destul de altruistă încât să-i facă un pui şi apoi să dispară. Nu se ştie cine i-a lăsat în grijă un pui atât de simpatic. Nimeni nu a văzut-o vreodată pe mama câiniuţului, ceea ce naşte bănuiala că ar fi rodul unei aventuri câineşti prin alt regat. În fine.

Fostele femei ale fostului rege au intrat într-o stare de extaz fără precedent. La curte totul se desfăşoară firesc, într-o logică nouă. Fărădelegile aproape că au dispărut, toată suflarea curţii respirând în ritmul impus de noile conducătoare.
Unele legi au fost abrogate, altele reformulate, iar cele noi au fost date în format .pdf, cu imagini şi aforisme pe înţelesul tuturor:
"Începând de acum toţi bărbaţii trebuie să facă tot posibilul să se simtă bine în pielea lor, la nevoie urmând cursuri de dezvoltare personală"
"Nimeni nu va pune la îndoială deciziile Noului Consiliu Femeesc (NCF). Cine are dubii şi ezitări va fi executat fără acestea"
"Individul are rolul de a se integra colectivităţii, aşadar gândurile unei persoane nu au relevanţă"
"Cine a avut de-a face cu fosta orânduire, în afară de membrele NCF, are obligaţia să-şi uite trecutul, sau măcar să-l considere oribil"
etc.
Oricum mai toate legile aveau doar un rost decorativ, fiind formulate la party-urile Ladies Wild Night de sâmbăta seara.
Bineînţeles că NL dispăruse cam în aceeaşi perioadă cu regele, şi unele dintre femei erau convinse că ea îl zăpăci de cap pe rege de la bun început. Punkinsta etiopiancă dispuse o lege organică de urgenţă, ca NL să fie dată în urmărire generală, numai să o găsească odată, să-i tragă câteva scatoalce.
Bănăţencele erau mulţumite cu libertatea de a face cozonaci, nu le interesa altceva în afară de arta drojdiei.
Arăboaica se puse pe gânduri, privind tăcută dar foarte intens mingea primită cadou de la bătrânul astrolog, care se pensionase vrând-nevrând.

Sanatoriul regelui a ajuns în prag de paragină. Apăruseră frunzuliţele prin podea, animăluţele noi mişunau prin sertăraşe. Îngrijitorul de Mistreţi s-a îngrijit să reamenajeze camera regelui şi mai deunăzi s-a zvonit că s-ar putea deschide acolo ori un muzeu omagial ori un cafe-bar.
Fauve-ul negru rămăsese parcat pe undeva, aşteptând ca regele să-şi ia permisul auto. Câinele cu dinţii cu aură puse să fie păzit sanatoriul, în caz că regele ar apărea. Se raportase lunile trecute că în Piaţa Mică un fel de stafie intra în fiecare birt şi comanda invariabil stroh 80, speriind copiii veniţi să se îmbete.

Forţa necesară oricărui om pentru a-şi îndeplini menirea pe pământ îşi are Sursa în Sinele Însăşi (SîSÎ), care nu există decât sub aspectele paradoxale de tip ridicare Munchausen. Această forţă vitală nu are o formă explicitabilă şi cel mai adesea se pierde fără motive clare.
Faptele unui om nu reflectă coerent forţa pe care o are în a-şi împlini menirea. 
Tot ce gândesc acum şi aici este o mare frecţie, pentru că ştiu că realitatea e aşa şi pe dincolo.
Conştiinţa de sine este singurul lucru cert, după cum ne spune şi dragul de Rene. Cum de am reuşit să pierd totul în afară de conştiinţă, când scopul meu era să o pierd tocmai pe ea? Ani de zile m-am exersat în jurul flăcărilor şi uite că nicicum nu iau foc. Până când totul va pieri în jurul meu, voi sta la pândă. Aştept ceva şi nu am habar ce. E frumoasă pădurea, nu zic nu, dar nu mă mai poate vrăji pentru că am obosit. Minunată mai eşti tu, Lume Nouă (LN)! De 1984 de ori mi-am zis azi asta în gând. 

Câinele aurifer nu era ocupat doar cu pânda sanatoriului. Fostul cortegiu regal, actualmente NCF, îi solicita deasemenea timp şi atenţie. Aşadar nu apucă să se prindă cam acum un an, pe vremea când nucile se mai decojeau fără chinuri, când regele apăru şi dispăru cu câinişorul Charley sub mantie.     

Câteva luni, regele a privit pe fereastra din bucătăria unde copilărise, iar sora lui biologică vorbea la telefon. Crescuse un vişin în faţa geamului de când nu mai trecuse pe acasă. Inevitabil, părinţii săi întineriseră destul cât să facă glume. Prin mai, planul regelui a fost să joace marele meci simbolic de ping-pong. Tatăl regelui joacă asemeni unui chinez bătrân, învingându-i pe toţi. Fără efort.

Într-un miez de noapte cruntă, regele fuma un balishag roşu într-un parc proaspăt apărut, cu pini bătrâni şi bănci gândite greşit. Pisica Inexorabilă se aşeză alături de el, oferindu-i haribo îmbibaţi în votcă şi întrebând:

- Ce e cu abdicarea aia?

