vineri, 21 august 2015

O Victorie a Umanităţii (I)





Oare când va intra Zmeoiu' în rândul oamenilor?

Păşi-va el victorios pe calea umană, sau va fi înfrânt de propria sa natură sălbatică?

De câteva zile şi-a pierdut rostul luptei împotriva oamenilor, dar mai ales a pierdut sensul luptei împotriva umanităţii din el însuşi. Ura faţă de omul din sinea lui s-a stins subit. Poate de tot, sau numai deocamdată.
Dar să o luăm cât de cât cronologic.


Planul Zmeoiului din ultimul weekend a pus laolaltă ceva fân, eventualissima gagicăreală, festivalul de la Roşia Montană şi mult delir cu pălinkos de blank alb. Pătrunderea în judeţul prim (nu numai după criteriul alfabetic, ci şi al frumuseţii mediului rural) s-a făcut firesc şi aventuros, cu un microbuz Alis plin de oameni stresaţi, un Zmeoi exaltat şi o fată Patricie atât de timişoreană şi spontană încât s-a răzgândit în 2 minute din drumul ei ca să meargă la Fânfest Zece doar cu o poşetuţă la ea.

Aşadar ajunşi pe zona Roşia Montană joi seara, ea şi Zmeoiu' au băut în curtea casei parohiale cu nişte prieteni, aşa de probă şi plict, nişte Stalinskavotkă cu energizant ARO (1 leu şi 50 de bani, ieftin deh, "că rele oricum sunt toate"). El păstrându-se grijuliu pentru pălincile ce vor veni în nopţile următoare. De dormit, care pe unde. Desigur că primul lucru demn de consemnat este baia de vineri. Pe la amiază.




Înfundat în semimahmureală, Zmeoiu' spera la o trezire la lac, pe cât de ceremonială pe atât de percusivă. Dar mai nou baia rece, fie că se întâmplă în piscine, lacuri, râuri, râuleţe, iazuri, căzi de baie, pentru Zmeoiu' beat are efectul de a-l îmbăta şi mai tare.
Vineri după-masă a ajuns şi Love pe zonă.




Mai precis pe terasa celor la Daos. Moment în care Zmeoiu' a realizat că i-a uitat lănţicul, ăla cu waha-copacul-vieţii, la lac. Pac drum rapid înapoi, dar deja era prea târziu. Cine îl are, să îl crească sănătos, a răcnit Zmeoiu'. Love şi Patricia s-au împrietenit de minune, încât nu era mândră nevoie mare de eforturile Zmeoiului de a fi tot alert şi om de omenie. Aşa că spre seară, numa' bine a tocmit el de la târg nişte jumate glajă de caisă albă curată. Clar că banii i-a produs de la Love, dar pălinka a băut-o cu Patricia.

Fluierarul-frânghier aprinsese deja jamssesion-ul de la focul pentru vineri noaptea. Patricia s-a strecurat cumva printre os ombros do fogo, iar Zmeoiu' cu Love au ajuns totuşi la Tabu. Au visvăzut filmul mut al lui Murnau din '31, peste şi sub care s-a fost adăugată o teribilă foley'ală. Total respect pentru Rufi şi restul găştii: cei de la efecte şi butoane, vocea suavantă, textele de Urmuz supraspuse fin şi vioara care te înflora instant.

Adică şi bunăoară, tot angrenajul venit de la Bucureşti l-a făcut pe Zmeoi pe la mijlocul performance-ului să aibă o ieşire incontrolabil-orgasmică, copleşit fiind de fiorii dinăuntru şi suprarealitatea ce se emana în preajma sa. Dar a reintrat, stând cuminte cu pălinka şi degetele prin păr, gata să-şi smulgă alţi potenţiali fiori.





Sâmbătă dimineaţa Zmeoiu s-a trezit ca un câine la picioarele unei găşti, la terasa Daos. Unii care vărsau beri din greşeală în continuu. S-au milostivit într-un final de o mirinda, salvând viaţa pâlpâindă din fiara ce dormea la picioarele lor. Apoi Zmeoiu' a mişunat puţin pe la cortul de teatru - lipsa de creieri însă îi făcea concretă o defazare cruntă, total inutilă teatrului de improvizaţie.

Tot sâmbătă însă, minune minunată, Zmeoiu' a primit cadou de la Vladi un kil pătrat de pălinkă, ce mai, strugurie'n'bukurie. Sau o fi arestat-o de la om, care om fiind mai cu simţire, i-a lăsat-o de tot pe toată. Deci sâmbătă, spre seară, începe balamucul/misterul/delirul, despre care nu se pot spune prea multe dpdv jurnalistic. Atât că datorită unui comportament mult prea exaltat de încins şi ardent, Zmeulosu' a fost afară-condus de bodyguarzii de la buza scenei, unde cânta Harry the Mastervitian. Adică pe la focul mai din vale, unde mai mereu mişunau câţiva jamsession-omi. După întunerec venind lumina ca lege atot-ştiută, jam-ul de sâmbătă culminase cu apariţia lui Mistah White şi a cetei de portughezi, apoi a celor doi copii-prodigioşi. Părinţii i-au lăsat să se hârjonească cu Zmeoiu' până au obosit. Şi copiii, şi părinţii.




Cel mult prea vizibil şi turmentat este claro que si Zmeoiu'. Părinţii celor doi copii sunt şi ei vizibili câteva secunde, de la 1:47 la 1:53. Căpriţa albă era doar în trecerea ei lină şi precissimă pe cărare. Copiliţa care a arestat microfonul a hipnotizat întregul Cerc cu un mic cântecel:

- Hallo! Hallo! Schön, dass du da bist...




Suprarealul parcă înadins mergea pe unde mergea şi dionisia lui Zmeoiu'. Copiii ştiu instinctiv cum să abolească legile celor mari. Puţini adulţi reuşesc asta cu brio, puţini dintre oamenii mari reuşesc să rămână în viaţă şi în istorie abolind legile celorlalţi. Jamsessionul a fost filmat din câteva unghiuri, fac un apel jurnalistic pe această cale către 3 din cei 17 lectori, să îmi trimită şi mie dacă mai au filmări.


- Tu a cui eşti?
- A frunzei.
Fata din poză nu are legătură cu nimic din ce vă spun aici. Ea este a frunzei şi atât. Şi este prima mea tentativă timidă de a-l ajuta pe Zmeoi să o găsească pe Zâna din Împărăţia de Fân Arămiu.
Să mergem mai adânc.

Prezenţa feminină din jurul Zmeoiului are de câţiva ani darul să-l sălbăticească în asemenea hal, încât urmărindu-şi scopul contemplării impersonale a frumuseţii, el devine capabil de fazele cele mai urâte, la nivel personal. Dacă o femeie spune nu în legătură cu un anumit subiect sau situaţie, atunci el insistă în a primi o infinitate de nu-uri. Estetica frumosului devine astfel o practică a urâtului, pe sistemul structural din Frumoasa şi Bestia. Manifestările principiului feminin uman îi induc Zmeoiului o stare extatică, dar detaliile concrete, ale unei anumite femei, şi înlănţuirea consecinţelor faptelor lui îi produc o adâncă aversiune faţă de bunele maniere, sau în cel mai bun caz o indiferenţă faţă de orice manierism.
A doua tentativă de a-i afla Zâna a fost pentru mine doar o speranţă, sortită în final eşecului.


- Tu a cui eşti?
- A spicului.



Fata din poză are legătură cu fata care nu are legătură cu nimic. Ea este a spicului. Şi nici cu ea nu l-am putut ajuta pe Zmeoi să-şi găsească Zâna din Poiana Argintie. El fiind ca şi turbat în preajma frumuseţii, eu mi-am dat seama destul de uşor de ce lui nu-i vor ieşi niciodată vrăjelile. În ziua de azi, femeile fiind la fel de inteligente ca întotdeauna, îl adulmecă şi din primele 3 minute ştiu că nu-şi pot face de lucru serios cu el.

A treia tentativă şi ultima de a-i găsi Zâna m-a purtat departe, într-o expediţie peste mări şi ţări, peste oceane şi continente. După nopţi de nesomn, am considerat că am ajuns la un rezultat pozitiv.


-Tu a cui eşti?
- A pământului.

Fata din poză are o legătură onomastică cu cele două dinainte pe care nu o voi divulga, dar, nici ea nu e Zâna de la Izvorul de Aur. Când Zmeoiu' mi-a râs în nas, răcnind că talentul său nu e televizibil şi că Zâna lui deja i-a răspuns corect la întrebare ("- Nu a ta!"), m-am resemnat să îl mai ajut în acest fel.

Totuşi, e de datoria mea de jurnalchimist să recunosc: multe dintre informaţiile care vor urma le-am obţinut fie direct din conştiinţa făcută franjuri a Zmeoiului, la care am acces printr-o (in)explicabilă relaţie de bipolaritate, fie indirect, de la unul dintre cei doi (!) Bogdani ai săi prieteni buni, care in facto sunt 3.





Şi a venit Ploaia cea Mare, prevestitoare de mare transformare. În amiaza zilei de duminică 16 august 2015. Zi în care Zmeoiu' fără să ştie şi fără să vrea, a declanşat procesul devenirii sale, ca om. Negocierile de pace dintre zmeul şi umanitatea sa începuseră demult în sufletul Zmeoiului, dar de câţiva ani el dezamorsase abil toate tentativele oamenilor din jur de a-i aduce împăcarea cu sine. Zmeoiu' avea oşti mai multe, tare mândre şi dublu-cornute. Avea un mare Nimic şi o anti-Viziune, care dacă s-ar cuveni înţeleasă, Kosmosul şi-ar face treaba pe dosul dosului. Dar să lăsăm punkăreala din Lumea Ideilor şi să revenim la fapte. 


"Nu vei mai vedea Minciună şi Moarte, ci Meditaţie", îmi oferi prin ochii săi o clipă din viitorul meu, Fluierarul-Frânghier

În cortul primitor al Frânghierului-Fluierar, cei din gaşca Cercului Întreg continuau să aducă ofrande Ploii, Pământului şi Cerului, ţinând calde şi vii toate tobele, fluierele, pandero şi berimbaul. Zmeoiu' la bass o ardea pseudo-nirvanic, cu ochiul ba spre Love, ba spre pălinkă.







Incidentul extrem de dureros prin care deobicei se declanşează orice vindecare s-a produs, dacă vă vine să credeţi, din cauza.....din cauza?

Pălinka din ziulika de duminică fusese cumpărată împreună cu 2 feciori din Arad, de la o bătrânică de umbla cu bota. Alta, înaintea ei, le-a zis celor trei zmei că ea nu umblă cu deastea, numa' bărbatu-so, care amuni'a'tunci era plecat. Au dat banu' feciorii, 15 leuţi, şi hăis înapoi. A început iar să cânte Zmeoiu', tot mai cu flamă şi fără de pace. Apoi Cercu'ntreg s-a fost dus să mănânce. Relaţiile de bună vecinătate l-au purtat cu sorcovitul şi pe la cortul celor din Arad, unde o zânişoară ca la vreo 13 ani s-a mirat foarte peste poate de apucăturile suprabarbare ale Zmeoiului.


Apoi boom! Clipa de blank, inevitabilul mister dinaintea dezastrului.
Probabil o căzătură seacă, pe umărul stâng, fără să mai apuce să pună mâna.

O pişare pe dealuri, eşuată. Un rateu de beţiv şi lacrimi ce produc dispreţ. Cel mult.





A venit prompt Ambulanţa, din Abrud. La spital, asistentele au fost asaltate, dar au rezistat eroic de-a dreptul. Umanitatea începuse lupta cu dreptul. Dar nici Zmeoiu' nu se lăsa mai prejos.


"Să înceapă lupta!"

Starea de bipolaritate a Zmeoiului se întindea larg depăşind patul îngust, el trecând lejer de la cinism şi răcnete atroce la plâns maram sfâşietor. A fost nevoie de 2 injecţii cu tranchilizante pentru ca glucoza să poată trece liniştită, în ritmul ei prin cateter.




"No, s-o gătat cu el", spuse doctorul de la Urgenţa din Abrud, când trankilul a intrat în infrastructura Zmeoiului. Vorbele simple ale unui om victorios. Nu cred că ştia cât adevăr rostea în acele clipe. Tocmai se petrecuse o Victorie a Umanităţii. Zmeoiu' a adormit, învins în sfârşit. Regele a murit, trăiască regele!


Distracţia s-a încheiat, să înceapă distracţia!


M-am trezit la spital. Cerul era lăptos şi vizibil printr-o fereastră lungă. Camera goală, eu pişat pe mine în pat. Nimic altceva despre mine. O vreme, foarte lungă vreme. Figura cu închisul ochilor, că poate e un vis, demult nu mai ţine la mine, ştiu că mă doare acia, ce naiba e? Nimeni în jur. Ia să mă ridic să caut nişte apă, jaaaaaaap, aaaa, ce pula mea de săgeată de foc-durere am în umărul stâng? Stai jos că altfel iar te pişi pe tine şi deja pute destul de rău. Na ce-o fi?



Zmeoiu' zăcea în Spitalul din Abrud, în cea mai deplorabilă stare: confuzie, durere, sete, supra-confuzie. După o veşnicie, s-a ridicat şi a reuşit să ajungă la o toaletă unde un jetuleţ mic-mic de apă i-a arătat că Universul râde când, cum şi de cine vrea. A trebuit să mai aştepte 2 eternităţi până s-a umplut paharul de plastic cu apă călâie. A băut, s-a pus înapoi în pat.




Camera asta pute a pişatul meu de rupe. Şi eu am ceva la umărul ăsta, ia să nu mai stau pe el. Dar cum să mă mişc? Unde sunt? Şi restul? Plouă şi va ploua aşa mult şi bine. Spitalul ăsta e pustiu. Cât e ora, ce pana mea, după cerul ăsta nu am cum să îmi dau seama. Ah ce jenant! Maxim de trist să strigi pe cineva ca să vină să te ajute. Ce mama naibii oi fi făcut iar de nu mai ştiu?



În jurul orei 6.45, Zmeoiu' a adormit la loc, şi până în jurul orei 9 a repetat figura cu robinetul de încă 3 ori, explorând de fiecare dată tot mai mult din holurile pustii ale spitalului. Apoi a apărut Love, care i-a cumpărat nişte pantaloni, un tricou şi un pachet de Camel lung, apoi au pornit amândoi la autostop.
Şi de aici începe aventura reîntoarcerii lor în Sibiu, dar deja păşim puţin peste graniţa episodului II.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu