Am auzit că astăzi e pomenirea Magdalenei. Figură mare ea, merită pomenită, s-o fi ridicat tare de jos spre ceva sus de tot, şi asta numa' prin ze lov paua.
Am citit ceva aseară, şi apoi am visat că înotam într-un râu de munte, pe valea Oltului.
4 octombrie 1965
Aspiraţia ascendentă ajunge la un punct limită şi aceasta într-un mod necesar. Cea descendentă, divină, vine înaintea ei şi o prinde în mâini când nu mai poate face nimic. Se întâmplă un schimb hierogamic de atribute: îşi schimbă reciproc caracterul ascendent şi descendent. Aspiraţia ascendentă preia caracterul descendent al dăruirii divine, dar rectificată şi salvatoare; cea descendentă ia caracterul ascendent al celeilalte dar o transmută, o răscumpără, îi tămăduieşte toată infecţia, tot veninul păcatului originar; se produce o indicibilă limită între ele de care ţi-e frică măcar să vorbeşti.
Lucrul e extraordinar de greu de desemnat. De aceea bâjbâi cu cuvinte neputincioase.
Revin: o tendinţă creaturală ascendentă ajunge la o limită după care recade. E o lege a firii. O tendinţă divină descendentă, deci voluntară şi sacrificială, tot aşa de inevitabil, după ce atinge un anumit punct, tinde să se reurce. În momentul când ambele tendinţe sunt gata să efectueze a doua parte a operaţiei lor respective, se întâlnesc şi se imobilizează una pe alta; amândouă mor în felul lor, sacrificial dar diferit. Se produce ceva indicibil, efemer şi etern care e Mysterium Tremendum. Toate lumile, toate creaturile, toate ierarhiile privesc cu spaimă spre punctul acela inefabil şi se topesc în faţa lui.
Se creează între cele două tendinţe contrarii un fir de păianjen gata în orice clipă să se rupă, dar care susţine toate lumile. Tendinţa ascendentă, în momentul când e pe punctul să recadă e prinsă cu laţul de tendinţa descendentă. Aceasta, în momentul când e gata să se reurce (căci centrul ei de gravitate e cerul), e agăţată de cea ascendentă, de jos. Vârfurile lor se contopesc, se imobilizează, mor, şi Indicibilul se produce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu