Sonet Oniric

Deschid ochii şi urc în conştient

atent să nu mă împiedic în mătură

să nu strivesc totul în calea mea 

dimineaţa mi se scurge printre degete 

visul încă mi-e cald 

nimic nu mă împiedică 

să-i prind cu palma dreaptă părul de deasupra cefei

în timp ce gura ei se întredeschide încet

să-i ating vârful limbii cu degetul mare

să-i sorb respiraţia care-i scapă în aerul rece

să-mi închid un ochi în timp ce o muşc

de buza de jos, da, de jos

să privesc în sus

pentru a vedea cu mâinile cum i se expandează aripile.

nimic nu mă împiedică

să-mi pironesc ambele palme în şoldurile ei înviorate şi

să simt cum căldura ei mă urmează. Mi se scurg neuroni prin călcâie

tocmai am pierdut o idee preţioasă 

un pas în doi, trei sau câţi ne-am unit 

mă regăsesc între coapsele ei

chiar de s-ar trezi sau n-aş şti

că fiecare geamăt al ei îmi va rupe câte-o vertebră 

mă regăsesc între coapsele ei

Nimic nu mă împiedică 

nici iarna pe ducă şi nici mintea mea 

încă prăfuită.