Regele îşi dădu seama abia atunci că aştepta întrebarea aceasta implacabilă, dar nu se aştepta ca tocmai Curiozitatea Felinică a Timpului (CFT) să devină instanţa spontană ce-i va declanşa iluminarea. Pentru că teama de întunerec are rădăcini adânci, iluminarea îl lovi pe rege direct în plexul solar.

De când plecase de la sanatoriu, întrebarea despre propria abdicare îl măcina mai rău ca un uliu la ficatul său, devenit proverbial prometeic.

Eliberarea de propriile temeri este primul pas spre cunoaşterea de sine, sinele fiind un regat ce trebuie condus spre lumină prin intermediul abandonării luptei dintre spirit şi corp. Sufletul e arbitrul cel liber şi unica şansă de paşnică mântuire a meciului vieţii. Realitatea, formând o curte interioară cu peluze unde prietenii beau peturi străvezii, dezvăluie neîncetat cele mai neprevăzute provocări. Realitatea nu este o iluzie, ci doar gândul că realitatea este o iluzie. De legile universale nu poate asculta decât cel ce şi le autoimpune, dând mâna cu arbitrul chiar dacă ştie de la început că trebuie să piardă.   

Regele privi oglinda direct în ochi şi se lămuri subit unde şi când apăruse marea neînţelegere ce a dus la şi mai marea lui renunţare de a se autocunoaşte, de a-şi mai conduce propriul regat. 

Începând din adolescenţă, viaţa sa devenise extrem spirtuală, iar regatul şi-l pierduse pe drumeagurile întortocheate ale minţii sale.

Pe puiuţul Charley l-a dus cândva înapoi la sanatoriu tot pe furiş, apoi s-a lăsat înghiţit de labirintul propriilor reverii. Apă-pământ, aer-foc, cald-umed, rece-uscat, ce-căcat. Iată cele 5 elemente esenţialmente relaţionate ale Universului descoperite de rege în cea mai vigilentă solitudine.

La începutul verii, Regele se trezi cu Pisica Golancă sub aripa dreaptă, ce susţinea că a învăţat pe dinafară tabla înmulţirii şi împărţirii tuturor secretelor cosmice.

- Ce faci Miţură acia la mine sub aripă?
- Nu este aripa ta, rege, este doar o proiecţie mentală a unei viitoare aripi.
- De unde ştii tu asta?
- Eu ştiu totul.
- Atunci zi-mi despre dorul de a fi tot.

Felina golancă a reuşit să-l ţină non-stop pe rege de poveşti până spre toamnă, când regele se surmenă aprig. Nu aflase nici Totul, nici Nimicul, iar firimiturile de aur dintre ele le ştia demult.
De data asta oboseala era diferită de toate oboselile din trecut de la curte. Ştia acum că nu va mai şti că ştiuse. Alzheimer, un tango ultim, atingerea sublim de cronometrică a lui Saturn, sau trecerea prea intensă a creierului prin viaţă.

După întâlnirea fascinantă cu ghearele omnisciente ale Dormâţei şi cicatrizarea tuturor rănilor adiacente, înţelepciunea i se părea regelui a ţine mai degrabă de domeniul gastronomiei decât cel al astrologiei.
Parcă regreta că a plătit atâţi galbeni, ani de zile, Astrologului de Serviciu, în loc să-şi ia ca şi consilier-prim un bucătar isteţ.
Regretele sunt însă o capcană. Ca şi cuvintele, care prind în ele animale nevinovate şi le umanizează forţat.
Cuvintele sunt scutul uman care, ca un făcut, mereu se topeşte ca ceara în faţa Adevărului-Gol-Goluţ (AGG). A mesteca gândurile cu grijă şi în linişte e mai înţelept decât a rosti cuvinte prea mari, dar plăcerea de a vorbi degeaba e atu-ul inegalabil al omenirii. A nu se confunda vorbitul degeaba cu vorbitul în dodii, zodii, rodii şi elodii.

Azi, marţi 14 octombrie 2014 ora 21.04, IO, Regele Meu şi numai al Meu, declar solemn că presimt în urină că în sfârşit mi se vor stinge suferinţele inutile şi drept urmare basmul meu va trece definitiv şi triumfal pragul vieţii cotidiene, gravitând de la nivelul adâncilor bătrâneţi la cel al veşnicelor tinereţi. 

Ca urmare a abdicării mele voluntare, fostul meu regat, curtenii şi oamenii aflaţi în vizită la aceştia, animalele şi pietrele au dobândit cu toţii de acum un an o libertate pe care nu o pot înţelege şi deci de care nu au nevoie deocamdată. Eu pot doar să contemplu acest tablou mundan.

Datoria mea este în continuare de a nu mă răzgândi, de a nu ceda ispitei de a mai conduce vreodată pe cineva în afară de mine însumi. Sper din adâncul inimii ca Noul Consiliu Femeesc să asigure o conducere mai eficientă pe calea vieţii, spre unicul scop final al acesteia, Adevărul Gol-Goluţ.  
Creaţia propriului regat spiritual fiind o opţiune personală a fiecărui om, subînţelesurile, fisurile şi semi-simbolurile strecurate de mine pe alocuri, aici în afara existenţei mele, trebuiesc luate ca un exerciţiu de răbdare şi autodisciplină.
Nu există frică.