Aseară am trecut pe la meţere să văz ce-i cum cu Oneworld Festival. Totul a fost minunat, chiar dacă am întârziat şi am nimerit aiurea pe scaun lângă un bătrân ce-şi expira moartea.
Odessa ca film documentar de atitudine de Iepan de discuţii de după. Palpitant. Aşteptată sau neaşteptată, nu s-a produs nicio desfăşurare de drapele, deşi pluteau în aer pârţurile unor aşa-zişi istorici, tinerei intelectuali frustraţi, care emanau un fel de iz de ură identitară de disperare de viitoare naţie imbecilizată.
A fost impresionant cât de eficient doi istorici bătrâni i-ai pus la punct pe vehemenţi. Cu propriile argumente: istoria vă sugerează să luaţi loc şi aminte, naţionaliştilor!
A-ţi cere scuze ca popor ar fi o dovadă de maturitate istorică, un prim pas spre dezvoltarea unei conştiinţe naţionale sănătoase, dar românii încă nu pot gândi atât de departe. Plus că nu vor să sufere faptul de-a trăi plenar - trecut, prezent, viitor. Vor să rămână copiii istoriei, doar în prezent.
Unii nu se descurcă nici măcar cu mândria (de a fi român), d-apăi cu ruşinea?
Pentru că aceste două sentimente, abuzate, devin păcate. Şi nu pot fi separate, ele vin mereu la pachet. Acum ori niciodată, se fac tabere. Asta se vede, se simte. Prăpastia dintre cele două soluţii identitare româneşti se cască, se cască..totul petrecându-se atât de rapid, ca o emisiune cancan de pe acasă.tv...
Şi cel mai grav va fi pentru cei care cu riscul vieţii nu vor alege niciuna. Nu dau exemple de asemenea eroi, vă las vouă deliciul completării proprii poveşti.
miercuri, 13 martie 2013
vineri, 8 martie 2013
Vă place podbalul, băieţi?
Ca remediu la guturai sau ce naiba oi fi având, am ajuns şi la ceaiul de podbal. Seamănă cu urzica la gust.
Alaltăieri am dat peste un site care m-a pus serios pe gânduri: ce este ursita omului? Se pare că bucureştenii s-au prins mai repede de schemă, recunoscând în prezentarea site-ului lor că au deja ani de zile experienţă în ursit. O minune! Totuşi, parcă nu mi-aş lăsa copilul deocheat de trei actriţe...
A ursi presupune a determina destinul unui om, fatalmente. Nimeni nu poate ieşi din ursită. Firma de ursitoare se pare că ia total în derâdere semnificaţiile şi consecinţele asumării rolului de ursitoare. Dar să trecem mai departe.
În greacă, la urs i se spune arktos, adică "de-al Nordului"; de aici avem şi "arctic". Constelaţia Ursa Mare apare la nord. Mă întreb acum dacă există o legătură între urs şi ursitoare. Cum nu pot credita o coincidenţă, ar trebui să merg pe la bibiliotecă când îmi va trece răceala. Pe net, mai nimic despre etimologia ursitei - din cauza nenumăratelor firme de ursitoare, care au acaparat rezultatele căutării. Să încerc a urzi.
Iată că am găsit!
urzí, urzesc, vb. tranz. – A așeza urzeala: „D-ai ști țese și urzî / Cum te știi la joc suci...” (Memoria 2001, 100). „Țeserea pânzei, în societățile arhaice și tradiționale e o îndeletnicire rituală cu semnificații cosmogonice și cu implicații asupra destinului oamenilor și plantelor. Pe lângă motivații de ordin social, încredințarea artei torsului și țesutului aproape exclusiv femeilor avea și o întemeire mitico-simbolică, bazată pe analogia cu nașterea, procreația, zămislirea formelor noi de viață. (...) Cuvintele din grupul lexical (cf. lat. ordior, exordium, primordia, românescul a urzi) au, la origine, numele operației de așezare a firelor urzelii pentru a începe o nouă țesătură” (Evseev 2001: 200). – Lat. ordire „a începe; a țese, a toarce” (Densusianu, Pușcariu), cf. it. ordire. Sursa: DRAM (2011)
Deci nu există legătură între semnificaţii: urs şi ursitoare seamănă numai ca şi cuvinte!
