Băietul Knut suedul ştia el prea bine care sunt efectele unei stări privilegiate, considerată bizară printre ceilalţi oameni: foamea înlăcrimată.
Deunăzi eram prin agora, pierdut şi sleit de puteri. Sofismele trecătorilor mi se păreau bune de mâncat. Când am zărit o bătrânică scoţându-şi din poşeta turcoaz un sandwich grijit fain făcut de-acasă, am leşinat. Pe o bancă, ce întâmplare. Când mi-am revenit, bătrânica mai avea două muşcături. Tacticoasa, perversa, mă privea cum salivam. Am deturnat scenariul spre ceasul din turnul catedralei catolice. Nu mică mirarea, am văzut o pizza 4 stagioni în loc de cadran. O pizza ce mi-ar ajunge o lună, dată fiind dimensiunea ceasului din turn...
Mă uit la telefonul mobil. Nu am credit. Cineva tot mă va suna, simţind că sunt absent din peisaj de vreo 3 zile. În prima zi jumate, a fost distractiv să nu mănânc. Apoi lucruşoarele au luat-o puţin pe arătură. "Ţineţi post?". Ceva de genul ăsta îmi amintesc, în timp ce mă străduiam ca viaţa mea să continue.
Halucinaţie: un copil vine spre banca unde zac, şi îmi oferă zâmbind, kefir cu 3 banane. Le iau bucuros, încep să mănânc, păstrând un ritm mandibular decent. Când mă uit spre copil, acesta plânge şi fuge spre mama sa, care îmi aruncă o privire de tigroaică sprintenă. Parcă tocmai s-a scoborât din bananier, unde se urcase să-i scuture progeniturii niscaiva poame.
Mă trăzneşte gândul nostim că n-am mai văzut tigroaică vegană, dar tigroiul deja venea spre mine, ciudat de amabil. Aah, era un amic oarecum îndepărtat. Oricum nu-mi aminteam de unde ne ştiam. Haleam megarapid a treia banană cu coajă cu tot, şi ultimele picături de kefir scurse de pe cutia de plastic.
- Vezi că ţi-a rămas o jumătate de banană în colţul gurii, Zmeoiule.
- Salutare, câţi ani are copilul? Mestecam cu greu, puţin jenat de privirea pofticioasă a băieţelului.
- A, doar 6 anişori, nu-i aşa Dănuţ?
- Tati, nenea mi-a fulat mâncalea...
- Ce? Bă ciobane, futu-ţi grijania, de ce furi de la copii?
M-am trezit, într-o stare vecină cu demenţa. Încerc să mă las de fumat. De 3 nopţi visez foarte intens. Cică e nevoie de foarte puţin ca să te laşi. Hmm.
Doar atât?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu