OCSEMIL

OCSEMIL!
Mash-up Winamp  Memory pill

- indicat pentru rutina mentală zilnică cu dispoziție la lectură compensatorie semi-incluzivă nocturnă
- recomandat în crizele de nostalgie severă și peripatetism 

Prospect:
Omenirea s-a izolat în case pentru că unul dintre viruși se răspândește dintrodată mai repede decât ceilalți. Nu este vorba de numărul victimelor în sine, care nu este mai mare decât cota periodică a altor viruși și boli în genere, ci de viteza cu care simptomele Cov-2 duc spre deces. Umanitatea a dat cu naivitate uitării una-alta pe drumul ei spre canapeaua minții și televizorul adormirii spiritului și iată că total pe nepregătite apar momente de aducere-aminte: moartea e mai aproape decât credem. De cel puțin 100 de ani, am alungat moartea undeva la marginea vieții pe repede-înainte.

De prin 2010, moartea de pe urma infectării cu coronaviruși nu a fost resimțită ca demnă de a fi știre decât dacă numerele și viteza au început să atragă atenția generală, să vândă informații destul de senzaționale. Câteva cadavre lăsate pe stradă în Ecuador? Mană pentru media. Mai contează contextul? Nu. 

Virusologii au alertat autoritățile demult. Situația nu e nouă. Surpriza vine din felul cum s-a propagat acel mesaj, alimentând o insidioasă și impersonală nevoie de panică. Autoritățile au reacționat uneori prompt alteori mult prea târziu, dar sigur panicat. Apoi, mass-media a început etapa cu vedeta X, Y, Z a supraviețuit bolii, am auzit de cunoscutul x care are corona, apoi...parcă nu mai e panică atât de mare. Dar totuși, oamenii vor să aibă  cât mai rapid un remediu, care o să fie acceptat global și țac-pac totul o să-și reia cursul, cu bune cu rele. 

Zmeoiu știe că nu va fi așa. Remediul așteptat nu este împotriva coronavirusurilor, ci pentru o resetare a sistemului de valori. Tot mai mulți oameni au început să-și dea seama că unele lucruri se vor schimba, dar cu cine să vorbească despre viitor? Spinul ar fi cel mai indicat, pentru că el știe remediile și cum să vorbească cu oamenii. Dar slabe șanse să apară Spinul. Oricum, nu e stres. Chiar dacă Zmeoiu ar tăcea, cu siguranță undeva cândva oamenii cu capul pe umeri vor găsi calea potrivită de urmat pentru a înțelege mesajul dat omenirii de acest virus. Zmeoiu însă este hotârât să discute  pe viitor cu oamenii despre remediile împotriva tuturor fricilor, căci până una alta se pare că alții nu se tem și-și văd de steaua lor

Dacă nu ai avea măcar o mică teamă acolo, ar fi minunat! 

Dar dacă ai? Frici, măcar dubii? Dacă nu-ți mai poți controla emoțiile, reacțiile, gândurile? 

Iminența morții, un sentiment generat de acest virus/spectru/hologramă/efect politic special/exercițiu global. Faptul că ai bănuiala că moartea sigur vine și la tine, din păcate merge mână în mână cu sentimentul că ai fost dat uitării și că ești singur în fața acelui moment, de care îți vine să fugi fără să vrei. Fugeai, căci acum ți pare că se apropie! Dacă vei muri acum? Da, acum. Aaa, nu, tu nu, eu nu, noi, nu, alții, da, iată, alții au pățit să moară, dar nu noi, nu...

Dar de ce oare oamenii cred cu atâta tărie că gândurile despre toate cele thanatice, sunt nesănătoase? Chiar e mai sănătos să ne scufundăm porcește și mai ales prostește  în viață, să fim vitali și atât? 

E nesănătos să-ți despici din când în când propriul fir al vieții, în 4 sau în câte vrei? 

Acum ai timp să vezi ce înseamnă viața ta pentru tine! Bine bun. 

Oare o să ai timp și curaj să te întrebi ce înseamnă moartea ta pentru tine? 

Nu mori dacă faci asta.

Oscilarea între vital și thanatic nu generează tonus, ci melancolie. Poeții, cei damnați și versați cu thanaticele sentimente, au fost mai mult decât o expresie a vitalității. Au preferat o contemplare uneori dureroasă a lumii, a jocului de-a viața și moartea. Aceste stări melancolice nu produc nicidecum un elan vital, ci o reflecție cu gust amar. Efectele contemplării Lumii pot ajuta conștiința individuală să evolueze - prin amar, spre dulce, prin dulce, spre amar. Și repeat, istoria sinelui, a propriei vieți, se dă cu mult repeat, fie în varianta depresivă că orice lucru e amar-dulce-amar, fie în varianta optimistă că orice e dulce-amar-dulce. Adică, uite-așa le-om duce Doamne... 

Așadar obiceiul nesănătos de a fi non-stop melancolic duce la cronicizarea (sic!) nostalgiei, la fel cum excesul de nostalgie duce la patetism, care nu mai poate duce nicăieri. 

Nostalgia în buna ei măsură înseamnă evadarea de sub tirania curgerii timpului. De aici, nostalgia înseamnă cronicizare. O boală cronică - artrita, de exemplu - impune individului atent o asemenea raportare la timp încât nu se va simți doborât de cronicizarea durerilor atritei - e doar viața, se zice. Dar omul se poate ridica deasupra staulului în care viețuiește. 

Enumerați Efectele Secundare (ES) ale mal-praxis-ului comun, legat de stările melancolice acute, care duc la nostalgie cronică. Se menționează că se manifestă inevitabil la oameni în obiceiurile lor nesănătoase.

 Iată o listă scrisă de Zmeoiu în clasa a 4-a, ca temă de casă despre "Viața la întâmplare, respectiv cu obiceiurile":

- de a trăi oscilant, incongruent (setul de principii și valori ale individului se poate schimba oricând, radical. Marii melancolici au trecut prin episoade de asemenea schimbări) 

- de a depăși scenariile unitare ale vitalității ("viața mea este mai mult decât norma, nici de frică nu mi-e moarte")

- de a te auto-intoxica (aparent numai din plictis, excesul de melancoolice duce la auto-distrugere)

- de a căuta indefinit transcendenstaulul - existența propriilor iluzii poate deveni mai presus pentru melancolic decât ceea ce doar există, zen-ul

- de a spune din start nu oricărui gând străin de sine (refuzul de a îmbrățișa iminența propriei morți) 

- de a transforma creația în iluzie într-un timp universal propriu, rupt de realitate

- Toate astea înseamnă pentru mine nostalgia, doamna profesoară.

- Bine, ai citit frumos, ia loc Zmeoiule. Imediat ajung și la tine remediile, ți-am prescris câteva rutine mentale și mai ales flotări, ca tot omul, stai liniștit în banca ta, nu te mai foi și nu te mai gândi că ai nevoie să bei bere cu oamenii!

Zmeoiul a luat loc (și foc) fără să vrea - timp de câteva momente chiar se întrebă unde se află focul în care simte cum arde atât de tare. 

După o verificare atentă, locul pare familiar. Un pat, o tastatură, idei colorate prea tare, arse de compresii vertebrale, tacâmuri prea curate, playlistul merge. Totul e la locul lui, nimic nu anunță vreo schimbare în trecutul apropiat. Culorile sunt și ele la locul lor, în mare parte. Aha! 

Timpul pare că și-a pierdut ritmul. Are o curgere liberă - rubato, tempo parlando rubato. Pentru că sunt la fel, zilele totuși nu trec la fel. Trecerea asta. O melodie doar cu refren nu e mai puțină muzică, n-ai nevoie tot timpul de strofe, de vagoane pline cu poze cu amintiri. N-ai nevoie de borcane de pastile, de tv, de vaccine. Ai nevoie să nu-ți fie teamă să ai nevoie chiar și de vaccine. 

Timpul oscilează mai ales noaptea. Noaptea asta care se lasă peste simțire. Începe odată cu era Vărsătorului un nou ev mediu al sufletului omului, la noche oscura del alma, cum spunea poetul. Invențiile și tehnologia sunt ok în măsura în care noul om este ok cu faptul că se înstrăinează de trecut. Un lucru bun și rău, care depinde de acest nou om. Timpul face bucle, piruete ingenue și ocolișuri parșive. Timpul vrea să ne prindă în chingile patetismului, să ne uităm înapoi în cele mai intime cronologii iluzorii, ca să putem crede liniștiți că vom putea fi iarăși cine am fost. Uităm să fim critici, credem că nu mai este nevoie de spirit critic pentru ca omenirea să evolueze. Așadar se vor arde toate eventualele critici pe noile ruguri politice de tip show-biz, unde ignoranța gregară tocmai demonstrează in facto inutilitatea spiritului critic, analitic.

Cine sunt? Se întreabă Zmeoiu'. Aici în casă, doar el, 

Un refren anume, încă neclar, îi amintește de un playlist de winamp. Amintirea începe să fulguie, da, era ceva folder cu muzică românească aleasă pe sprânceană, îi vin versurile din memorie...

"...ce tare, Emileeeee, bă Cioraaaaaane, văd!....la fereastra ta zâmbind...ba nu, că nu era Emil, era Oceseeee, sau ce naiba, uite tobele astea de pe net sunt free, fac amunia eu un negativ că oricum am dezinstalat winamp-ul, deci acum chiar le aud pe ambele, repede să nu-mi pierd ideea, unde-i foaia? ce nu mai sunt aici pe masă foi? hai că scriu direct în word deși așa sigur îmi voi pierde ideea până deschid laptopul hmm mna hai că scriu totuși aici pe plicul de la factură că nu tre să fie ceva de zis mult deci pfff mă doare mâna dreaptă tre să ies mâine la exerciții completez acolo rubrica neapărat tre să ies la soare tzz nu scrie pixul cum trebe aveam unul a e pe birou deci să nu uit ideea mâine o să fac iar curat  uite pixul ăsta scrie chiar bine, îmi place mai mult decât ăla de pe masă curat să fac poate e mai ok să scriu ceva fain cum era sanatorii goale, văd hmmm ce văd? văd femei goale tzzz nu era văd sanatooooriii da, și de la Emil e aia cu noaptea ca riddim da de acolo pornesc bag bas din frutilups și fac numai un refren zis de un catralion de ori deci deci deci  

Văd sanatorii pline

totul va fi bine

totul va fi bine, da.

Noaptea se lasă

și-mpreună cu ea

Casa m-apasă

Pe cer nicio stea."

Gânduri despre gânduri

După somnul de după-masă și o toaletare rapidă, Zmeoiu ieși din vizuină la apus și porni cu ditamai buchetul de narcise în crângul care ducea spre noua liniște a orașului. Simțea în nări că ceva se petrece cu oamenii de acolo din oraș. Azi dimineață pe Discovery Science bunul său prieten Morgan, omul liber, îl sfătuise să fie atent la ce visează, dar a dormit ca lemnul și s-a trezit fresh fără nicio urmă de vis. Își începu umblătura serii cu o primă berică și o tablă cu bătrânii la cârciuma Ultimu' Leu, de pe Rahovei.

După ce a aflat noutățile despre virus, că în continuare animalele nu au de ce să-și facă griji dar oamenii au mari probleme tocmai din cauza unor animale, Zmeoiu îi lăsă pe bătrâni cu speranța că panica îi va ajuta să-și rezolve situația. Era hotărât să-și continue plimbarea festivă.
Azi este 20 martie, și la ora 5.50 dimineață a sosit Anul Nou 2020!!! Lumina a mai cucerit încă un an întunericul! Să sărbătorim așadar cea mai mare sărbătoare, un nou început!
Zmeoiu voios dintr-odată își îndrepta rutinat pașii spre crâșma lu' Faust, cu gândurile axate pe viitorul apropiat. Sigur deja se vor fi adunat la chef restul animalelor, el mereu întârzie la distracție.

Cum intră înăuntru, îl întâmpină un miros familiar, o caldă sinteză olfactivă. Câteva animale se adunaseră la o scurtă întrevedere înainte de începerea chefului. Erau bine, glumeau. Un cerc de voci feminine erau în toiul toiului. Se discuta aprins cu privire la cât de oportună este adoptarea acestui obicei omenesc de a oferi flori într-o anume zi din an, să zicem cum ar fi azi de Anul Nou, băieți ce ziceți?...pe când se știe foarte bine că toate femelele sunt cu bună știință sau nu, folosite, înjurate și chinuite în toate celelalte zile!!
Da, din păcate Zmeoiu avea experiențe relativ nasoale legate de acest subiect și nici chef de ceartă nu avea, așa că încercă să se strecoare spre bar. Dar exact în ultima fărâmă de clipă cât mai avea ca să scape din mijlocul frontului vocal feminin, Ursoaica se înființă și ea la bar și numaidecât îi smulse o narcisă din buchet după care exclamă teatral-gutural:
- Oh mersi Zmeoiule, dar chiar nu trebuia!
Chiar și Cerbul, marele orator silvic mega-plictisitor, cocoțat deasupra ieșirii din templu, tăcu.
Întrebările izbucniră la unison după ce trecură cele câteva momente de perplexitate:
- Ne-ai adus flori? Astea sunt pentru noi?
- Ce interesantă e nuanța asta de galben!
- Ce flori sunt astea, Zmeoiule?
- Ai pentru fiecare dintre noi?
- De unde le-ai luat? Cât costă?
Zmeoiu le spuse fâstâcindu-se:
- Eu am venit cu florile astea pentru dumneavoastră dragele mele doamne și domnișoare, vă doresc numai bine și multă sănătate! Să trăiți ferice și în pace.
- Auzi la el ce dume are! zise veverița către dihoroaică.
- Tot cam așa le-a dat și anul trecut, interveni și veverițoiul.
- Nu e treaba ta, taci mă! îl apostrofă veverița. Măcar el face ceva, se riscă, se expune, nu ca tine care numai comentezi de când te știu.
- Acum vă rog să mă scuzați, eu aș dori să mă fac praf într-o juma' de oră, după aceea să nu mai luați în considerare ce fac, numai ce zic la microfon eventual, hai noroc la mulți ani!
Zmeoiu dădu pe gât primul cozonac și merse spre ringul de dans. Pinguinii deja o dădeau cu sincronul fantastic indiferent ce melodie venea. Rinocerul se atacase rău de tot, făcea spume pe la zid, cum că giraful, girafa și puiul lor, toți trei l-au confundat cu un cuier. Era cu atât mai nervos cu cât rămăsese siderat, stătuse nemișcat în stare de șoc profund până s-a decis familia de girafe care e ordinea să-și așeze fiecare garderoba elegantă.
Dintre pinguini, Zmeoiu țâșni spre DJ Skeleta să-l întrebe de sănătate și de playlist, dacă nu cumva mai încolo dacă iese delir să bage dub și Zmeoiu la microfon niște previziuni și anti-verdicte. Totul depinde de starea publicului, răspuns corect mr. DJ, rămâne de văzut ce cum, buuun.
La al doilea cozonac, mai în elementul lui și pe îndelete, Zmeoiu povestește puțin cu Scorpion Turcoazul, care perora cu autoritate:
-Nu are rost să ne panicăm deocamdată, prin însăși natura lor animalele sunt mai pregătite să o pățească grav. Doar oamenii par să fi uitat că ăsta e mersul lucrurilor pe Lume.
- Eu nu ziceam decât că dacă ne lovește chestia asta, nu ne va fi bine. Pe lângă cele pățite de noi, se va adăuga și asta. Virusul ăsta i-a băgat în case pe oameni, tu îți dai seama? Așa ceva nu se întâmplă prea des, eu recomand mare atenție și în rândul nostru al tuturor.
- Bine, haide să bem shot-ul ăsta și mai vedem. Teoretic eu trebuie că deja posed veninul necesar și suficient ca să nu ne facem griji. Tu cum mai stai cu dragostea? Aa, am uitat că tu ești ascet, hehe. Cheers!

După încă trei ture de cozonaci cu diverse animale, Zmeoiu nu mai vedea prea departe, dar auzea perfect. Pândea clipa în care se deschid pământul și cerul deodată, când totul devine imaterial, suflu și răsunet. Muzica se auzea de departe, vocile și dansul reveneau în răstimpuri, ecourile înfășurau tot cheful într-o mantie a uitării, un nou an a început. 

...în ultimii ani, Zmeoiu' a căzut pe gânduri. Sau gândurile i-au căzut pe umeri. N-a mai putut scrijeli nimic, deși a avut prilejuri și întâmplări berechet. Această pală palidă de vânt numită vreme s-a așternut peste literele inimii, le-a subțiat carnea până le-a făcut treptat lipsite de sens. Până azi, când s-au reactivat subit, ca un musafir care-ți bate noaptea în geam tocmai când trăgeai perdeaua să te bagi la somn.
Zmeoiu' s-a gândit mult, la cele muuuulte tumulte ale vieții sale pe acest pământ. S-a întâmplat tot mai des că pățea de avea treceri sus-jos-sus-sus-sus-jooooos de parcă înghițise o mașină de spălat plină ochi cu noduri în gât, cap și stomac. Tăcerea aceasta asurzitoare - deh, brand ieftin turbina emoțiilor - dinăuntrul său încă mai are nevoie de timp pentru a-și îndeplini scopul. Pentru a revela eventual un Zen-zeu-zmeu, ZZZ. Tăcerea din preajma scrisului.
Zmeoiu' distinge timid, dar tot mai clar diferența esențială dintre bucuriile profunde ale vieții de zi cu zi și evadarea reflexă în distracții superficiale și uitare deliberată. Deloc surprinzător, ultimii 20 de ani de rupere și bumbăceală la neuroni sunt totuși ușor de uitat, pentru că teribila activitate de-a ți-o da în cap magistral și fără compromisuri generează automat blank-uri emoționale. Acestea se întind imprevizibil în memorie, desfăcând coerența și lanțurile amintirilor. Dar vremea vechilor obiceiuri trece. Totul se schimbă, foarte rapid. La asemenea noutăți, un nou obicei: a te distra pe sec. Adică din senin. Universul, pe cât de copleșitor și nepăsător la soarta omului, tot pe atât de comic, îți arată că există. Nu pur și simplu, dar există...Există și motive să trăiești în Univers, dar dacă distracția pe tine te ține non-stop, legat de ea, dacă te dis-tragi mereu, atunci te pierzi deliberat în peisaj, te duci pe câmpiile eleusine.
Deci a te distra numai cât este distractiv. Focus maxim pe flacără atât cât arde, după aceea focus pe cenușă, nu pe acel foc care nu mai este decât amintire, care amintire va fi uitată. Și, mai ales dacă vrei să te aduni pe tine însuți, nu te mai distra în continuu, oarecum din inerție. Nu mai batjocori nevoia celorlalți de a crede în bunătatea Universului, chiar dacă știi că ai dreptate să (nu) crezi în nimic.

Asemenea gânduri le avea Zmeoiu numai când se trezea supermahmur. Dura aproximativ 2 zile să-și revină la luciditate completă. Esențialul ratat chiar și când pui la fiert oala cu apă pentru ceai. Amintirile care rămân după un weekend de chefuială? Mai nimic. Urme adânci în sufletul fiarei dinăuntru, care ține cu tot dinadinsul să se pedepsească, dar nicio amintire. Suspectă și extrem de problematică situație.
Un prim pas este distanțarea față de problemă, pentru a o aborda cum se cuvine. Contemplarea vechilor obiceiuri, auto-observația. Chiar și după ce acest mic pas a fost făcut, Zmeoiu a remarcat o schimbare. Apoi, restrângerea plăcerilor. Exersează spartan disciplina gândurilor. Nu ai voie să-ți mai lași mintea să te ducă aiurea. Simplu de spus. Uneori e simplu și de făcut, dacă ești atent la tine însuți.
 

Basma skurta - Cheița dă Arfintu

Zmeoiu' a găsit în calea sa o cheiță de argint și când a ajuns acasă s-a pus de a spălat frigiderul cu un singur gând: să facă odată inventarul ăla interior, amânat parcă de prea multă vreme. Un reset-focus al maximelor interne. Un examen al depășirii limitelor în prea multe situații. Un review cât mai clar și obiectiv, dacă se poate.

Dar claritatea se va lăsa așteptată!
Hora detaliilor ca să zic vorba cuiva drag începe atunci când se pune greșit de la bun început un oarecare preț pe mărimea respectiv micimea oricărui lucru exterior Sinelui. Și gata, basmul lu' Zmeoiu' cu cheița de argintu', iaca are-nceputu', dară-i fără de sfârșitu. Să-l las deoparte așadar în curgerea sa.

În cazul sufletului, problema intensității emoțiilor (trăite în regimul realismului magic, adică mult mai aproape de legile basmului) urmează o dinamică de forma deschidere-închidere. Altfel spus, o imersiune în propriul univers, în lumea inteligenței emoționale, se manifestă creativ în relația structurală de împlinire a Sinelui, în uniunea zmeu-făt-frumos. Artistul care este și nu este. Dar în starea lui de grație, dacă nu este în iluzie cel mai adesea, el trăiește o deschidere înspre prezentul acesta, curgând lin asemeni Ruhr-ului. Emoția mistică, în mod deliberat cultivată drept cea mai înțeleaptă și tandră aducere-înspre, i-a redat Zmeoiului senzația deplină a tangenței Totului cu Marele Zero-Zen-Interior-Zik, aka ZziZ.

Buratino & cheița de aur

Cel mai adesea fără să-și dea seama, Zmeoiu' urmărește cu mare interes viața personajelor din urbea sa natală. Aceste personaje sunt, fiecare în felul lor, o cireașă pe tortul numit Centru. Pe pietonala Sibiului, dacă ai timp și atenție, într-o jumătate de oră vei zări cel puțin unul dintre personaje: de exemplu, pe Măria Gării - cu crocși, ghiozdan și nelipsita cană cu spirt. Sau, pe bătrânelul cu pași precipitați și robotici, care cere oricui o țigară printr-un gest mecanic, repetat la infinit. Sau autist-dionisiacele anateme ale lu' unchiu-meu. Cât despre restul personajelor, poate le știți sau nu, acum nu contează.
Ceea ce contează ar fi că lui Buratino, clovnul de pe pietonala Sibiului, i-a fost retrasă alaltăieri autorizația de la Primărie, pe motiv că îi deranjează pe ceilalți clovni. Aceștia sunt temporar prezenți pentru târgul de Paște. După ce s-au mobilizat toți fanii lui de pretutindeni, doamna primar a revenit asupra deciziei, lăsându-l azi pe clovn din nou pe stradă, cu autorizație dar și cu o condiție: să nu mai agreseze verbal pietonii. Aș completa eu că în special adolescentele, care nu au prea apucat să se bucure că au scăpat de glumele sale de "prost gust".
Alaltăieri-sau-ieri l-am văzut pe Zmeoiu' cum a trecut în viteză pe bicicletă pe lângă Buratino, care era costumat într-un mare iepure alb deprimat. Într-adevăr, așa tăcut cum dădea târcoale magazinului Billa, emana o tristețe fără margini. Mi s-a părut de-a dreptul chinuitor să văd aura omului atât de diluată, preschimbată în povară iepurească. Deși sunt de acord cu Zmeoiu', care mi-a reamintit că Buratino este cu atât mai îndrăgit de unii cu cât este mai enervant pentru alții.
Clovnii mereu au avut, au și vor avea nevoie să construiască artificial tabere adverse: cei care râd și cei de care se râde. Fără controversă, niciun clovn nu are poveste, și fără o poveste niciun clovn nu e clovn. Copiii simt asta instant: ei nu vor baloane umflate de la Buratino, ci vor să simtă că măcar unul dintre oamenii mari poate fi copil ca și ei. Iar părinții copiilor la rândul lor, au din nou șansa de a asculta de dinți și să se spele pe părinți.

Dar în general treaba cu clovnii a fost pentru Zmeoiu' mult mai adâncă decât li se pare acum trecătorilor de pe centrul Sibiului. Cele două tabere care s-au format odată cu întreruperea și reluarea activității lui Buratino au fiecare dreptate. Asta e prima condiție ca un clovn să-și atingă ținta: să bată cap în cap cel puțin două dreptăți, dacă nu orice dreptate. Apoi, eventual, să producă din ciocnirea asta haos. Fie că ne bagă în sperieți sau ne atrag inexplicabil, de la clovni ne dorim o puritate cât mai ridicată a haosului lor moral. Din punct de vedere uman, clovnii strică ordinea și regulile sociale. Oamenii serioși nu îi iau în serios. Pentru oamenii constructivi, clonii nu produc nimic constructiv.
Ei sunt copii până la capătul vieții lor, și de asta vor rămâne ai nimănui. De aici probabil provine tristețea vieții oricărui clovn.

Bunăoară, pe facebook ceva tipe au răsuflat ușurate când au aflat că au scăpat de Buratino. Cu mare năduf în comment-uri, unele dintre ele l-au vârât laolaltă cu libidinoșii și bețivii într-un sertar zăvorât cu cheița de aur pe care o poartă mereu la sân. Pentru ele e clar, s-a făcut dreptate. Dar e ușor să judeci greșit, mai ales dacă te respecți ca gagică și de fiecare dată când ai treabă pe centru ești obligată să auzi același set de remarci deplasate. Cu o voce de tomberon spart, Buratino împarte în stânga și în dreapta tot felul de replici, mai blânde sau mai tâmpite. E drept, din perspectivă civică, nimeni nu poate fi obligat să le audă, dat fiind că unora (în general adolescente) le e greu să le ignore.
Pe de altă parte, sunt și alte voci, care îl apreciază pe Buratino tocmai pentru felul lui incomod de a azvârli cuvinte. În marea lor majoritate, cei care îl iubesc pe Buratino sunt turiștii, părinții copiilor care au plecat fericiți din Sibiu cu o amintire nemaivăzută: un coif-balon, o sabie-penis, etc.

Zmeoiu' nici nu se bucură nici nu e trist că Buratino a plecat două zile și a revenit pe Strasse. Din afară privit, de sus din panoptikon-ul noii vieți în care se află, pentru Zmeoiu' există și alți clovni, cu care are de furcă de ani de zile. De exemplu, făcând apel la memoria sa, după studenție Zmeoiu' dorea neapărat să afle cum funcționează misterul ideii de clovn. Ce poate fi atât de fascinant într-o față pictată într-un anumit fel? De fapt și eu, dacă stau acum să îmi amintesc despre clovni muzicali, pot spune că e ceva miez la mijloc. Pe vremuri, Insane Clown Posse au adus în industria muzicală de la sfârșitul anilor '90 un anumit fel de haos și debandadă care în zilele noastre ar apărea extrem de aiurea, prin versurile cretine și atitudinea grotescă. Ca oameni, trupeții de la Insane Clown Posse au fost pe bune niște turbulenți, cu probleme sociale serioase, nu doar artiști pictați pe față. Dar latura malefică a clovnului se manifestă cel mai adesea în viața sa privată. Ecourile părților sale întunecate sunt totuși prezente și prelungite în activitatea sa publică, încât publicul e intrigat, speriat sau de-a dreptul îngrozit de simpla prezență a clovnului. În acest sens, poate că cel mai celebru clovn care nu e pe lumea asta decât cu piticii lui ar fi Remi Gaillard.

 


În concluzie, se poate spune că prezența lui Buratino pe pietonala Sibiului a devenit în ultimele 2 zile un fenomen controversat. Având în vedere istoricul activității sale care se întinde pe 5 ani, se poate spune că merită o șansă. Cu condiția să țină cont de dinamica orașului, de noile condiții civice.
Dacă separăm în scopuri didactice localnicii de turiști, se vede că turiștii țin cu el, pe când sibienii s-au cam zaibit. Dacă tot atât de artificios separăm femeile de bărbați, se vede că femeile nu-l mai prea tolerează, pe când bărbații râd lejer în continuare. Dar dacă am zăbovi puțin asupra distincției (care nu există!) între copii și oameni mari, poate am putea găsi o rezolvare a tensiunilor generate de baloanele lui Buratino. Fără a-i mai tolera aberațiile, fără a-l obliga să tacă.
Spre un echilibru contextual. După cum spunea marele Tolstoi și un mare site de citate celebre, se pare că umorul e o forță: Nimic nu unește oamenii mai bine ca râsul.










 
  
  
 

Neohaiducia

Sunt foarte curios să văd ce se va întâmpla de acum încolo în viaţa politică românească.
Spiritul critic şi revolta împotriva vechilor obiceiuri politice au ieşit victorioase prin doborârea ordonanţei 13. O mică victorie, dar un mare semn că societatea românească ar putea păşi pe o cale mai sănătoasă. Spuneam deunăzi că spiritul civic este supra-politic, iar efectele protestelor se vor resimţi la nivelul schimbării de mentalităţi. Conflictul îşi are sursa în felul cum gândesc românii, în felul cum aderă la unul din cei doi poli: pro sau anti (UE, sau ce-o mai fi). Momentan, nu se poate altfel, nici-nici, sau şi-şi. În oricare tabără te-ai regăsi, trebuie să fii implicit împotriva celorlalţi.
Avem încă mulţi români care văd duşmani în alţi români.
Avem televiziuni care îşi dezinformează în mod evident publicul. Faptul că CNA-ul închide ochii la fenomenele de gen RomâniaTV este semnificativ. Motivele sunt uşor de bănuit. Este suficient să caut pe google despre istoria recentă a României, ca să aflu despre Serviciul D al fostei Securităţi. Orice societate absoarbe involuntar ceea ce îi este prezentat cu titlu de zvon, transformându-l în certitudine prin mecanismele sale proprii. De aceea televizorul şi presa joacă un rol esenţial în definirea relaţiilor dintre puterile statului.
Toate acestea au fost valabile până să intrăm în epoca internetului, o epocă fără precedent, în care informaţia a devenit extrem de accesibilă. Dezinformarea nu mai este la fel de eficientă ca în epoca gazetei citite cu glas tare şi tălmăcite pentru toţi la crâşmă. Că televizorul bunicii nu mai deţine adevărul, o ştim cu toţii în afară de ea. Asta e marea problemă. Nu-i putem blama pe cei care nu ştiu de ce ies în stradă, pe cei din Piteşti de exemplu. Pe cei care ţin pancartele primite, pe care nici nu ştiu ce scrie. Nu e sănătos să ne consolăm cu concluzia că bătrânii noştri sunt retarzi şi gata. Este o responsabilitate civică să le putem gândi o cale, un loc demn. Dar, fără să fie scuzaţi. Trebuie să avem răbdare cu acei bătrâni mulţi şi bătuciţi de multe necazuri. Cu cei care nu au scuză că în tinereţe au adormit de tot în faţa televizorului, că s-au resemnat. Cu cei care acum umblă şi ei pe străzi, că aşa au văzut la televizor că se face la proteste.
Legat de fenomenul televiziunilor dezinformatoare, am dat ieri pe net peste duma asta: " Apple recunoaşte, 7S este cu S de la Soroş". Rămâi mască dacă ai ceva în cap, sau pui botul dacă nu ai nimic mai bun de făcut.
Mult mai fine sunt însă metodele celor câteva zeci de site-uri dubioase din mediul online românesc, site-uri care propovăduiesc într-un plan concertat duşmănia. Toate au în comun discursul propagandist, ideea de luptă naţională, şi denotă o sistematică ură împotriva unor valori ( fie ale UE, fie ale duşmanilor ţării în general). Astfel, tinerii români care au ieşit în stradă nu în numele vreunui partid politic, ci tocmai pentru însănătoşirea civică a societăţii româneşti, au ajuns să fie arătaţi pe site-urile dubioase drept duşmani ai ţării: sorosişti, neobolşevici, hateri, IT-işti, etc. În străveziul univers al tigrilor carpatini, al acestor pseudo-apărători ai neamului, toţi cei cinstiţi care muncesc şi îşi fac un rost aici în ţară, sunt împotriva României. Paradoxul corporatistului şi IT-istului în România!

Acest "2+2=5" naiv editat se vrea văzut ca şi cum ar fi scris pe board-ul ăla?

De exemplu, pentru ziariştionline, soroşiştii, organizaţi în reţele online, blochează ştirile cele "adevărate". Faptul că Facebook a introdus opţiunea de raportare a site-urilor nasoale este o lovitură în plin. La care încearcă la modul amărăştean şi paranoic să răspundă, invocând libertatea de exprimare. Dar, deşi s-a răspândit ca ciupercile, discursul şi delirul site-urilor nesoroşite (vezi în titlul articolului din link!) nu-şi vor mai atinge ţinta la fel de eficient ca până acum. Vor găsi alte mijloace, să nu ne amăgim, dar deocamdată e cam pe ducă invazia de rahat mental. Să aşteptăm noul val, sub altă formă.
Pentru că de fapt astfel se speculează nevoia ancestrală a românilor de a crede în noţiunea abstractă de erou-mântuitor, singurul care luptă pentru poporul românesc. Dacă se întâmplă că duşmanii acestor site-uri sunt tocmai românii care susţin România reală, asta nu mai contează. Pentru imaginaţia justiţiarilor, logica elementară e ceva soroşit. Şit hepăns.
În concluzie, dezinformarea din mass-media şi din online are forme previzibile care îşi vor pierde treptat eficienţa în măsura în care gradul de spirit critic colectiv şi individual va creşte. Mai avem de aşteptat totuşi. Să nu uităm că universul produs de RomâniaTV se află în linia trasată de defuncta OTV. Iar dacă urmărim această linie până la originile sale, ajungem hăt departe-aproape, tocmai la haiducia spiritului popular.

Iancu Jianu, haiduc român

În esenţa şi mai ales prin numele ei, haiducia defineşte caracterul caritabil şi spiritul balcanic de rebeliune. Dar haiduci au toate popoarele, spre dezamăgirea orbeţilor noştri naţionalişti. La noi, haiducia a dobândit forme noi şi deviante, incredibil de actuale. Un fel de haiduc poate fi considerat şi Dragnea, care ia de la stat şi promite pe la TV câte 2-3 firimituri la bătrânii naivi.
Aşadar, ne confruntăm cu vechi şi noi stiluri de haiducie.
Prin acţiunea noastră civică susţinută, toţi aceia care iau de nicăieri minciuni şi le vâră în capul săracilor cu duhul, vor plăti. Asta ştiu.

    


    

Unio Astralis Dansum

Am evidenţiat în poza de mai sus prin culoarea turcoaz configuraţia astrală din ziua de miercuri 8 februarie 2017. Adică în zodiacul orei 13.30 a amiezii, am avut pe cerul Nemărginirii un pătrat, format de Jupiter-Lună-Uranus-Pluto. 

Vă place ca totul să fie lămurit şi convenţional în cariera dumneavoastră şi din această cauză respingeţi pe oricine v-ar sugera o altă cale decât cea bătătorită, pe care vă aflaţi acum. Aţi face şi pe dracu'n patru numai ca să vă ştiţi conformaţi la situaţia dată. De aceea veţi evita cu mare vigurozitate noul, ineditul şi neconvenţionalul în ceea ce priveşte cariera dumneavoastră. 

Astfel, pot fi întâlnite confruntări cu oamenii şi lucrurile care nu se conformează, ca să nu mai pomenim despre argumentele de-a lungul acestui "front". 

Doriţi neapărat să credeţi că tot ceea ce nu vrea să meargă alături de dumneavoastră este împotriva dumneavoastră. 

Cam asta e prima idee de bază de la care aş porni, idee culeasă de prin cărţi totuşi - Aspectele planetelor natale. Treptat vom ajunge şi la ideile mele.

Realitatea a venit să confirme întrucâtva interpretarea de mai sus. La un nivel simbolic-astrologic, Marea Cruce Cosmică din 8 februarie a revelat un semnificativ grad de sincronicitate cu datele realităţii aşa-zis obiective, certificabile. În niciun caz nu poziţia planetelor în sine determină cursul vieţii aici pe Pământ, sper că ne este clar că astrele predispun, dar omul dispune (astra inclinant, non necessitant). Fiecare pattern celest, prin simetria sa, are un grad sporit de semnificaţie pentru mintea şi sufletul omului, căci spiritul ne este atras inexplicabil de orice simetrie. Crucea aceasta cosmică din 8 februarie a semnificat în legea ei, deci fără să-i prea pese dacă omul este dispus să înţeleagă ceva sau nu. Planetele dansează mereu, după o muzică ce se aude indiferent dacă spiritul omului stă să o asculte atent. Aşadar eu susţin că dispoziţia oamenilor din ultima săptămână a confirmat predispoziţiile astrale: la nivel global, climatul politic (Jupiter în Balanţă) a fost tensionat (aspectul de opoziţie) de revolte civice (Uranus în Berbec).   

Să luăm aşadar în vizor, fireşte că după un interes de moment şi un impuls didactic pedant, prima axă a crucii: opoziţia Uranus (Berbec) - Jupiter (retrograd în Balanţă). 

Individual-colectiv este perechea de cuvinte-cheie din interpretarea mea. Berbecul fiind prin excelenţă semnul Ego-ului, iar Uranus planeta ce semnifică revoluţia şi independenţa spirituală, se poate deduce care ar fi tălmăcirea coerentă a lui Uranus în Berbec: indivizii simt că este momentul exprimării libere şi al unei acţiuni civice directe. Faptul că şi combativul Marte se află în Berbec (tocmai la el acasă) ar indica un grad mărit de predispoziţie spre violenţă şi distrugere. Acest lucru l-au confirmat protestele din America, dar l-au infirmat protestele din România, care au devenit un exemplu de bună atitudine civică. Organizaţi spontan prin intermediul Internetului (tehnologia în general ţine de Uranus) tinerii, aceşti veritabili berbeci "frumoşi şi liberi", s-au unit întru afirmarea unor noi principii de viaţă. Hoţia de tip fanariot, şmecheria oamenilor care păcălesc congenital legea (că doar nu sunt proşti să muncească ca fraierii pentru UE), aceste apucături balcanice s-au văzut dintr-odată nevoite să accepte că s-ar putea să dispară cât de curând. Pe de altă parte, Jupiter în Balanţă semnifică societalul, politicile colective precum şi echilibrul principiilor sociale supreme - fie ele apoi privite din perspective religioase, politice, culturale. Armonia socială înseamnă deci acel bine disponibil din abundenţă pentru toţi.

Inversând sensul aceleiaşi opoziţii Jupiter-Uranus, tinerii paşnici şi corporatişti au susţinut printr-o incredibilă multitudine de pancarte principiul unei societăţi sănătoase. În numele binelui tuturor, conceput tacit ca şi valoare recunoscută pe o piaţă liberă, protestele de amploare "jupiteriană" au demonstrat celor captivi în tembelizoare că nu capitalul material ci tocmai cel spiritual defineşte un popor. 2 kile de făină şi ulei nu mai trebuie să determine pe nimeni cu cine votează, va fi cam gata cu faza asta. 

Faptul că furi (de la stat, de la vecina, de la mama, etc.) eventual îţi dă putere, dar nu îţi va da niciodată puterea de a reprezenta oamenii. Dacă furi şi nu te prinde nimeni, te poţi crede deştept şi măcar te vei bucura tacit de puterea ta vicioasă şi vei ţine capul la cutie. Dar când te-a prins cineva, sau e deajuns să fii bănuit, şi atunci vrei să-l convingi că de fapt tocmai prin furtul tău îl reprezinţi, chestia asta e nu e deloc sănătoasă, pentru niciun popor din lume. Ehe, nici Escobar nu a reuşit, vide Narcos.

Protestatarii jupiterieni împotriva hoţiei au fost aşadar instant învinuiţi de uranienii prizonieri ai tembeliziunilor că sunt plătiţi de străini, că vând ţara, etc. Toţi cei panicaţi de noile perspective, în care munca cinstită oferă drepturi şi idealuri de viaţă superioare practicii hoţiei sistematice, au aderat  emoţional la o grămadă (Jupiter!) de dume, sperând că nu vor fi nevoiţi să conceapă o nouă societate (Uranus!). 

Forţele sociale aflate în opoziţie săptămâna aceasta, protestatarii şi hipopotamii, au avut deopotrivă caracteristici jupiteriene şi uraniene. Dar aici eu trag concluzia că în timp ce revoltaţii paşnici, susţinătorii noii revoluţii civice, toţi cei care muncesc cinstit şi cred onest în binele viitorului lor, culeg roadele benefice ale predispoziţiilor planetelor Jupiter şi Uranus. Pe când rinocerimea manipulată grosolan, hipopotamii fără minte, fără dorinţă de a-şi schimba mocirla, rămân cu este mai malefic din semnificaţiile lui Jupiter şi Uranus. Acestea ar fi cele două sensuri ale primului ax al Crucii astrale.

Cea de-a doua axă planetară este formată de opoziţia Lună (Rac) - Pluto (Capricorn).

Luna aflată în semnul Racului, adică în domiciliu, semnifică ansamblul emoţiilor intime, universul domestic, cuibul sufletesc, nevoile absolut vitale ale fiecărei fiinţe vii. Principiul matern, cel care susţine viaţa. Beneficiile ritmului sufletesc în deplina sa funcţiune.

De cealaltă parte, Pluto în Capricorn înseamnă conform standardelor moderne de interpretare înlăturarea a tot ceea ce nu este autentic şi util evoluţiei umane. Mecanismul real al revoltei civice devine explicit prin intensele emoţii personale (Luna) exprimate şi canalizate înspre contestarea unei autorităţi politice ineficiente (Capricorn). 

Oamenii care au ieşit în stradă sunt oameni dispuşi la transformări radicale (Pluto). Cei care stau închişi în casă (Rac), în lumea lor strâmtă, nu vor deloc să gândească asupra datelor realităţii exterioare. Această tensiune s-a răsfrânt evident în forma conflictului dintre generaţii. Totuşi, sunt greşite şi nocive generalizările de tip "bătrânii sunt de vină", "tinerii sunt de vină". 

Opoziţia Lună-Pluto a fost o şansă de a ne transforma felul cum simţim pentru a transforma felul cum simt ceilalţi. Protestatarii au demonstrat că se poate, ieşind în stradă în locul celor care încă sunt convinşi că nu se poate altfel.

Marea Cruce Astrală (M.C.A.) a durat aproximativ 21 de ore. Aş spune că efectele schimbării în dispoziţia civică a oamenilor se vor  resimţi ca un flux bun, o gură de aer proaspăt. Să nu uităm, revoluţia civică stă la baza evoluţiei politice. România a demonstrat lumii că in extremis şi prin Internet în 2017 a devenit o datorie cetăţenească menţinerea prin protest paşnic a unui minim nivel de sănătate socială, de subzistenţă culturală şi mai ales de #rezistenţă #spirituală.

      

     

Partea interesantă abia acum voi începe să o expun.

Dansul laolaltă al tuturor planetelor pe cât este de ireversibil pe atât este de misterios. E mult mai greu de descifrat decât o ecuaţie matematică de 10 necunoscute. Dar când se iau ele câte două la un astrofoxtrot, schemele de dans se repetă, în funcţie de orbitele fiecăreia. Astfel, odată la 14 ani, Jupiter-Uranus se află în opoziţie. Uneori un aparent pas înapoi, dacă se întâmplă ca una sau ambele planete să fie retrograde, determină o triplă întâlnire în respectiva opoziţie. Mai concret şi recent, Jupiter şi Uranus sunt în opoziţie exactă la datele de 27 decembrie 2016, 3 martie 2017 şi 28 septembrie 2017. Deci intervalul opoziţiei Jupiter-Uranus se compune din decembrie 2016 - martie 2017 plus martie 2017 - septembrie 2017. 

În mijlocul imagini, cele două intervale apar unul deasupra axei timpului (colina turcoaz), celălalt dedesubt (colina roşie răsturnată). Momentul prezent este subliniat cu săgeţi, din care moment prezent emană toate bulele acestea scrise aici. 

Apoi, opoziţia Jupiter-Uranus se va mai petrece abia în 2031, respectiv de trei ori, pe datele de 21 ianuarie, 19 iunie şi 1 noiembrie. Deoarece nu mă preocupă astrologia previzională, las viitorul să ne dezvăluie ce va fi să semnifice opoziţia Jupiter-Uranus în 2031.   

Acest aspect s-a mai petrecut şi în 1 septembrie 2003. Doar o dată, pentru că nici Jupiter nici Uranus nu au avut mişcări retrograde. Privind şi mai înapoi cu o tură de dans, dăm din nou peste o triplă întâlnire Jupiter-Uranus în opoziţie, mai exact pe datele de 17 august 1989, 27 decembrie 1989, 14 mai 1990.

Aici devine interesant pentru istoria recentă a românilor, pentru că perioada aceea semnifică pentru mine ceva foarte asemănător cu ceea ce semnifică perioada asta. Tot ceea ce am spus mai sus în legătură cu evoluţia spiritului civic, cu politica românească post-decembristă, cu revolta şi jertfa în numele unor idei, cu #tineriada vs. Mineriada, trebuie să fie predispus de o anume muzică astrală, încât oamenii sunt ciclic dispuşi a relua aceleaşi lupte, sau, din păcate, a se resemna în aceeaşi băltoacă.

În plus de asta, ca şi concluzie, la anul România aniversează 100 de ani de existenţă "naţională". 

Importanţa acestei cifre şi a ideei de românitate le las acum să fie discutate de alţii. Pe mine mă intrigă câteva fapte legate de ciclul lui Saturn, de aproximativ 28 de ani. Saturn ţine de autoritatea înţelepciunii, de trecerea timpului, de (auto)control, de karma naţională. El va intra în semnul său (Capricorn) pe data de 20 decembrie 2017 şi va supune omenirea la tipicele sale provocări, aşa cum a făcut-o de fiecare dată. Să nu uităm că în intervalul 12 noiembrie 1988 - 6 februarie 1991 Saturn în Capricorn a fost la cârma neînduplecată a Istoriei, având ca musafiri doi greuceni (Neptun şi Uranus): în '89, căderea Zidului din Berlin, revoluţia din România, totul culminând cu marea prăbuşire sovietică în '91. Sus de tot, cel mai sus de pe Pământ, acolo în turnul înţeleptului Saturn, de unde el vede şi ştie tot, nu prea a fost, nu e şi nu va fi loc de glumă. Cine este predispus a înţelege ce fel de vremuri ne aşteaptă începând cu Crăciunul 2017, nu cred că va mai avea chef de party, poate nici măcar de pancarte. Aşadar mă bucur cât mai pot de naivitatea molipsitoare, de speranţa răspândită prin masivele noastre ieşiri în stradă. 

Revenind mai aproape de căldura cuvintelor zmeieşti, cred totuşi că românii vor trece cu bine imprevizibilul test al viitorului apropiat. Vom face furori cu poantele noastre în hora Lumii, că doar ştim ce va să însemne dansul încrucişat al planetelor şi, mai ales, ştim că nu e bine să ne sară muştarul! 

    

Cupa de monardă

Azi am băut o cupă de monardă cu miere.
Apoi m-am gândit mult, la multe.
În arealul Nemărginirii s-a răspândit un aer de revoltă a unor oameni împotriva altora, celor mai hoţi dintre ei. Animalele au privit îndelung, unele descumpănite, unele frustrate, altele înfuriate, altele resemnate.
Câinele nu a rămas indiferent emoţionalmente la această ne-stare de lucruri şi a trecut la documentarea pe teren. Concluzia lui la stingerea (temporară?) a celor câteva zile de proteste civice a fost că schimbările de mentalitate vor cere din păcate mult mai mult timp până să poată fi considerate victorii politice reale.
În cazul cel mai ferice, o victorie civică (unicornul născut din cel 200 de mii de luminiţe în Piaţa Victoriei, de exemplu) poate da realmente startul unei schimbări de mentalitate colectivă, dar tot politica va decide dacă şi cum culege laurii, sau dacă îi va călca în picioare. Dacă forţa socială mai mare (nu neapărat cea sănătoasă la cap) va refuza schimbarea principiilor sale (în cazul actual aşa-zisul spirit pesedist), atunci, dincolo de orgoliile inofensive ale formatorilor de opinie care intenţionat lansează prin mass-media idei de-o clipă şi principii contrafăcute ce contrazic flagrant actualul bun-simţ social românesc, atunci protestele au generat un nou şi sănătos babau: corporatiştii! Ca să ne fie sigur distrasă atenţia de la jaf, iată că trebuie să  ne împiedicăm cu totul inutil de noii hipsteri, de corporatişti, aceşti duşmani teribili ai poporului! Popor pe care în mod ironic tocmai ei îl susţin prin munca şi cel mai adesea şi prin familia lor.

Pentru că aşa am chef şi îmi vine, voi defini acum autoimunitarizarea faţă de lege prin expresia: "orice aş face, mie nu mi se aplică această lege". Parlamentul se află într-o criză de principiu. În firava noastră istorie recentă, am asistat la o cursă sistematică a autoimunizării. O moştenire din vechiul regim, un obicei politic unanim acceptat, practicat nu numai de parlamentari.
În acest mod grotesc de gradual, a devenit drept firească această practică a legilor cu dedicaţie.
Aşadar, pentru mass-media aservită auto-imunitarilor, contează exclusiv victoria acestor lideri faţă de legea tuturor, legea din care însăşi fiecare lege ar trebui să-şi tragă sevele. Contează că cei tineri care muncesc şi duc mai departe ideea poporului român sunt corporatişti şi deci duşmanii autoimunizării sunt dusşmanii poporului. Acesta e sofismul cel mai greţos, pe cât de schilod logic pe atât de eficient în sufletul micii-marii mase de alegători pesedişti, care urăşte din răsputeri, fără nicio noimă, tot ce este realmente constructiv pentru tinerele generaţii.
Iată aici în acţiune conjugată ipocrizia ignorantă şi amnezia de cea mai pură speţă românească. Să fi uitat cu totul oare românii că în 2007 au spus un DA ideei de uniune europeană, şi deci implicit şi corporaţiilor? Fondurile europene sunt tare bune la gust, dar ideea europeană nu? Nu sunt pro-corporatist, aici surprind doar amnezia care-i cuprinde pe naţionaliştii momentului.
Acest mecanism de involuţie a politicii româneşti în raport cu cea europeană, această revoltă pesedistă hai să-i zic - ironic - de tip israeliano-grecesc, acest naţionalism sfidător şi deloc reprezentativ pentru români, nu e constructiv pentru tendinţa generală reală a poporului român. Politicienii par să le spună făţiş occidentalilor: nu se mai poate fura de la voi? Atunci suntem împotriva voastră.
De fapt, problema actuală a tinerilor este că bătrânii nu pot efectiv să conceapă că e posibil şi alt bine, nu numai binele lor, care a fost şi din păcate aşadar s-a fost dus! Suntem liberi să ne alegem binele nostru, şi ne vom câştiga acest drept civic, supra-politic.
Parcă ideea de bine a bătrânilor ne înfurie. Cât de necesar este să le dovedim că binele nostru e şi al lor?
Se va putea oare găsi o soluţie de trai comun şi constructiv pentru toţi românii?
Scuze, mai simplu întrebat nu cred că se poate.
Oamenii, cel puţin cei ai Nemărginirii, s-au săturat şi au ieşit în stradă zilnic. Acum aşteaptă să vadă efectele schimbării. Animalele aşteaptă şi ele. Au decis în mod unanim că îşi amână greva.
Numai Piticul Cioplitor a trecut la fapte.

Trebuie să recunosc, în surmenajul emoţional şi trista resemnare în care sinea mi se zbate de azi dimineaţă, parcă mi se pare prea târziu pentru a mai schimba ceva. Sau poate, doamne-ajută, o fi prea devreme? Abia aştept, o să vedem cu toţii.