Mai bine s-ar spune: urzitoare.
Să revin la cât ştiu până acum.
La vechii greci, pe cea mai mică dintre moire o cheamă Clotho. Ea toarce firul vieţii omului; cea mijlocie, Lachesis, îl măsoară, iar Atropos, adică cea-fără-de-întoarcere, "non-în-torcătoarea", taie firul vieţii.
Ne situăm în zona verbelor: a toarce (caierul prenatal), a măsura-a trăi (destinul), a în-toarce (moartea). Se remarcă - prin filieră grecească - că Atropos este cea care nu poate fi înduplecată să schimbe destinul, nici măcar de către zei. Astfel, moira Atropos joacă un rol thanatic. În treacăt spus, pentru a da frumuseţe privirii se folosea mai deunăzi mătrăgună (atropa belladonna). Înfăţişarea urzitoarelor variază de la babe slute, la gagici blânde cu ochi umezi. Şi aşa am ajuns din nou la început, la actriţele-ursitoare profesioniste.
În Originea operei de artă Heidegger se întreabă:
"Unde ne-am rătăcit? Ne punem întrebarea privitoare la problema tehnicii şi iată-ne ajunşi la aletheia, la scoaterea din ascundere. Ce are de-a face esenţa tehnicii cu scoaterea din ascundere? Răspundem: totul. Căci orice producere îşi are temeiul în scoaterea din ascundere. Dar această pro-ducere strânge laolaltă cele patru modalităţi ale acţiunii-de-a-face-să-vină — cauzalitatea — şi le domină. De domeniul acţiunii-de-a-face-să-vină ţin scopul şi mijloacele, de domeniul ei ţine instrumentalul. Ea trece drept trăsătura principală a tehnicii. Dacă ne punem într-un chip nepripit întrebarea ce este de fapt tehnica reprezentată ca mijloc, atunci ajungem la scoaterea din ascundere. În aceasta rezidă posibilitatea oricărei confecţionări producătoare.
Tehnica nu este, aşadar, un simplu mijloc. Tehnica este o modalitate a scoaterii din ascundere. Dacă luăm aminte la aceasta, atunci ni se deschide un cu totul alt domeniu pentru esenţa tehnicii. Este vorba de domeniul scoaterii din ascundere, adică al adevărului (Wahrheit)."
Pentru greci şi pentru Heidegger, techne nu este doar un simplu mijloc, ci o modalitate a scoaterii în neascundere.
Urzitoarele posedă meşteşugul ţeserii vieţii, astfel ele îl scot pe om în lume, îl ţin pe afară şi îl bagă înapoi. Nu direct, ci prin afinitate indirectă cu maternitatea. Chiar şi în vremurile de azi urzitoarele sunt primite pe pervazul ferestrei spitalului, secţiunea neonatologie.
În germană, Ursache fiind un fel de război-de-ţesut-viaţă, adică însăşi cauza existenţei Urzitoarelor, ceea-ce-este-răspunzător-de-un-alt-lucru, iată că ajung şi la întrebarea care m-a frământat de alaltăieri: dacă una ne este urzita, cum putem să mai credem atât de puternic în libertate?
De când ne naştem şi până murim, fiecare ne chinuim să ne ţesem patternul prescris de talentul urzitoarelor, care cu al lor Ursache totuşi nu pot fi făcute răspunzătoare. Un mic pradox, nu?
Răspunsul ar fi că urzitoarele nu sunt responsabile, nu sunt cauze (nici Ursache) ale destinului niciunui client de-al lor. Ele nu pot lua decizii ci îşi practică meşteşugul văzând şi spunând de la început ce şi cum, cine unde până când.
Ele nu pot influenţa implacabila soartă, precum nici deciziile mele din fiecare moment.
De exemplu, ieri, după o eternitate, am privit subit televizorul. Când l-am aprins, era meci, culmea coincidenţei, că doar ştiţi că mie îmi plac mult pufuleţii şi de aia nu privesc prea des - mai deloc - la televizor.
Azi fiind ziua tuturor femeilor, m-am gândit să stau în casă. Sigur pe stradă, prin cafenele, cluburi, umblă cârduri-cârduri de ele, mame sau încă nu, pregătite de zor cu gânduri bune şi cu ochii în patru după eventualele bukeţele-semi-surpriză. În fiecare an de 8 martie, mă îngrozeşte cum creşte prefăcătoria din partea ambelor sexe. Cât de prosperă e industria cadourilor inutile! (totuşi nu am nimic împotriva nimănui)
Păi şi la noi în ţară bărbaţii au învăţat să fie gentili! Peste an, ei din firea lor nu prea ar fi, dar măcar azi.
Dau sârguincioşi banii pe trandafiri vopsiţi albaştru fain, ca deobicei la soroacele cuvenite se spală, nu înjură decât în gând, poate ar renunţa chiar şi la meci de dragul femeii iubite...
Iar femeile, citind reviste de alea de ieşi cu creierul la-loc-comanda, se gândesc ce poziţii speciale s-ar potrivi să încerce cu partenerul în această zi specială. Asta după ce adorm micuţii (aaah, micuţii, poate cel mai nefast cuvânt ţinut vreodată la sânul mass-mesia).
Problema mea este că în loc de pace, lumină, oneness, zburdălnicie şi primăvară hormonală, simt în aerul acestui 2013 conflict, aceeaşi ancestrală ură reciprocă, neînţelegerea fundamentală mocnind sub poleiala sărbătoririi - fie 8 martie, 1 decembrie, etc. În general, oamenii nu se tolerează decât pe dinafară. Dovadă stau bancurile, glumiţele inofensive, pozele de pe fb cu vorbe înţelepte despre celălalt sex, etc.
Avem nevoie de confilict?
Cu menţiunea că ştiu că există cupluri armonice, că întotdeauna se pot găsi soluţii paşnice pentru traiul împreună, gândindu-mă la majoritatea oamenilor, vă întreb:
de ce aveţi nevoie de conflictul dintre sexe?
Pentru că femeilor le place fotbalul,
dar bărbaţilor nu le place podbalul.
Alaltăieri am dat peste un site care m-a pus serios pe gânduri: ce este ursita omului? Se pare că bucureştenii s-au prins mai repede de schemă, recunoscând în prezentarea site-ului lor că au deja ani de zile experienţă în ursit. O minune! Totuşi, parcă nu mi-aş lăsa copilul deocheat de trei actriţe...
A ursi presupune a determina destinul unui om, fatalmente. Nimeni nu poate ieşi din ursită. Firma de ursitoare se pare că ia total în derâdere semnificaţiile şi consecinţele asumării rolului de ursitoare. Dar să trecem mai departe.
În greacă, la urs i se spune arktos, adică "de-al Nordului"; de aici avem şi "arctic". Constelaţia Ursa Mare apare la nord. Mă întreb acum dacă există o legătură între urs şi ursitoare. Cum nu pot credita o coincidenţă, ar trebui să merg pe la bibiliotecă când îmi va trece răceala. Pe net, mai nimic despre etimologia ursitei - din cauza nenumăratelor firme de ursitoare, care au acaparat rezultatele căutării. Să încerc a urzi.
Iată că am găsit!
urzí, urzesc, vb. tranz. – A așeza urzeala: „D-ai ști țese și urzî / Cum te știi la joc suci...” (Memoria 2001, 100). „Țeserea pânzei, în societățile arhaice și tradiționale e o îndeletnicire rituală cu semnificații cosmogonice și cu implicații asupra destinului oamenilor și plantelor. Pe lângă motivații de ordin social, încredințarea artei torsului și țesutului aproape exclusiv femeilor avea și o întemeire mitico-simbolică, bazată pe analogia cu nașterea, procreația, zămislirea formelor noi de viață. (...) Cuvintele din grupul lexical (cf. lat. ordior, exordium, primordia, românescul a urzi) au, la origine, numele operației de așezare a firelor urzelii pentru a începe o nouă țesătură” (Evseev 2001: 200). – Lat. ordire „a începe; a țese, a toarce” (Densusianu, Pușcariu), cf. it. ordire. Sursa: DRAM (2011)
Ursitoarele (orditores, ţesătoarele) încep (fundamentează) ţesătura vieţii omului.
Deci nu există legătură între semnificaţii: urs şi ursitoare seamănă numai ca şi cuvinte!
Mai bine s-ar spune: urzitoare.
Să revin la cât ştiu până acum.
La vechii greci, pe cea mai mică dintre moire o cheamă Clotho. Ea toarce firul vieţii omului; cea mijlocie, Lachesis, îl măsoară, iar Atropos, adică cea-fără-de-întoarcere, "non-în-torcătoarea", taie firul vieţii.
Ne situăm în zona verbelor: a toarce (caierul prenatal), a măsura-a trăi (destinul), a în-toarce (moartea). Se remarcă - prin filieră grecească - că Atropos este cea care nu poate fi înduplecată să schimbe destinul, nici măcar de către zei. Astfel, moira Atropos joacă un rol thanatic. În treacăt spus, pentru a da frumuseţe privirii se folosea mai deunăzi mătrăgună (atropa belladonna). Înfăţişarea urzitoarelor variază de la babe slute, la gagici blânde cu ochi umezi. Şi aşa am ajuns din nou la început, la actriţele-ursitoare profesioniste.
În Originea operei de artă Heidegger se întreabă:
"Unde ne-am rătăcit? Ne punem întrebarea privitoare la problema tehnicii şi iată-ne ajunşi la aletheia, la scoaterea din ascundere. Ce are de-a face esenţa tehnicii cu scoaterea din ascundere? Răspundem: totul. Căci orice producere îşi are temeiul în scoaterea din ascundere. Dar această pro-ducere strânge laolaltă cele patru modalităţi ale acţiunii-de-a-face-să-vină — cauzalitatea — şi le domină. De domeniul acţiunii-de-a-face-să-vină ţin scopul şi mijloacele, de domeniul ei ţine instrumentalul. Ea trece drept trăsătura principală a tehnicii. Dacă ne punem într-un chip nepripit întrebarea ce este de fapt tehnica reprezentată ca mijloc, atunci ajungem la scoaterea din ascundere. În aceasta rezidă posibilitatea oricărei confecţionări producătoare.
Tehnica nu este, aşadar, un simplu mijloc. Tehnica este o modalitate a scoaterii din ascundere. Dacă luăm aminte la aceasta, atunci ni se deschide un cu totul alt domeniu pentru esenţa tehnicii. Este vorba de domeniul scoaterii din ascundere, adică al adevărului (Wahrheit)."
Pentru greci şi pentru Heidegger, techne nu este doar un simplu mijloc, ci o modalitate a scoaterii în neascundere.
Urzitoarele posedă meşteşugul ţeserii vieţii, astfel ele îl scot pe om în lume, îl ţin pe afară şi îl bagă înapoi. Nu direct, ci prin afinitate indirectă cu maternitatea. Chiar şi în vremurile de azi urzitoarele sunt primite pe pervazul ferestrei spitalului, secţiunea neonatologie.
În germană, Ursache fiind un fel de război-de-ţesut-viaţă, adică însăşi cauza existenţei Urzitoarelor, ceea-ce-este-răspunzător-de-un-alt-lucru, iată că ajung şi la întrebarea care m-a frământat de alaltăieri: dacă una ne este urzita, cum putem să mai credem atât de puternic în libertate?
De când ne naştem şi până murim, fiecare ne chinuim să ne ţesem patternul prescris de talentul urzitoarelor, care cu al lor Ursache totuşi nu pot fi făcute răspunzătoare. Un mic pradox, nu?
Răspunsul ar fi că urzitoarele nu sunt responsabile, nu sunt cauze (nici Ursache) ale destinului niciunui client de-al lor. Ele nu pot lua decizii ci îşi practică meşteşugul văzând şi spunând de la început ce şi cum, cine unde până când.
Ele nu pot influenţa implacabila soartă, precum nici deciziile mele din fiecare moment.
De exemplu, ieri, după o eternitate, am privit subit televizorul. Când l-am aprins, era meci, culmea coincidenţei, că doar ştiţi că mie îmi plac mult pufuleţii şi de aia nu privesc prea des - mai deloc - la televizor.
Azi fiind ziua tuturor femeilor, m-am gândit să stau în casă. Sigur pe stradă, prin cafenele, cluburi, umblă cârduri-cârduri de ele, mame sau încă nu, pregătite de zor cu gânduri bune şi cu ochii în patru după eventualele bukeţele-semi-surpriză. În fiecare an de 8 martie, mă îngrozeşte cum creşte prefăcătoria din partea ambelor sexe. Cât de prosperă e industria cadourilor inutile! (totuşi nu am nimic împotriva nimănui)
Păi şi la noi în ţară bărbaţii au învăţat să fie gentili! Peste an, ei din firea lor nu prea ar fi, dar măcar azi.
Dau sârguincioşi banii pe trandafiri vopsiţi albaştru fain, ca deobicei la soroacele cuvenite se spală, nu înjură decât în gând, poate ar renunţa chiar şi la meci de dragul femeii iubite...
Iar femeile, citind reviste de alea de ieşi cu creierul la-loc-comanda, se gândesc ce poziţii speciale s-ar potrivi să încerce cu partenerul în această zi specială. Asta după ce adorm micuţii (aaah, micuţii, poate cel mai nefast cuvânt ţinut vreodată la sânul mass-mesia).
Problema mea este că în loc de pace, lumină, oneness, zburdălnicie şi primăvară hormonală, simt în aerul acestui 2013 conflict, aceeaşi ancestrală ură reciprocă, neînţelegerea fundamentală mocnind sub poleiala sărbătoririi - fie 8 martie, 1 decembrie, etc. În general, oamenii nu se tolerează decât pe dinafară. Dovadă stau bancurile, glumiţele inofensive, pozele de pe fb cu vorbe înţelepte despre celălalt sex, etc.
Avem nevoie de confilict?
...da!
Cu menţiunea că ştiu că există cupluri armonice, că întotdeauna se pot găsi soluţii paşnice pentru traiul împreună, gândindu-mă la majoritatea oamenilor, vă întreb:
de ce aveţi nevoie de conflictul dintre sexe?
Pentru că femeilor le place fotbalul,
dar bărbaţilor nu le place podbalul.
miercuri, 6 martie 2013
Ex-curs deasupra metodei
Vreau să abandonez fumatul.
Totuşi stau în cafenea cu pachetul plin, lângă ziar. Cu bricheta şi viceroyul pregătit. În caz că.
Dar azi nu voi fuma. Sunt curios să văd cât de încet îmi pot petrece clipele.
Clipa de Acum parcă nu mai trece deloc. Totul stă. Eu decid să stau faţă în faţă cu o pădure imaginară. Ştiu din copilărie că molidul miroase cumva. Cum ne reamintim un miros?
La masa de vis-aah-vis o tânără plictisită fumează - singură. Extrem de încet, abia sesizabil, două traiectorii fumurii se preling din năsucul fin. Fumule drag, te joci cu sănătatea mea mintală, îmi vine să strig!
După amintirea aleatorie, subţirică şi relativ obscură a lui Mircea Florian filosoful, Faţă-Pădure m-a readus inspirat înapoi în situaţie, cerându-mi să ne uităm împreună la un clip youtube.
Deodată cu mirosul văratic al pădurii de molid, mi l-am reamintit şi pe Mircea Florian unicat-folkistul, perla vie atât a copilăriei mele cât şi a istoriei muzicii româneşti.
- L-am văzut live în Vamă, e formidabil domnul arhitect! zise după un răstimp Face-Wood, având eleganţa să aştepte să îmi revin.
Valurile mării erau picături de rouă pe lângă uraganul meu de nervi din stomac.
Lupta cu sinele meu nicotinic abia începea.
- Păi şi eu eram în vara 2007 prin Vamă! Dar nu ne cunoşteam încă. Despre Mircea Florian pot spune că m-a uimit mereu. Podul de piatră e aparent un cântec pentru copii, Pădure liniştitoare sună a Beck, dar de pe vremea lui Syd Barrett. Mircea Florian, aka Florian din Transilvania, prin anii '80 era un pionier al muzicii eletronice româneşti. Uite, de exemplu.
Ce ironie! Nu mă simţeam deloc minunat, iar Pădureanu' se chinuia să nu râdă de mine.
- Uite, trebuie să te întreb: din cauza banilor vrei să te laşi de fumat? Îţi dau eu bani de câteva pachete, Zmeoiule. Dar dacă simţi că te laşi de dragul plămânilor, atunci nu-ţi dau.
Eram şocat. Cum îşi dăduse seama că mă torturez interior cu povestea cu fumatul? Şi cât de lipsit de tact, să mă ispitească atât de brutal!
- Nu vreau să mă las, i-am spus neutru, doar că am fost puţin bonlav şi pentru câteva zile mă gândeam că...
- Aham, poate totuşi acum ai ocazia perfectă să te laşi.
- Cine ştie...dar văd că e foarte tricky faza, pentru că nu am ambiţie, iar plăcerea, e inexplicabil de mare.
Nu găsesc în psihicul meu sursa acestui viciu.
- Nu vrei să o cauţi, mai bine spus!
- Mmm, cum să îţi arăt că o caut?
- Nu ai cum. Dar dacă o vei căuta de-adevăratelea, te va găsi ea înaintea ta. Crede-mă.
- Câtă înţelepciune! S-a întors Spinul, de eşti atât de sfătos?
- Da, s-a întors. Faţă-Pădure era oarecum mâhnit.
- Păi atunci, cred că o să mi-l înfig în palmă vreo 2 săptămâni, pe post de plasture anti-nicotinic.
- Hai să ne mai uităm la încă o piesă, să plătim cafelele şi să plecăm.
- Cafeaua fără viceroy e ca şi...
- ...lasă dumele, scoate...
vineri, 22 februarie 2013
Lupus Heptacronos
M-am întâlnit ieri cu mine însumi pe stradă. Ieşisem la scară să cumpăr ţigări, cu privirea pironită în pământ.
Din greşeală m-am izbit de un individ la fel de grăbit, aproape că am căzut amândoi pe jos.
Când s-a ridicat, a rostit deodată cu mine:
- Mă scuzaţi...
Am remarcat, de fapt m-a şocat, că vocea îi semăna izbitor cu a mea, şi instinctiv am tăcut, ca să îl las pe om să mai zică el ceva. Dar tăcea şi el, privind şi aşteptând. Atunci am sărit amândoi ca arşi, pentru că ne-am da seama deodată că ne întâlnisem cu noi înşine...
Am privit în jur: era pustiu de tot, nici Ţipenie nu umbla la ora aia pe străzi. Am mai stat 7 secunde să ne mirăm, apoi am plecat fiecare după ţigările sale.
Din greşeală m-am izbit de un individ la fel de grăbit, aproape că am căzut amândoi pe jos.
Când s-a ridicat, a rostit deodată cu mine:
- Mă scuzaţi...
Am remarcat, de fapt m-a şocat, că vocea îi semăna izbitor cu a mea, şi instinctiv am tăcut, ca să îl las pe om să mai zică el ceva. Dar tăcea şi el, privind şi aşteptând. Atunci am sărit amândoi ca arşi, pentru că ne-am da seama deodată că ne întâlnisem cu noi înşine...
luni, 18 februarie 2013
Banchiz
În câteva minute intrăm cu toţii în Peşti, unde Soarele cu alaiul său va trage o scaldă pe cinste acasă la Neptun,. care-l aşteaptă deja de la intrare. O mare înghesuială planetară pe acest ultim semn; de aceea tocmai mă gândeam să vă zic un banc de peşti, da' mai bine îi zic lu' Grigore să mă leşe.
luni, 4 februarie 2013
duminică, 6 ianuarie 2013
Gerula Bobotenga Alexandrinikos
Gerula, aspru şi sălbatec strânge-n braţe-i cu gelire
Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire;
El ca pe-o Mireasă Moartă o-ncunună dinspre zori
C-un val alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori.
Gerula iese din munte, la fereastră se opreşte
Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte,
El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat,
Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.
Gerula suflă dintr-una pod de gheaţă între maluri,
Pune streşinilor casei o ghirlandă de fristailuri,
Iar pe feţe de copile înfloreşte trandafiri,
Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri.
Gerula dă aripi de vultur cailor în spumegare
Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scoţând aburi lungi pe nare.
O! tu, Gerula năprasnic, vin', îndeamnă Calul Meu
Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)