De prin lanuri de secară

A veghea. A sta de veghe. A fi veghios. Veghioza mea.
Am făcut aseară un experiment. I-am spus cât de neutru posibil unei fete necunoscute în bar: "eşti o veioză!"
Eram curios în ce sens receptează cuvintele. A ales să zâmbească, în plus era o veioză cu păr roşcat, care ar fi putut incendia orice casă...
Am gândit la rostul omului, cel care nu-şi poate aprinde sieşi lumina, şi are nevoie de o veioză. Apoi la zilele trecute, când în semiîntuneric simţeam că străluc mai abitir ca soarele.

Revenind la experimentul meu, o a doua veioză mi-a răspuns că "depinde". Păi e clar că depinde, de tonul cu care întrebi, de intenţie, de context. Am povestit fain, şi am ajuns la problema veiozului. Apoi noţiuni elementare de etică: dacă stai deja cu o veioză în mână, nu se cade să încerci să aprinzi alta.
Dincolo de acuta mea obsesie cu veiozele, cred că nu există două veioze la fel pe acest Pământ.

 Azi fiind duminică, îmi voi petrece timpul cu o carte uşoară.