Trupa asta seamănă izbitor cu The Gathering dar nu e. Ceva epigoni.
Chitară Gibson şi chef de plimbare cu maşina duminica, undeva pierdut pe la ţară prin Olanda.
Nu doar vocea fetei e caldă, ci şi riffurile băeţilor.
Oricum, nu le-a ieşit rău după masterizare. Dar să revin la Anneke.
În vara lui 2007 am văzut-o live, printre ultimele reprezentaţii cu Adunătura.
Mulţi ani la rând a fost pentru mine unul dintre etaloanele de bază printre vocile feminine.
Până azi, când am dat de clipul următor.
Nici nu ştiu de unde să încep distracţia! Atât de viu mă simt după o vizionare jumate, încât îmi vine să scrijelesc numa porcovenii. Pe bune, ce-o fi păţit femeia asta?
Clipul e din 2011, când deja Finn băieţaşu', de dragul căruia i-a lăsat pe Gathering, are câţiva anişori.
Un cântec mai puţin inspirat nu am pomenit, ce mai, imbecil de-a dreptul!
Mă abţin să atribui evoluţiei din viaţa personală, adică maternităţii, această regresie artistică. Ar fi prea uşor.
Vocea ei, împlinindu-se cu o feminitate firească, sună la fel de divin. Dar magia dispare!
Totuşi Anniqua se simte alive! În secunda 29 a cântecului, la versul side of my face are o grimasă grotescă. Ştie că nu ar trebui să fie machiată şi rujată aşa. Nu ea, poate alte ladies, dive, arfe, dar nu ea. Se vede că aşa gândeşte şi ea, nu doar un fan dezamăgit ca mine. După aia, începe şi se tot uită în prompter. Păi normal, nu ţine minte versurile pentru că nu simte deloc rahaturile pe care ni le va cânta: amintirea îmbrăţişării noastre.
I see your smile - şi îmi dau seama că gura e mai mare, dinţii prea albi, ceva iz de fake. Schiţează primele încruntături nefireşti, incongruente cu mesajul pesei.
De la 1:01 la 1:12 face figura femeiască disco standard, începe şi adierea din ventilator, totul ia avânt.
Ne împroaşcă încă o strofă de bulşit:
You find your way
Through hideaways
In the back of your mind
Let's hope I find
the energy I never deny
De la 1:36 nu mai are energie şi memorie, iar la prompter, după care izbucneşte bucuria refrenului cretin:
I feel alive, you saved my heart, I lost control
I feel alive, you saved my mind, I wanted you to know
Deci e vorba de o confesiune?
Ea o luase razna cândva în illo tempore, noroc că am salvat-o, noi ştiind acum că ea trăieşte iar.
Aici recunosc că m-am bucurat să-i văd în fundul gurii omuşorul responsabil de timbrul ei miraculos.
Dar mişcările şi atitudinea de veselie prefăcută iau amploare, la fel ca şi exasperarea mea internă.
Un mic solo cranberriestic, plete fâlfâite cu mâna prin păr ca la 13 ani. Fix la 2:31 dă rateu cu o mutră de înghiţit seminale sau ceva, după care intră în strofa 3 şi refrenul apoteotic :
I'm holding on, the fairy-tale, of our embrace
Regret puţin că nu a coborât cadrul mai jos, instant era altă poveste. Poate aşa o credeam şi eu că trăieşte.
Nu ştiu în ce basme trăiesc nativii şi nativele olandeze, dar ea dorea doar ca noi să ştim că mai are tatuajele.
Fin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu