Depinde ce alegem să considerăm pe moment demn de atenţie.
Am ieşit azi-noapte să-mi iau o îngheţată. Era o năduşeală incredibilă afară. Aveam de ales, în a culege primii fulgi cenuşii, sau să mă răcoresc cumva.
Gândul la fistic m-a făcut atent mai întotdeauna. Salivam deja.
Pe drum m-a acostat un căţel negru virgin, întrebându-mă din prima cu ce animale m-am împerecheat la viaţa mea.
Am rămas uimit de îndrăzneala naivă a simpaticului căţel ce mă însoţea spre toneta de îngheţată.
- Eu sunt zmeoi şi nu mă împerechez, căţelule drag. Oamenii da. Au nevoie de actul ăsta foarte intens. Ca să poată începe să se gândească la aşa ceva, au inventat tot felul de jocuri pregătitoare în locuri special amenajate, numite cluburi. În plus, vezi tu, eu cred că nu e bine să-ţi consumi energia cu chestiuni ce nu ţin numai de persoana ta.
- Egoistule. Bataille în Istoria erotismului zice că oamenilor le place teribil şi au nevoie să-şi piardă energia cu chestii de astea. Zmeoii nu fac la fel?
- Ba da. Adică nu la fel. Sufletele zmeoilor se nasc împerecheate cu cele ale zmeoaielor lor, şi când le vine sorocul, se desperechează. Principiul e inversat, non-reproductiv, dar intensitatea plăcerii e cel puţin aceeaşi. Demult, unii zmeoi au încercat chiar să depăşească graniţele speciei noastre, împăduchindu-se cu alte animale, dar am auzit că nu e recomandabil.
- Cu ce animale au încercat bătrânii zmeoi să se reîmperecheze?
- Căţelule, eşti cam prea curios pentru ora asta a nopţii.
Aşa am ajuns amândoi lângă toneta mea favorită de îngheţată, ascunsă în casa părăsită pe unde am copilărit. După care tonetă ne pândea Dihoroaica, atentă demult la discuţia noastră.
- Bună să vă fie noaptea, dragilor. Şi eu sunt curioasă, Zmeoiule, zi-ne!
- Ei, Dihoroaico, armîncă dragă, întâi şi întâi laminează-mi tu acolo o îngheţătucă măricică, numa' de fistic, da' vezi că am doar 5 lei 9jde bani.
- Las' că sigur aduci restu' noaptea viitoare, că zăpuşeala asta de noemvrie a ţine pân-la începutî' lu' dicembrîu. În schimbî trebui sî ne răspunzî.
- Ne? Da' ce, îl ştii pe căţelu' ăsta negru?
- Euă l-amu' trimesu dupî tin.
Dihoroaica cu îngheţata întinsă spre mine aştepta banii, iar căţelul era numai urechi.
Am chibzuit. Eu mă desperecheasem de câteva dăţi în viaţă, dar nu mă reîmperecheasem decât accidental, ceea ce nu se pune. Hmm, oare să le zic de fantasmele mele cu bibilici aurii? Sau de veveriţele focoase, de leoaicele devotate, de sprintenele capre negre, de bufniţele înţelepte, de panterele lucioase sau scorpioancele multicolorumede?
De fapt m-am foit mereu lângă femele d-astea mai domesticite: oi, vaci, capre, pisici, căţele.
Nu le voi zice nimic celor doi companioni nocturni, pentru că ei nu pot înţelege de ce regret desperecherile mele trecute. Mai ales când toată speţa mea ştie că e cel mai grozav lucru.
Nu aveam chef de dispute nocturne cu dihoroaica, noua mea mare febleţe. Şi căţelul ăsta al ei...
Lingeam îngheţata într-o doară, sperând să schimbe unul din ei subiectul.
Dihoroaica şi-a lins buzişoarele şi m-a distras tare şi rapid, până în clipa în care căţelul s-a tranformat într-un şarpe alb şi mi-a intrat prin ochiul drept direct înspre inimă. Eu fiind gol pe dinăuntru deobicei, mi-am vârât cu uşurinţă îngheţata adânc pe gât, cu gând să îl opresc să-mi muşte sufletul, dar când am simţit în vintre conexiunea cu un nou fel de "EA" am ştiut că tocmai fusesem reîmperecheat. Am decis să adorm curând, ca să nu se pună.
Mi-am scos din gâtlej coşul de îngheţată, parcă mozolit de altcineva; m-am îndreptat înapoi spre casă.
Poate mâine Dihoroaica va trimite înaintea mea doi rechini de la Marea Moartă, să-mi coase la loc fiinţa cu dinţii lor renumiţi.
Desigur ea m-a privit îndelung cum plec, simţisem cei doi ţipari alunecând, coborând prin privirea ei, apoi mulându-se docili pe omoplaţii mei.
Ar trebui să-mi reiau exerciţiile începând de mâine dimineaţă, până nu îmi vor dicta solii ei ce mişcări să fac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu