În şah ca şi în viaţă, trebuie în primul rând să ştii să pierzi. Apoi înveţi să nu pierzi.
A da pat înseamnă să nu ştii câştiga, să înclini balanţa remizei spre o mică înfrângere. Unii mai maliţioşi ar putea spune că cine dă pat de fapt nu ştie să dea mat.
Sunt curios ce fel de scheme va folosi Universul pentru a ne da matul universal.
Câte mutări ne-au mai rămas?
Puţine, şi în plus trebuie să atacăm cu pionii. Poate scoatem măcar unul afară, la schimb cu o nouă regină. "Matriarhatul e pe noi, băieţi!" zicea un bătrân în parcul Astra, jucând şah cu alt bătrân.
Unii mai nebuni s-au urcat pe cai şi îi pun pe alţii să dea ture, de exemplu prin jurul cozilor de la alimentările cu benzină. Alţii s-au deghizat în pioni dubli şi stau pe loc în timp ce toată lumea fuge. E acelaşi lucru, nu?
Până nu demult căutam naiv un loc nou şi o viaţă asemenea, ca triplu rege al unui regat abstract, inventat în câţiva ani şi resuscitat cu încăpăţânare, inutil.
M-am trezit cu faţa în glodul unei alte galaxii, cu globul pământesc în suflet şi un nod în gât;
un infim pion gri, pierdut printre miliarde de vedete (scorpionii ce dau totul pe faţă), aşteptând să le cadă ceva din pat.
Patul universal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu