Taica Merezu

Zmeoiu' a avut timp de câteva zile bucuria să stea de poveşti cu Zmeianca, soră-sa proaspăt sosită de peste mări şi ţări. Faţă de toate celelalte surori ale vieţii, Zmeianca îi este cea mai dragă.

După câteva serii de poveşti pline de miez, Zmeoiu' a rămas totuşi cu un gust amărui şi o senzaţie de învârteală în semicerc. Desigur din cauza subiectelor discutate, nu din cauza cuiva anume. 

Pentru că dragostea frăţească pare să nu poată cuceri toate provocările vieţii. Discuţia uneori rămâne suspendată în acel punct în care fraţii, oricât de mult şi de tare s-ar iubi, nu se mai pot ajuta. În acel punct în care nici Maica Tereza, exemplul ideal al carităţii, al ajutorului necondiţionat, nu mai poate face nimic. Sinele pare unica sursă de ajutor real, un fel de Taica Merezu disponibil oricând. Orice s-ar întâmpla, să nu uităm că doar noi înşine ne putem ajuta.  

Adică fraţii se ajută tocmai prin această separare, în acest punct unde iubirea fraternă ajunge neputincioasă şi fiecare îşi vede de viaţa sa.

Aşadar Zmeoiu', rămas din nou singur, s-a uitat din reflex în jurul său după oamenii pe care i-ar putea ajuta, în loc să se ajute pe sine.