Atrabilar

Ou puis parfont de ma merencolie

Ou puis parfont de ma merencolie.

L'Eaue d'Espoir que ne cesse de tirer.

Soif de Confort la me fait desirer,

Quoy que souvent je la trouve tarie.

Necte la voy ung temps et esclercie,

Et puis après troubler et empirer.

Ou puis parfont de ma merencolie

L'Eaue d'Espoir que ne cesse de tirer.

D'elle trempe mon ancre d'estudie;

Quant j'en escrips, mais pour mon cueur irer, 

Fortune vient mon pappier dessirer,

Et tout gecte par sa grant felonnie

Ou puis parfont de ma merencolie.

Charles d'Orléans

(1394 - 1465)

Cu ajutorul internetului, ştiu destulă franceză veche încât să-mi pot da seama că stările mele aparent unice au fost trăite deja de alţii. 

Armonia şi dizarmonia fiinţei împletindu-se necontenit în firul unic al vieţii fiecăruia, momentele de exces al bilei negre trebuiesc considerate ca o provocare de a crea, din disperare lucidă şi amărăciune a sufletului, o nouă bucurie a fiinţei, sub privirile sceptice ale lui Saturn.  

Democrit filosoful din Abdera spunea că tot Universul are la bază atomul, chiar şi sufletul. El ne-a arătat că nimic nu e întâmplător, că nimic nu dispare, ci totul se transformă. 

Când Democrit s-a autoexilat din Abdera pentru a cerceta cauzele nebuniei generalizate a societăţii, abderienii l-au trimis pe medicul Hippocrate să-l vindece pe gânditorul "nebun" cu elebor. Însă după o discuţie cu atomistul Democrit, Hippocrate s-a lămurit că abderienii sunt cei care au nevoie de elebor, nu filosoful.

   

Κατά τον δαίμονα εαυτού

Doamnelor şi domnilor, dacă ar veni vremea să dau seamă de credinţă, v-aş declara că de felul meu sunt agnostic teist. Deocamdată.

Spun agnostic pentru că omul nu-şi cunoaşte zeul, şi teist pentru că zeul există.

Şi spun deocamdată, pentru că până acum nu am avut ocazia să cunosc nicio divinitate.

Gnosticii propuneau posibilitatea cunoaşterii prin străluminările sacrului în profan. Misticii adevăraţi (da, în vremurile acestea trebuie accentuat pleonasmul penibil) poartă un mesaj ce izvorăşte din lumină.

Dar, nu este vorba despre lumina unei lămpi, sau nici măcar a Soarelui, ci de lumina interioară, a Omului.

Dar omul se întunecă înăuntru, şi deci cunoaşterea zeului devine tot mai puţin plauzibilă. 

Paradoxul pe care vreau să îl scot în lumină este că totuşi cu cât omenirea bâjbâie mai pe întuneric fără să-şi mai poată cunoaşte zeul, cu atât certitudinea că el există devine mai mare.

Mda, certitudinea asta paradoxală a luat, ia, şi va mai lua din păcate, forma fricii.

Cine are curajul să admită că exclusiv din întuneric se pot scoate diamantele ce vor străluci apoi în lumină, că răul e o parte din bine, că poezia e doar a omului, şalala lala, trebuie să admită şi că aceste şalala-uri nu-l absolvă de datoria de a încerca să fie bun.

După o preumblare printr-un cimitir plin de turişti, mi-am dat subit seama că Nebunia Omului devine tot mai scumpă, iar nicio poză nu rămâne aceeaşi poză... 

Poza celebră cu Jim mi-a dat ideea să-mi fac o poză cu ea, la rândul meu.
Şi să reflectez la curgerea timpului, care curgere îmi subţiază constant posibilităţile cunoaşterii zeului.
Kata ton daimona eaytoy - spre daimonul tău, însuţi.
În graba contextului, m-am trezit întrebându-mă cam prea simplu: de ce avem nevoie să trăim cu impresia că nu vom muri?
Dar m-am decis să mă deghizez iar în turist de cimitir, şi m-am pus pe făcut poze.

După o jumătate de ceas de boschetăreală cimitirească distractivă, m-am resemnat, nicicum nu am putut da de coşmelia lu'Merloponti. Secţiunea celebrităţilor de la litera M fiind bine reprezentată, dar cam ascunsă, am dat într-o aleeoaie cu cavouri standard, numai bună de recuperat pofta de viaţă.





Vedeţi cele 3 puncte din perspectivă? Ei bine, au devenit 3 gagici simpa, dornice să le fac poză.
Au plecat, iar viaţa mea nu a revenit.
Bine zice Starobinski: prin alchimia melancoliei, apa speranţei, pierzându-şi transluciditatea, devine cerneală de învăţătură. Cerneală bună de băut în unele momente.
Dar şi mai bine zice Skspr:
...that in black ink my love may still shine bright!

Nastratain Ojeah

Deux sophismes
(en trois-mêmes)
de ma nuit blanche:

1.
L'existence n'est pas connue
Ce qui est connu n'est pas dit.
Ce qui est dit n'existe pas.

2.
Ceux qui désirent, gagnera pas.
Ceux qui gagnent, parlera pas.
Ceux qui parlent, désirera pas.

3.

Le pire!

Maintenant, c'est la saison au commerce des marchandises de toutes sortes.
J'ai raté une vente de vélo pour 20 euros, mais j'ai acheté une guitare Ibanez très chouette.
Et j'ai trouvé un mot étonnamment mélodique: BROCANTE.

Parscă

Odată ajuns undeva, mă concentrez să înţeleg felul locului, şi rostul meu în acel loc.
După cum îmi spunea mai deunăzi un bun prieten, nici barbă n-am şi nici pe jos n-am ajuns, dar deocamdată aştept să-mi treacă bronşita de sezon. La Pensee Universelle.
Întrebările din perioada asta s-ar putea ghemui în jurul unui nucleu: de ce (faci toate astea)?

Deloc gata de plecare

Escapismul visceral suprem: a pleca fără să vrei.
În cazul meu asta înseamnă a visa cu ochii deschişi: non-stop-daydreaming.
Nu mă pot concentra la nimic.

Lî

A fost odată un motan vagabond, O'Malli. Dar nu vagabonda oricând şi oriunde, ci tocmai la Marele Bucureşti, înainte de revoluţia de la 1789 (revoluţia sa spirituală fiind probabilă abia după 7199).
În timp ce vagabonda el într-o zi oarecare prin tomberoane, a dat peste o pisică neagră închisă într-o cutie albă. Primul lucru înainte să o ajute să scape de badtrip, a întrebat-o dacă e singură, şi ea a zis că ar fi. Open-relationship, să fie mai exactă.
O'Malli a trasat o înjurătură scurtă cu limba uscată în jurul caninului şi i-a şoptit pisicoaicei tocmai eliberate:
- Qual è il vostra nome, mia zucchera nera?
- Kifa, signoretto.
- O'Malli, per favore.
Şi tot aşa, vă las să continuaţi continuarea...că toate-s veki und vekistoten Hosen.
Mai bine vă spun una de Kundera. Lectură foarte vag amintită - e unul care mere la una, şi când să şi-o dezbrace, are izmene pe el. Şi aşa se pune pe câteva pagini de o deprimare, de la chestia asta, de numa.
Ei, asta nu mai ştiu eu acu: el sau ea, care avea izmene şi care se deprima?
Lî trebe să ştie, o să îl întreb mî.