Aseară am trecut pe la meţere să văz ce-i cum cu Oneworld Festival. Totul a fost minunat, chiar dacă am întârziat şi am nimerit aiurea pe scaun lângă un bătrân ce-şi expira moartea.
Odessa ca film documentar de atitudine de Iepan de discuţii de după. Palpitant. Aşteptată sau neaşteptată, nu s-a produs nicio desfăşurare de drapele, deşi pluteau în aer pârţurile unor aşa-zişi istorici, tinerei intelectuali frustraţi, care emanau un fel de iz de ură identitară de disperare de viitoare naţie imbecilizată.
A fost impresionant cât de eficient doi istorici bătrâni i-ai pus la punct pe vehemenţi. Cu propriile argumente: istoria vă sugerează să luaţi loc şi aminte, naţionaliştilor!
A-ţi cere scuze ca popor ar fi o dovadă de maturitate istorică, un prim pas spre dezvoltarea unei conştiinţe naţionale sănătoase, dar românii încă nu pot gândi atât de departe. Plus că nu vor să sufere faptul de-a trăi plenar - trecut, prezent, viitor. Vor să rămână copiii istoriei, doar în prezent.
Unii nu se descurcă nici măcar cu mândria (de a fi român), d-apăi cu ruşinea?
Pentru că aceste două sentimente, abuzate, devin păcate. Şi nu pot fi separate, ele vin mereu la pachet. Acum ori niciodată, se fac tabere. Asta se vede, se simte. Prăpastia dintre cele două soluţii identitare româneşti se cască, se cască..totul petrecându-se atât de rapid, ca o emisiune cancan de pe acasă.tv...
Şi cel mai grav va fi pentru cei care cu riscul vieţii nu vor alege niciuna. Nu dau exemple de asemenea eroi, vă las vouă deliciul completării proprii poveşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu