9 Marţieni

Am ieşit azi din sala de repetiţii şi nu ştiam ce zi e. Oamenii radiau pe dinăuntru, afară era un soare mă, încă o babă faină am zis. Din ochii femeilor am citit un licăr anume, parcă toate se aşteptau să le dau flori, şi atunci mi-a picat fisa: doar n-o fi ziua aia, a lor.
Claro que si...după un sfert de oră bântuiam prin Matei şi atmosfera de acolo m-a lămurit. Orgoliul nu mă lăsa să întreb pe nimeni dacă într-adevăr e 8 Martie. Oricum aş fi ieşit prost, fie dacă întrebam o femeie sau un bărbat. Spiritul civic al clujenilor deja ştie să clasifice un individ atât de rupt de realitate. Ori că aş fi mai aerian din fire, ori pe legale, ori nebun inofensiv care cere luna de pe cer, dar în ziua de azi am realizat pe propria piele că nu mai poţi întreba "nu vă supăraţi, ce zi e?" Sau eram eu indispus, poate.
Am pierdut vremea prin oraş, de colo colo fără rost. Sunt singur, caut caut caut. Dar nu ştiu ce caut. La umbră e prea frig, la soare mă apucă melancolia.
Şi exact când mă perpeleam eu mai tare, apare o navă spaţială din care coboară opt extratereştri roşii, cu pancarde războinice. Toată suflarea din piaţă s-a mobilizat şi imediat i-a anihilat, depozitându-i la mine în imaginaţie. Izolaţi acolo, marţienii mi-au explicat cu frumosul că nu sunt de acord ca ziua de 9 martie să mai fie neoficial ziua bărbatului, ci că au venit să impună autorităţilor acest deziderat. I-am ignorat o vreme, dar creaturile au început să toarne lavă pe cele mai gingaşe gânduri ale mele. Ţeasta mi-ar fi dat în clocot dacă nu aş fi strigat în piaţă după ajutor. O venusiancă deghizată în pământeancă m-a salvat de la combustie spontană, chemându-mă la ea la tarabă, unde vindea zorzoane diy.
I-a dibuit instant pe marţienii din capul meu, şi după ce mi-a turnat un zâmbet fatal, cei 8 marţieni au dezgropat Gândul Războiului de Gen. Dar vânzătoarea de pe Venus nu s-a lăsat intimidată. Mi-a făcut cu ochiul, să mă feresc de ceea ce se va petrece, şi lipindu-şi fruntea de a mea i-a cauterizat pe inamici cu privirea, prin ochii mei larg închişi. Brusc s-a lăsat o linişte în tot sistemul solar, preţ de câteva clipe, apoi m-am retras lângă vitrina aia din mijlocul pieţei, să-mi revin. Totul părea să fie normal în jur.
Am presimţit eu că ceva minune se va întâmpla, dar cum să mă fi aşteptat la aşa ceva? 
Stomacul mi se revolta. Creierii intraseră de ceva vreme pe stand-by.
Am căutat-o din reflex pe venusiancă. Dispăruse, şi astfel nu mai am cui să mulţumesc.
Eventual tuturor femeilor care mă ţin în viaţă, într-un fel sau altul.
La mulţi ani frumoaselor!