Alaltăieri am dat peste un site care m-a pus serios pe gânduri: ce este ursita omului? Se pare că bucureştenii s-au prins mai repede de schemă, recunoscând în prezentarea site-ului lor că au deja ani de zile experienţă în ursit. O minune! Totuşi, parcă nu mi-aş lăsa copilul deocheat de trei actriţe...
A ursi presupune a determina destinul unui om, fatalmente. Nimeni nu poate ieşi din ursită. Firma de ursitoare se pare că ia total în derâdere semnificaţiile şi consecinţele asumării rolului de ursitoare. Dar să trecem mai departe.
În greacă, la urs i se spune arktos, adică "de-al Nordului"; de aici avem şi "arctic". Constelaţia Ursa Mare apare la nord. Mă întreb acum dacă există o legătură între urs şi ursitoare. Cum nu pot credita o coincidenţă, ar trebui să merg pe la bibiliotecă când îmi va trece răceala. Pe net, mai nimic despre etimologia ursitei - din cauza nenumăratelor firme de ursitoare, care au acaparat rezultatele căutării. Să încerc a urzi.
Iată că am găsit!
urzí, urzesc, vb. tranz. – A așeza urzeala: „D-ai ști țese și urzî / Cum te știi la joc suci...” (Memoria 2001, 100). „Țeserea pânzei, în societățile arhaice și tradiționale e o îndeletnicire rituală cu semnificații cosmogonice și cu implicații asupra destinului oamenilor și plantelor. Pe lângă motivații de ordin social, încredințarea artei torsului și țesutului aproape exclusiv femeilor avea și o întemeire mitico-simbolică, bazată pe analogia cu nașterea, procreația, zămislirea formelor noi de viață. (...) Cuvintele din grupul lexical (cf. lat. ordior, exordium, primordia, românescul a urzi) au, la origine, numele operației de așezare a firelor urzelii pentru a începe o nouă țesătură” (Evseev 2001: 200). – Lat. ordire „a începe; a țese, a toarce” (Densusianu, Pușcariu), cf. it. ordire. Sursa: DRAM (2011)
Ursitoarele (orditores, ţesătoarele) încep (fundamentează) ţesătura vieţii omului.
Deci nu există legătură între semnificaţii: urs şi ursitoare seamănă numai ca şi cuvinte!
Mai bine s-ar spune: urzitoare.
Să revin la cât ştiu până acum.
La vechii greci, pe cea mai mică dintre moire o cheamă Clotho. Ea toarce firul vieţii omului; cea mijlocie, Lachesis, îl măsoară, iar Atropos, adică cea-fără-de-întoarcere, "non-în-torcătoarea", taie firul vieţii.
Ne situăm în zona verbelor: a toarce (caierul prenatal), a măsura-a trăi (destinul), a în-toarce (moartea). Se remarcă - prin filieră grecească - că Atropos este cea care nu poate fi înduplecată să schimbe destinul, nici măcar de către zei. Astfel, moira Atropos joacă un rol thanatic. În treacăt spus, pentru a da frumuseţe privirii se folosea mai deunăzi mătrăgună (atropa belladonna). Înfăţişarea urzitoarelor variază de la babe slute, la gagici blânde cu ochi umezi. Şi aşa am ajuns din nou la început, la actriţele-ursitoare profesioniste.
În Originea operei de artă Heidegger se întreabă:
"Unde ne-am rătăcit? Ne punem întrebarea privitoare la problema tehnicii şi iată-ne ajunşi la aletheia, la scoaterea din ascundere. Ce are de-a face esenţa tehnicii cu scoaterea din ascundere? Răspundem: totul. Căci orice producere îşi are temeiul în scoaterea din ascundere. Dar această pro-ducere strânge laolaltă cele patru modalităţi ale acţiunii-de-a-face-să-vină — cauzalitatea — şi le domină. De domeniul acţiunii-de-a-face-să-vină ţin scopul şi mijloacele, de domeniul ei ţine instrumentalul. Ea trece drept trăsătura principală a tehnicii. Dacă ne punem într-un chip nepripit întrebarea ce este de fapt tehnica reprezentată ca mijloc, atunci ajungem la scoaterea din ascundere. În aceasta rezidă posibilitatea oricărei confecţionări producătoare.
Tehnica nu este, aşadar, un simplu mijloc. Tehnica este o modalitate a scoaterii din ascundere. Dacă luăm aminte la aceasta, atunci ni se deschide un cu totul alt domeniu pentru esenţa tehnicii. Este vorba de domeniul scoaterii din ascundere, adică al adevărului (Wahrheit)."
Pentru greci şi pentru Heidegger, techne nu este doar un simplu mijloc, ci o modalitate a scoaterii în neascundere.
Urzitoarele posedă meşteşugul ţeserii vieţii, astfel ele îl scot pe om în lume, îl ţin pe afară şi îl bagă înapoi. Nu direct, ci prin afinitate indirectă cu maternitatea. Chiar şi în vremurile de azi urzitoarele sunt primite pe pervazul ferestrei spitalului, secţiunea neonatologie.
În germană, Ursache fiind un fel de război-de-ţesut-viaţă, adică însăşi cauza existenţei Urzitoarelor, ceea-ce-este-răspunzător-de-un-alt-lucru, iată că ajung şi la întrebarea care m-a frământat de alaltăieri: dacă una ne este urzita, cum putem să mai credem atât de puternic în libertate?
De când ne naştem şi până murim, fiecare ne chinuim să ne ţesem patternul prescris de talentul urzitoarelor, care cu al lor Ursache totuşi nu pot fi făcute răspunzătoare. Un mic pradox, nu?
Răspunsul ar fi că urzitoarele nu sunt responsabile, nu sunt cauze (nici Ursache) ale destinului niciunui client de-al lor. Ele nu pot lua decizii ci îşi practică meşteşugul văzând şi spunând de la început ce şi cum, cine unde până când.
Ele nu pot influenţa implacabila soartă, precum nici deciziile mele din fiecare moment.
De exemplu, ieri, după o eternitate, am privit subit televizorul. Când l-am aprins, era meci, culmea coincidenţei, că doar ştiţi că mie îmi plac mult pufuleţii şi de aia nu privesc prea des - mai deloc - la televizor.
Azi fiind ziua tuturor femeilor, m-am gândit să stau în casă. Sigur pe stradă, prin cafenele, cluburi, umblă cârduri-cârduri de ele, mame sau încă nu, pregătite de zor cu gânduri bune şi cu ochii în patru după eventualele bukeţele-semi-surpriză. În fiecare an de 8 martie, mă îngrozeşte cum creşte prefăcătoria din partea ambelor sexe. Cât de prosperă e industria cadourilor inutile! (totuşi nu am nimic împotriva nimănui)
Păi şi la noi în ţară bărbaţii au învăţat să fie gentili! Peste an, ei din firea lor nu prea ar fi, dar măcar azi.
Dau sârguincioşi banii pe trandafiri vopsiţi albaştru fain, ca deobicei la soroacele cuvenite se spală, nu înjură decât în gând, poate ar renunţa chiar şi la meci de dragul femeii iubite...
Iar femeile, citind reviste de alea de ieşi cu creierul la-loc-comanda, se gândesc ce poziţii speciale s-ar potrivi să încerce cu partenerul în această zi specială. Asta după ce adorm micuţii (aaah, micuţii, poate cel mai nefast cuvânt ţinut vreodată la sânul mass-mesia).
Problema mea este că în loc de pace, lumină, oneness, zburdălnicie şi primăvară hormonală, simt în aerul acestui 2013 conflict, aceeaşi ancestrală ură reciprocă, neînţelegerea fundamentală mocnind sub poleiala sărbătoririi - fie 8 martie, 1 decembrie, etc. În general, oamenii nu se tolerează decât pe dinafară. Dovadă stau bancurile, glumiţele inofensive, pozele de pe fb cu vorbe înţelepte despre celălalt sex, etc.
Avem nevoie de confilict?
...da!
Cu menţiunea că ştiu că există cupluri armonice, că întotdeauna se pot găsi soluţii paşnice pentru traiul împreună, gândindu-mă la majoritatea oamenilor, vă întreb:
de ce aveţi nevoie de conflictul dintre sexe?
Pentru că femeilor le place fotbalul,
dar bărbaţilor nu le place podbalul.
Cum îi spune unei tipe libertine?
RăspundețiȘtergereR: "Pasărea c#rului".