Ieri dimineaţă când m-am trezit aveam dificutăţi majore cu scaunul dinăuntru, care de vreo 5 zile a cam uitat să se mai ceară pe afară. Pe tron mi-a venit un benga-sms de la Mistreţ, cu o întrebare capcană: care dintre noi doi e Ionesco şi care e Beckett? Eu fiind Ionesco la obraz sprijinit în palmă şi Blaga la buze (după cum se poate vedea din şedinţa foto iniţiată mai sus), nu am reuşit să-i dau decât un răspuns absurd. Nici Mistreţul nu prea aştepta altceva. Decât eventual pe Godotul ăla al lui, dar asta e altă poveste .
Azi dimineaţă în schimb m-am trezit dintr-un somn foarte adânc. Am visat că eram femeie, mereu goală. Tocmai ce păşeam cu graţie afară din lac la lăsarea serii. De fapt imaginea onirică mă bântuie de când mi-am setat pe desktop poza cu gagika asta. În jocurile fanteziei mele i-am bănuit abia târziu în umbră piersica. Oare ce face exact acum tipa? O altă şedinţă foto, desigur. Dar fotograful, cum s-a simţit el în momentul când zeiţa ieşea din mare? A pus-o cu mâna în poză, cum fac profesioniştii? "Te rog stai cu degetul mare de la piciorul stâng la 2 centimetri deasupra vălurelelor, dragă". Sau a lăsat-o să înoate printre peşti, să se plimbe goală pe malul lacului? Poate nici nu o cunoştea, doar s-a nimerit pe acolo şi a pândit-o pervers în libertatea ei, apoi ţac poza instant.
Hm. Prea multe întrebări şi scenarii.
Azi viind degrabă vineri şi 31 octombrie, am senzaţia că sunt o căţea cu trei capete şi mă poartă în lesă o babă la răspântie de drumuri. La noapte va trebui să am mare grijă cu care bot ling, cu care latru şi cu care muşc. Tot ce voi face aşadar va depinde de voinţa Sfintei Vineri, care după astre e ziua mea optimă iar după credinţa populară pare să fie un mix de zeiţe. Am cercetat puţin zona şi cred că Lilith, Venus şi Hecate se vor simţi chemate în noaptea aceasta, dinaintea zilei morţilor. Din ultimul ei pătrar, Luna în Vărsător va revărsa mult vânt şi schimbare peste sufletele cele treze în astă noapte. După concert vom celebra frumuseţea Universului strâns lipiţi unii de alţii, alături de toţi câinii şi toate bufniţele pădurilor din Nemărginire.
Iar mâine voi sărbători Luminaţia în două cimitire apoi voi merge la psyparty, cică maramite să mai las din poverile vieţii. Ego-ul meu este o remorcă plină de iluzii pe care o căram până nu demult fără să ştiu că o pot lăsa în Feleac în drum. Contează enorm să mă pot mişca liber, fără idei stabilite şi aşteptări inutile. Revelaţia asta am avut-o pe drum spre casă alaltăieri, dar o a doua revelaţie mă aştepta tăcută în noapte, pe cealaltă parte a aceluiaşi drum.
E o greşeală să porţi degeaba tot ce e iluzie, dar o greşeală dublă (CJ20EGO) este să crezi că te poţi mişca prin lumea dată aici şi acum, fără iluzii. Atunci când te simţi eliberat de poveri, de fapt tu însuţi eşti cea mai cruntă dintre iluzii. Te păcăleşti singur, crezând că vitalitatea (Iveco) poate ocoli inevitabilul paradox, de a fi cea mai adevărată dintre iluzii. Adică umanitatea în actul ei generic. Doar atunci când eşti absolut pasiv (mort, deobicei) ieşi de sub tirania contradicţiei de a fi. Las subiectul aşa vag deocamdată că nu am răbdare acum.
Până să îmi iau permisul intergalactic, mi-am descoperit deja numerele raketei mele de viitor, care va funcţiona bineînţeles cu Spirtual în amestec egal cu Divinol.
Ego-ul meu are o singură portiţă de scăpare în faţa reproşurilor propriei mele conştiinţe şi a uitării istoriei. Să se afirme până în pânzele albe de aici şi până în satinul negru al liniştirii sale de acolo, de după.
Cică azi sibienii merg în Piaţa Mare la 16.30 să le vorbească fostul lor primar, posibil viitorul lor preşedinte. Voi fi prezent pentru a-mi da seama efectiv ce am de făcut cu dreptul meu de vot, care mai nou pare că a devenit o obligaţie, dacă ar fi să mă iau după un trend foarte inteligent strecurat pe youtube.
Exercitarea dreptului la vot nefiind o obligaţie, mi se par destul de puerili cei care caută argumente de ce nu vor să voteze. Tot respectul pentru cei care vor să voteze şi ştiu cu cine şi de ce. Din punct de vedere civic, cei care vor merge weekendul ăsta la vot o fac (în principiu!) pentru a garanta şi libertatea individului. Deci atât libertatea de exprimare cât şi libertatea de neexprimare, nu?
The Great Will Zgârie-Brânză ar trebui votat de toţi actorii din ţară şi de toţi românii din diasporă, dom'le!
Pe mine personal mă distrează perspectiva de a avea un preşedinte care se sparge, să fim în ton cu Occidentul pe bune. Deşi mare brânză nu cred că se va face încă în direcţia asta...Panourile electorale fiind pline ochi cu de-alde Brânzovenescu iar electoratul foarte sceptic, divizat şi întărâtat, mă opresc aici fără a mai trâmbiţa că merg sau nu merg la vot. Ca să anulez cele spuse până aici, aş profeţi că va ieşi Iohanul oricum, cu sau fără votul meu. Dar nu spun nimic.
O să închei pe azi, trebuind să recunosc un fapt. Ieri am simţit că nu exist. Am simţit cum ciorchinii încă neculeşi aşteaptă în vii, cum se bucură graurii, am simţit cum inima pământului bate sub mine, am simţit din când în când cum mai falsează gândurile omenirii. Dar cel mai semnificativ, am simţit că între toate astea, eu nu exist! Noutatea minunată ar fi că, spre deosebire de aceeaşi senzaţie de anul trecut pe vremea asta, îmi place teribil să nu exist. Uneori e o datorie a oricărui spirit critic viu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu