Odată ca niciodată, s-a luat Zmeoiu şi s-a dus, departe de Nemărginire, de s-a întâlnit tocmai cu Ştefan Durere, pe meleagurile natale ale acestuia din urmă, carele el fiind hăt franţuz get-begedet. Lecturile din Caragiale din clasa a VIII-a şi Capitala Culturală din 2007 i-au fost de mare folos în exprimarea Zmeoiului, oricum deficitară chiar până şi în graiul său matern.
Şi au fost trecut ei la muncă grea, de desprindere cu mâna goală a pietrei-de-pe-inimă. Fiecare cărau de când se ştiau şi degeaba, zi de zi, o greucenie a felului de a fi.
Ştefan Durere se mândrea cu o inimă de freon, iar Zmeoiu umbla cu inimioara sub călcâi.
Se vede treaba, pentru amândoi râul vieţii curgea demult pe lângă, şi poate că li s-ar fi risipit ditamai toată tinereţea de nu se apucau fieşcare să-şi lepede gândurile din chingile cenuşii ale melancoliei. Direcţia zilelor însă rămânea învăluită într-un viitor extrem de timid, iar Cronorologiul (Saturn) le bătea noapte de noapte în ferestruica inimii pustii. Se mai nimerea totuşi câte o zi cu soare, în care amândoi mai povesteau şi chibzuiau ce felurite şi delicioase brânze împuţite să pună în traiste pentru a doua zi de lucru.
Totul a mers conform basmului parizerian, până în ziua când vântul schimbării i-a arătat Zmeoiului că nu va putea fugi la nesfârşit de gaura din sine însuşi. Înăuntrul său zăcea ascunsă o bănuială: dacă munca fizică îi înalţă doar pe cei mici? Dacă nu suntem capabili să ne ridicăm din glod, trebuie neapărat să muncim degeaba? Şi dacă rostul acestei vieţi este să fie irosită?
Din înălţimea propriului orgoliu, Zmeoiu cugeta intens la toate cele ce sunt aşa cum sunt pe Lume.
Însă Ştefan Durere l-a apostrofat delicat:
- Problema cu oamenii este că atunci când o dau în bară, în loc să se întoarcă puţin să vadă ce e de făcut, ei se vâră şi mai adânc în rahat. Lasă întrebările. Totul se petrece cu un rost, asta ai zis că ai înţeles ieri.
Umilinţa sau răbdarea? Ca Maestru al Dubiului, Zmeoiu ezita: pe care dintre virtuţi să înceapă să o înveţe? La ce folosesc asemenea virtuţi? Prea devreme şi frumos ar fi să poată răspunde!
Mistralul adia în balcon, dornic să-i arate cum orice pasiune va deveni deşartă, dar Călimara Sufletului era aproape goală, tastatura ardea, iar basmul a rămas neterm...
Şi au fost trecut ei la muncă grea, de desprindere cu mâna goală a pietrei-de-pe-inimă. Fiecare cărau de când se ştiau şi degeaba, zi de zi, o greucenie a felului de a fi.
Ştefan Durere se mândrea cu o inimă de freon, iar Zmeoiu umbla cu inimioara sub călcâi.
Se vede treaba, pentru amândoi râul vieţii curgea demult pe lângă, şi poate că li s-ar fi risipit ditamai toată tinereţea de nu se apucau fieşcare să-şi lepede gândurile din chingile cenuşii ale melancoliei. Direcţia zilelor însă rămânea învăluită într-un viitor extrem de timid, iar Cronorologiul (Saturn) le bătea noapte de noapte în ferestruica inimii pustii. Se mai nimerea totuşi câte o zi cu soare, în care amândoi mai povesteau şi chibzuiau ce felurite şi delicioase brânze împuţite să pună în traiste pentru a doua zi de lucru.
Totul a mers conform basmului parizerian, până în ziua când vântul schimbării i-a arătat Zmeoiului că nu va putea fugi la nesfârşit de gaura din sine însuşi. Înăuntrul său zăcea ascunsă o bănuială: dacă munca fizică îi înalţă doar pe cei mici? Dacă nu suntem capabili să ne ridicăm din glod, trebuie neapărat să muncim degeaba? Şi dacă rostul acestei vieţi este să fie irosită?
Din înălţimea propriului orgoliu, Zmeoiu cugeta intens la toate cele ce sunt aşa cum sunt pe Lume.
Însă Ştefan Durere l-a apostrofat delicat:
- Problema cu oamenii este că atunci când o dau în bară, în loc să se întoarcă puţin să vadă ce e de făcut, ei se vâră şi mai adânc în rahat. Lasă întrebările. Totul se petrece cu un rost, asta ai zis că ai înţeles ieri.
Umilinţa sau răbdarea? Ca Maestru al Dubiului, Zmeoiu ezita: pe care dintre virtuţi să înceapă să o înveţe? La ce folosesc asemenea virtuţi? Prea devreme şi frumos ar fi să poată răspunde!
Mistralul adia în balcon, dornic să-i arate cum orice pasiune va deveni deşartă, dar Călimara Sufletului era aproape goală, tastatura ardea, iar basmul a rămas neterm...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu