Volvellas (1)

Cu siguranţă sunt oameni care fac totul conform unui orar. I-am întâlnit pe unii dintre aceştia.
Sunt alţii care fac totul la întâmplare, şi pe aceştia încerc să nu-i mai admir atât de mult.

Acum, totul în jurul meu se învârte în jurul a ce?
Deseară Soarele va trece în Scorpion, unde este aşteptat de Saturn: Eros are de dat bacalaureatul, dar în loc să înveţe, încă se joacă, împroşcând din abundenţă cămine liniştite (Jupiter în Rac) cu mierea sa veninoasă.

Luna acum în Taur în casa 8 se opune lui Mercur în Scorpion: ocultarea sentimentelor naturale, spiritul bucolic şi al fraternităţii are dificultăţi. Poate avem semnificaţii ascunse când ne adresăm femeilor apropiate. Feminitatea se expandează, dar în ea însăşi (sextil Lună-Jupiter). Comunicarea emoţională (deseară Luna intră în Gemeni) se face cu greu (opoziţie), pierzându-se undeva între individual (Marte) şi colectiv (Neptun)
Marte în Fecioară habar nu am ce tot face, că încă tuşesc.
Cel mai important aspect al temei momentului e cuadratura Uranus (Berbec) - Pluto (Capricorn)
Începând de la sfârşitul lui iunie 2012 şi până la sfârşitul lui martie 2015, beneficiem de 7 întâlniri perfect perpendiculare (de calitate alternantă) între cele două astre.
Semnificaţiile simbolice ale ambelor planete gravitează în jurul Schimbării, dar iată instabilul şi radicalul Uranus se opune transcendentalului Pluto. Adică ne-am putea trezi deodată trecuţi dincolo fără să putem înţelege (de ce am murit, de ce se sperie toţi cunoscuţii de noi).
Cele două tipuri de schimbare (reacţie instantanee, uraniană, şi devenire mistică plutoniană) opunându-se în vremea asta una alteia, e dificil de înţeles cum se rezolvă tensiunea: Pluto ne trimite mesaje laconice cerebrale (din Capricorn) iar Uranus e pus pe fapte mari şi chiar scandal (Berbec). Poate de asta cad tot mai mult în dizgraţie misticalismele de tot felul, ce abundă în conştiinţele individuale şi inundă inconştientul colectiv.
Frica faţă de imprevizibil poate fi temperată de o schimbare totală a perspectivei noastre temporale.
Elaborarea unui calendar în acord cu cerinţele adevărate ale propriului trai e cheia spre eliberarea de panici inutile. Sinele ştie ce să ceară şi de ce are nevoie ca să poată exista. Doar că mintea umană, prin falsele sale criterii introduse de unii ce ascund interese clare, complică totul.
În situaţiile accidentale guvernate de Uranus, conştiinţa umană poate (şi ar trebui!) să rămână deasupra situaţiei, punând mintea în plin paradox. Adică mintea celor de cască gura în faţa miracolelor.
Ca esenţă, cuadratura Uranus-Pluto înseamnă Explozia marilor Schimbări.

Personal, nu prea aveam habar de ce îmi consult săptămânal volvella.
Cu siguranţă mi se dezvăluiau indicii, dar eram prea inconsecvent ca să le şi utilizez.
Totuşi, în ignoranţa mea, am calculat că anul ăsta, de ziua sfântului Andrei, Pluto va trece exact peste Ascendentul meu.
Şi voi lăsa schimbările majore prin care trec de la o vreme, să vă surprindă tocmai la ceas aniversar, dar fără prea mari accidentări (vreo câteva henţuri şi 2 cartonaşe roşii). De 2 ani, mi-am serbat în sinea mea onomastica, dar cum cifra 3 are ceva aparte, ştiu că anul ăsta voi avea parte cu adevărat de singurătate. Pentru că Sufletul Galben al Lumii s-a atrofiat de cel puţin câteva sute de ani, în faţa marilor schimbări nu mai putem fi decât singuri. Iar ultimele 3 nopţi nedormite mi-au arătat că nu e de glumă cu plutoniul din sufletul meu. Calea bună nu înseamnă eliminarea gândului rău, ce nu lasă să fie lucrarea domnului, cum ar zice bătrânii, ci transformarea sinelui prin acceptare (hei, coach!), direcţionarea eficientă a energiei spiritului, renunţarea la poezii naive generic numite Bine, Frumos, Adevăr.
Mă lupt cu supremaţia Atrabilei în Imperiul Melancoliei şi ştiu că Mintea trebuie detronată. Cel mai la îndemână ar fi cu struguri şi sfârcuri.  

Dar nu-mi plac drumurile bătătorite de toţi, şi astfel ajung din nou la melancolie:
"Secolul 18 manifestă mare interes pentru fenomenele convulsive. Dar cum pot fi ele clasate? O soluţie destul de comodă este urmarea exemplului lui Sydenham, care consideră isteria femeii şi ipohondria bărbatului una şi aceaşi boală. Nu mai putem rămâne tot la minţile animale ale fiziologiei carteziene. Acum, când anatomiştii cunosc mai bine structurile nervoase, o bună parte din simptome vor fi atribuite nervilor. Aşa se face că parizianul Anne-Charles Lorry, într-o lucrare apărută în 1765, separă, din principiu, o melancolie umorală, datorată atrabilei, ce se recunoaşte după predominanţa tulburărilor digestive, de o melancolie nervoasă, fără materie, ce nu depinde de umori, ci de solide şi în care predomină fenomenele convulsive.
Cum se declanşează melancolia nervoasă? Ea este o boală al cărei mecanism se situează la nivelul fibrelor ce alcătuiesc organismul nostru: un spasm excesiv le contractă, spasm căruia îi urmează negreşit atonia, slăbiciunea, laxitatea, apatia. Aşa se explică alternanţa paroxismelor cu epuizările. Şi ce terapeutică urmează de aici? Mai întâi, fortificarea organismului, dând fibrelor un tonus bun, ce nu se lasă uşor antrenat de spasm şi nici nu se relaxează până la moliciune. Uneori, în chip paradoxal, tocmai unui spasm mai violent se obţine relaxarea: spasmus spasmo solvitur.
Atonia, dimpotrivă, trebuie tratată cu roburante şi analeptice. Lorry, a cărui erudiţie clasică e impecabilă, trece în revistă toată tradiţia: prescrieţi mişcare, jocuri, băi; dar mai ales nu luaţi sânge şi nu purgaţi , căci nu e nimic de evacuat. Administraţi alimente fortifiante şi uşoare, lapte, fructe şi mai cu seamă struguri."
(Jean Starobinski - Melancolie, nostalgie, ironie)