Un salt dintr-o suflare peste toată vara

Aflat într-o sesiune de criogenie metafizică, luni pe la ora 17 de ziua sfântului Dumitru, adică azi-ieri 26 octombrie 2020, i-am transmis lui Zmeoiu' direct de la InternetCafe Șelarilor prin intermediul delegatului sărbătorit Piervâi, că azi e acea zi din luna Scorpiei, ziua de naștere a bunei sale Mama Nuți - care face 89 de ani. Eu am 42, dar nu aveți cum să vă dați seama de ce dacă e ziua ei, va fi mereu și ziua autorului acestui intro. Să continue așadar povestea cu Zmeoiu, care el preferă persoana 1, dar eu nu cred că o distinge prea bine de celelalte.

Am sărit ca ars de pe canapei când mi-a picat fisa. De vreo 2 ore eram extrem de preocupat de ideea de sacrificiu necesar și asumat la nivel individual, pentru un scop global. Să ne vindecăm. Utopie versus Reverie. Realitatea, cu fericirile și durerile ei, ambele deopotrivă de inevitabile. Unele situații cer decizii deloc ușoare: să merg să-i duc un buchet de flori? să nu merg? În conformitate cu atmosfera generală, am evitat să-mi vizitez bunica, în contextul actual. Cu prețul că uneori devenea insuportabil dorul de ea, alături de toate celelalte doruri/dureri/ dorul mă bagă în niște stări tare aiurea uneori.    M-am focusat să fac efortul constant de a-i proteja pe ai mei. Am rezistat cu stoicism până azi, când mi-am dat seama abia după ce m-am urcat pe bicicletă gonind spre 

De fapt Zmeoiu' nu gonea pe bicicleta lui, ci pe un cruiser oazobleu de fete de împrumut. După o pățanie comică de-a dreptul, deoarece acum câteva nopți la mârțoaga lui s-a petrecut în sfârșit un mik akțident: i-a intrat rotița din mekanismul vieții care întinde lanțul, exact între spițe, de s-a basculat senin ca buster / keaton / peste ghidon / salt / chaplin-keaton / peste ghidon *surpriză!* fără măcar să fi pus frână, 

pfff, s-a băgat între spițe rotița aia, sau ce pizdinionul mă-sii m-a săltat așa? Bine că nu aveam viteză. Când mă uit, 3 spițe-spaghete rupte, binc-ai ghete, hai băiete leagă mârțoaga și mergi acasă pe jos. că s-a înțepenit roata din spate că s-a descentrat. De la mers pe jos câteva sute de metri, durerile în umăr m-au luat deja în primire tocmai prin parcul Astra. Repaus. Am stat pe cea mai apropiată băncuță, vorba aceea. Acolo m-am liniștit repejor și eficient, dar din cauză că eram voios că mi-au trecut durerile, ca un făcut, apare fârtatul Mandolină să îmbrățișeze  nu-știu-ce copac de lângă mine. Așadar clipa era din nou gata, am pus imediat de o nouă ispravă. De dragul veseliei vremurilor de demult, ad-hoc m-am urcat în căușul palmelor lu' Mandolinescu și de acolo în crăcanul unui ditamai copacul. Abia acolo sus m-au cam luat dubiile, ca în clasa I pe trambulina de 10 m. Dar dacă tot am ajuns așa de chill & lejer icișea-sus, am zis ia să sar ultra-atent și ușor ninja style pe masa de șah de țiment și de acolo jos. Cu ocazia asta pot verifica dacă mi s-a vindecat ok glezna dreaptă. Când colo, în loc de zis și făcut, s-a panicat Mandolină că sunt prea sus, să nu sar. După ce m-am spart de râs în sinea mea cuibărită în plexul copacului, plin de bucurie că retrăiesc pentru câteva clipe asemenea ștrengării ale copilăriei, i-am zis că sunt 2 m fra, dă-te mai încolo să sar. El a sărit pe loc mai abitir, să mă contrazică, panicat de-a binelea. 

- Bă nu sări, ejneboon, sunt peste 3 metri. 

- De unde bă, acia nu-s nici doi metri. Și de pe masă jos, un metru. E ca un cardan săritura, o fac în 2 timpi, nu e mare lucru. E ca și când sari de pe dulap, ce mare lucru, Mandolosso? Dă-te de-acolo, să am loc să sar. 

Nu s-a dat, dar nici nu ajungea la mine să mă dea jos. De fapt, nu mai prea avea gust riscoteca parkur-ului meu spontan, plus că pot verifica și prin alte mișcări rezistența gleznei. M-a convins, așa că am coborât la fel cum am urcat.

Reiau eu firul epic inițial, pentru că nu m-am prea distrat până acum. Zmeoiu' dă tabarles în florărie și se anturează cu vânzătoarea:

- Oare ce flori să-i iau lu' bunică-mea, ce ziceți?

- Păi eu vă recomand crizanteme, acum e sezonul lor, reginele toamnei/ia uitați/sau transafirii aceștia?

- Ce? Musafirii? Ai cui?

- ...Trandafiri nu doriți? 

- Asta de aici ce floare e?

- Brasica.

- Dați-mi o brasică de-asta albă și 2 crizanteme.

- Bine. Vă pun și ambalaj?

- Nu, mulțimesc, doar legați-le

- 30 de lei.

- Oh. Mi-am uitat cardul! Cred că nu am...decât....stați puțin - 29 de lei.

- E bine și așa. 

*nu e buchetul original, l-am luat de pe net ca să vă faceți o idee

Zmeoiu era în ceață lingvistică totală. După auzenia cu transafirii, acum floarea aceasta mi-nu-na-tă se numește brassica sau bradica? Foneme. Probleme. După un risărci oflain, el află că respectiva brasică este o varză ornamentală. Următoarea clientă din florărie a rugat-o pe vânzătoare să-i facă și ei un buchet la fel. Și goana Zmeoiului se reia, spre Hipodrom, spre Cedonia, spre Calende, spre amintiri din copilărie. Atenție maximă, în cele 10 minute cu bunica de povești de la distanță. Astfel seara Zmeoiului s-a încheiat într-o notă previzibil /de familială / de familiară.

/ cum adică /

varză ornamentală / like me / hehe / varză ornamentală versus varză sentimentală / varză versus varză / versus vs. versus / dar chiar arată frumos pattern-ul petalelor / 

dacă franjuricele astea albe or fi petale / 

hmm, n-am auzit până azi de floarea asta

poate azi mă joc totuși un biliard înainte să adorm