Basm (X)

Un anume cuvânt i-a devenit regelui incredibil de insuportabil alaltăieri pe vremea asta, din cauza unor grave rateuri în gândire şi exprimare emanate de o anume duduiţă, ce s-ar zice că ambulează peri-patetic pseudo-filosofia, dacă ar fi să-i fie imitabilă scriitura. Dar nu e. 

Regele şi-a amintit că,  în ceea ce priveşte aşternutul, era tare en retard şi, pe viitor, pierdut pe vecie. 

Poate de asta şi ajunsese cu mintea pe coclauri, că o luase prea înainte, şi apoi rămăsese în urmă. Cu aşternutul şi toate duduiţele din el. 

Dintre toate femeile cortegiului său o preferase fizic, mereu tacit, pe fătuca-de-umbla-goală-peste-tot şi îşi punea geaca de blugi pe ea numai când dădea semne că-i arde de loveala regelui. Deobicei prefera să stea cu spatele, nemişcată, şi întreba peste umăr câte vrute şi nevrute, în timp ce regele, transpirând ca un cal de curse, încuviinţa totul în ceafa ei, bineînţeles fără discernământ. Se pare că nu i-a produs nici măcar un orgasm în toţi anii săi de domnie. Ea a aflat incredibil de multe despre restul femeilor, folosindu-se de ascendentul regal pentru a le asmuţi unele pe altele. Abia de când cu abdicarea şi sanatoriul, se schimbase foaia. În apropierea unui climax fără precedent, lent şi dureros de intens, i-a strigat regelui în gura mare cât de tare le urăşte pe toate.

Dar ea neavând gânduri să fie regină, a aşteptat apoi cuminte să-şi termine şi el ţigara. După ce totul a revenit la dimensiuni pământeşti, i-a spus doar atât:

- Decât să mă căsătoresc, mai bine-mi iau un câine, pentru toată viaţa.

Basm (IX)

Aici la curte totul e aşa cum trebuie să fie, rege. Oamenii au provizii de cartofi pentru următoarele două ierni, brocartul s-a ieftinit şi nu mai pică internetul deloc. De când femeile tale au dat uitării ceremoniile, s-au mai liniştit. Mă ascultă fără să muşte şi deci nu mai este nevoie să le muşc. Dar întrebarea rămâne: de ce tocmai acum ai ales să pleci la Marele Bucureşti, rege? Eu cred că era un moment prielnic ca să îţi recâştigi tronul. Şi încă nu e pierdută lupta. Eu rămân câinele tău loial. Ai grijă cu francii, dincolo de politeţe ascund o grămadă de orori.

Regele împachetă la loc scrisoarea şi o puse pe jos, lângă saltea. Dormise foarte chinuit, nu avea liniştea necesară pentru a-i răspunde câinelui cu toţi dinţii. Ieri bătuse cale lungă ca să ajungă până la ghişeul Musiciens du Metro, doar ca să vadă că era tras oblonul cel negru.

Deoarece după ultima beţie solitară adormise dimineaţa pe roua asfaltului, se alesese cu ditamai nevralgia intercostală. Răcise la jumătatea dreaptă a toracelui, de o săptămână deja la fiecare respiraţie simţea cum plămânii sunt prinşi într-o chingă extrem de dureroasă. Prilej cu care se hotărî să-şi depăşească limitele. Paradoxal, regele a reuşit să caşte fără să inspire. Cu tusea e mai dificil, nu se poate tuşi fără să expiri brusc - deci fără durere.
Regele se ridică în picioare în 5 minute, cu rictusurile de rigoare. Domeniul înjurăturilor se extinse la dimensiuni cosmice, ajungând până la aţa şi papioooota Universului de rahat în care trăim ca nişte viermi şi ne mai şi credem fericiţi din cauza asta.
Puse de cafea şi trânti un croissant pe masă. Toaleta zilnică era un calvar, dar după ce-şi rulă un pueblo se răzgândi cu privire la scrisoarea câinelui.
Aventura regelui în Marele Bucureşti a început cu un zbor din Timişoara facilitat discret dar eficient de NL (care tocmai rătăcise un pictor în zonă, dar asta e altă poveste). NL îl ajutase pe rege fără să-i pună întrebări şi fără să răspundă la întrebările femeilor din cortegiu, care demult o bănuiau de complot regal.
Ajungând la destinaţie într-un avion plin de români (doamnă, pentru bagajul acesta trebuie să plătiţi 45 de euro. Da' de ce domnuţu' meu, că acia am numa haine, ia uite. A, nu, vă rog închideţi-l la loc... Sanchi, era să nu te recunosc, cum ai făcut de n-ai intrat la bulău?...Ce-i cu turnu' ăla mare, ăla-i? Nu, nu-i ăla. Ba, ăla-i) regele se trezi cu fruntea la pământ, rugându-se pentru viitorul omenirii. Dar a trecut rapid peste acest moment culminant al imaginaţiei sale intime.

Principalul scop al escapadei regale este o expoziţie. Arto le Momo o vizitase în 1947 şi regele era convins că nu meritau precupeţite eforturile sale de a se integra siajului lăsat de vango, pictorul. Dar până pe unşpele din luna lui marte mai sunt câteva zile, aşa că regele se puse pe scris:

Dragă câinele meu cu dinţii tu ştii cum,
trebuie să afli că nu am chef să-ţi dau like-uri pe fb doar pentru că te ocupi de treburile curţii. Viaţa mea a intrat într-o nouă etapă. Voi trece de la interpretarea pasivă a semnelor vremii la practica teoretică a paradoxului non-existenţial. Aşadar nu vei putea înţelege nimic, ca deobicei. Calvarul existenţei mele se descifrează tot mai clar prin simbolurile cele mai concrete: scrumiere pline peste tot unde merg, durerea inimii mele din partea dreaptă, nedreptatea intrinsecă a faptelor femeieşti, sărăcia duhurilor bărbăteşti. Restul e tăcere.

Şi în tăcerea asta, 

mă horesc surorile. 

Asurzind, în taină, 

nu mai cred nici zorile.

Basm (VIII)

Regele şi-a amânat în ultima clipă plecarea. Era cu biletul de autobuz în mână şi cu un picior în pod când s-a răzgândit. Şi-a amintit că nu primise semnul mult-aşteptat din Cetate şi deci nu mai avea niciun rost să execute ceremonialul, doar ca să facă hatârul celorlalte femei.
Desigur că aceste celelalte femei au tăbărât în noaptea de sâmbătă spre duminică la sanatoriu, cu o falcă în cer, una în pământ şi alta în aer.
- Fuj' d-acia reje, că te trăznim bre! Nu se mai poate aşa, ce înseamnă bătaia asta de batjocură?
- Doamnele şi domnişoarele mele, liniştiţi-vă! Aici este un lăcaş de recuperare, vă rog nu mai strigaţi.
- Băi mue, nu mă lua tu cu de-astea, că odată ţi-i pieptăn pe toţi nebunii tăi, zise etiopianca Muluken (17 ani, solistă în singura trupă neortodoxă din ţara ei). Te-am aşteptat toate fardate ca fraierele şi tu o freci aici binemersi? Păi ce crezi, că noi stăm după tine?
Câinele apăru gâfâind pe scări, se repezi şi îi puse sacul de plastic la loc pe cap panchistei.
- Degeaba o mai faci pe asta mică să tacă, ştii prea bine câine că de acum am schimbat foaia. Femeia-drapel preluase controlul. Restul femeilor revoltate o încuviinţară şi câteva mai plictisite începură să caute prin dulăpioarele cu antipsihotice. Votca o aduseseră ele.
- Domnul doctor se va supăra tare rău pe voi dacă nu plecaţi, şopti regele, mai mult pentru sine.
- Nu plecăm de aici până nu-ţi semnezi abdicarea.
Era o noutate absolut surprinzătoare că NL îndrăznise să formuleze un gând, şi pe deasupra era umilitor că ştia atât de clar ce vroiau ele. Regele o privi îndelung. Părea înfrânt.
- Uite aici foaie şi pix, măreţia ta. În sinea ei, Dansatoarea-din-Buricul-celui-mai-Frumos-Deget-Mic regreta cel mai tare că se ajunsese până aici, dar spera că regelui i-a mai rămas o fărâmă de demnitate...

...Regele stinse lumina pe hol şi le făcu semn pe întuneric tuturor femeilor să îl urmeze la el în cameră, unde puteau vorbi în voie la nevoie. Acolo, ele se aşezară care pe unde, şi se apucară să bea zdravăn votcă, cu pastile pe ascuns. Câinele cu dinţii de aur şi cu mintea udă îşi muşca labele din faţă, curios unde va duce întorsătura situaţiei.
Regele a aşteptat momentul potrivit, şi a spart liniştea cu următorul discurs:
- Ştiu că vă uitaţi pe ascuns la filme porno zilnic şi apoi vă pare rău că nu sunteţi libere. Eu am încercat să vă explic demult, pe când eraţi numai atâtica, că ce e cu adevărat important în viaţa voastră numai prin mine poate să devină real, restul fiind iluzie, maya. Şi iată acum vă răzvrătiţi. Vă înţeleg, pentru că v-am iubit prea tare, pe fiecare în parte. De aceea sunt obligat să vă mărturisesc adevărul: ceva în sufletul meu a murit. Şi de atunci toată chestia asta cu regatul a devenit în faţa ochilor mei o mascaradă infernală. Aveţi tot dreptul să ripostaţi, dar veţi vedea că e absolut inutil. Cele care veţi avea puterea să acceptaţi că unica şansă a libertăţii voastre individuale constă în limita pusă de exercitarea puterii mele, şi viceversa, vor transforma inutilitatea revoltei în înţelepciune utilă. Cât pentru restul, sufăr deja demult.
- De ce ar fi inutil, pentru că te crezi cel mai puternic? Elveţianca mai luă o duşcă.
- Nu tocmai...E inutil pentru că eu deocamdată nu exist.
- Fetelor, haideţi să ne întoarcem la curte fără actul abdicării semnat. Oricum restabilim acolo toată orânduirea. La ce ne-ar folosi o foaie semnată de o stafie?
- Da, chiar aşa! răspunseră toate în cor.
Cele câteva mai bete fură cărate în spate, iar portarul ciobancioran nu-şi credea ochilor că văd atâta pitulizdeţerie laolaltă.  
 Odaliscele au încercat să dea foc sanatoriului lăsând aragazul deschis la plecare, dar culmea, imediat după ce au trecut de portar, regelui îi veni chef de un ceai verde la plic, şi trecând pe la bucătărie, spuse "ţţ-ţţ-ţţ" de câteva ori, apoi stinse ochiul care fâsâia. Prevenise dezastrul cel mic, mai avea de înţeles ce va face în continuare, realizând brusc că e liber, chiar şi să nu mai fie rege.
De atunci stă şi bea ceai verde, poate chiar şi acum bea ceai verde.

Basm (VII)

În prima zi a anului Calului de Lemn, câinele cu dinţii de aur şi fiinţa de pământ avea programată o ultimă întâlnire cu dentistul regatului vecin. Pe drum, s-a gândit să-i facă o vizită regelui la sanatoriu. Femeile din cortegiu îl rugară să lămurească cumva situaţia, altfel vor trece la acţiune. Aşadar sarcina lui nu era una uşoară.

Când a ajuns la ghereta portarului de la sanatoriu, un ciorancioban din Răşinari, a povestit cu el câteva minute. Nu a aflat mare lucru. Vărul lui, Frigidor cel trimis în misiune de spionare a regelui, era atât de agresiv încât a trebuit să fie electroşocat. Evadase alaltăieri din pavilionul celor periculoşi.
Câinele a avut o străfulgerare în canini, semn că ceva avea să meargă prost în vizita asta. S-a gândit să facă mai bine cale-ntoarsă, dar s-a răzgândit. Paznicul i-a spus să nu-şi lase fauve-ul parcat pe locul şefului prea mult timp. Aşadar doctorul nu era la sanatoriu, va putea vorbi mai lejer cu regele.

A intrat în sufragerie, unde un linţoliu zăcea atârnat pe masă, iar pacienţii incantau despre transformarea cuiva anume. Cinele a aruncat câteva gene prin camerele goale puţind a pişat împuţit. A ajuns apoi în grădină. Împreună cu câţiva pacienţi, regele era la cursul de îmbrăţişare a plopului energetic.

Fără să se mai fâstâcească, câinele cu dinţii de aur şi fiinţa de pământ s-a hotărât să spargă liniştea.
- La mulţi ani, rege!
După o lungă pauză, regele s-a desprins jovial din îmbrăţişarea cercului.
- La mulţi ani, câine! Ce vânt te aduce pe aici?
- Ce soare blând. Cum vă e ziua?
- Am visat că cioplesc un căluţ de tek. El trebuia să-mi arate calea spre jumătatea sortită mie. Cea pe care nu o voi găsi decât în următoarea viaţă, se pare. În timp ce-mi ciopleam căluţul, mă uitam în vis împreună cu nebunii ăştia la tv-ul din hol, că se dădea urania. Ea mi-a zis mie anume, că degeaba cioplesc, în chipul ăsta nu voi găsi calea cea adevărată. Şi m-am trezit brusc. Adormisem pe veceu cu un briceag în mână şi cu telemeaua în cealaltă. Mă ascund acolo când mănânc. De la o vreme fac provizii sub pat, că nu-mi ajung porţiile zgârciţilor ăştia. Să nu crezi că am nevoie de ceva. Nici de jumătate din ceva.
- Pot aranja să primiţi mâncare separat, câtă doriţi.
- Nu mersi, e mai distractiv aşa. Pacienţii se holbau, strângând nesiguri plopul.
- Înălţimea ta, femeile m-au întrebat dacă e adevărat că vă distraţi pe seama lor.
- Nu mi se pare. Nu prea au simţul umorului, e adevărat că ar merita să fac glume pe seama lor, dar consider că sunt cât se poate de serios.
- Dar ce s-a întâmplat cu dumneata, rege? Spune-ne, poate te putem ajuta.
- Azi e vineri. Mâine voi veni la curte. Lustruieşte-mi tronul.
- Deocamdată stă altcineva pe el, rege.
- Cum aşa? Cine!?
- Nu putem şti, e un fel de stafie, ca să zic aşa. Dar se simte că tronul e ocupat. Eu bănuiesc că e NL, care probabil are abilitatea de a fi prezentă chiar când lipseşte.
- Aveam de gând să plec weekendul ăsta în concediu la mare. Dar voi veni pentru a lămuri femeile.Până să înceapă ceremonia, mâine o să văd despre ce-i vorba. Mă rog, dacă nu văd, măcar să simt şi eu stafia. Trebuie dată jos. Tronul e al meu.
- Dar credeţi că veţi fi în stare să domniţi din nou? Câinele era cu ochii aproape în lacrimi.
- Desigur. După ceremonia de mâine lucrurile vor reintra pe făgaşul lor.
- Aş dori să aflu, o rege, care e cauza acestei stări de fapt.
- Mişaka d'ainia, potay guresa!

Câinele s-a întors cu coada între picioare, a urcat în maşină şi a demarat extrem de speriat, prin poarta închisă. Demult nu-l mai auzise pe rege să-i vorbească pe limba sa. Chiar dacă l-a înjurat, ăsta era semn bun. Poate într-adevăr lucrurile vor intra pe făgaşul lor. Gonea spre curte, turând fauve-ul la maxim. Uitase complet de programarea la dentist, un amănunt care în anul ce tocmai începe îi va aduce mari belele, necazuri, suferinţe, dacă nu chiar pieirea. Deseară după 6, Uranus va intra în casa a 8-a. Dacă cele 2 ore vor trece cu bine, câinele va scăpa cu dinţii curaţi.
În urma lui, portarul răşinărean i-a arătat degetul mijlociu, scuipând a pagubă şi înjurând într-un nor de praf amestecat cu fire de gheaţă şi vată de sticlă.
În grădină, regele râdea în hohote, îmbrăţişând din nou plopul. Va avea mult de lucru anul ăsta.

Basm (VI)

Curtenii au decis ca ceremonia cortegiului de sâmbătă să se ţină la sanatoriu, unde regele era deja cu un picior în groapă. Nu de dragul lui, cât din curiozitate, au venit femeile pe capul regelui. El nu mai prea avea idee ce trebuie să facă. Câinele cu dinţii de aur se fâstâcea pentru prima dată în viaţa sa, privind la cei câţiva pacienţi ai sanatoriului. Vărul său, Frigidor, nu aflase mare lucru în legătură cu starea regelui, dar în schimb se ţicnise de-a binelea.
Femeile aşteptau, asta fiind o mişcare destul de perversă din partea lor. Ştiau că fâstâceala câinelui şi ataraxia regelui vor duce în mod firesc la reinstaurarea matriarhatului la curte. Deci consecinţa logică era aşteptarea.

 Frigidor însă răsturnă toată situaţia, începând să strige că lipseşte una dintre femei. Faţa regelui s-a mişcat puţin a încruntare. Pe lângă NL, într-adevăr niciuna dintre odalisce nu era acolo. Frigidor se tăvălea pe jos plângând ca un copil, iar regele era pe punctul de a scoate primul cuvânt după luni de zile. Femeile atât aşteptau.
Câinele cu dinţii de aur încerca să-l liniştească pe Frigidor, dar era numai ochi şi urechi la rege. Tocmai în învălmăşeala asta, Doctorul a apărut cu o găleată cu limonadă ordinară şi un polonic ruginit. Nu se ştie de unde, a apărut brusc odalisca. Îi dădea sân lui Frigidor, care s-a liniştit subit.

- Să începem, dragele mele, a spus regele.

Unda de şoc a fost imensă.
În loc de ceaunul cu leacuri ceremoniale, câinele a sugerat printr-o scurtă privire aruncată şerifei de cortegiu să fie utilizată găleata cu limonadă. Mizase pe deficitul de atenţie al regelui. Acesta însă rupse un fel de rădăcină obişnuită de sub băncuţa pe care stătuse aşezat, şi le făcu semn femeilor să intre în sufrageria din sanatoriu. Uşile se închiseră singure. Asta văzuseră clar câinele, doctorul şi Frigidor, care mai avea lapte pe buze şi recita Baudelaire în gând.
După ceremonie, târziu în noapte, femeile au ieşit toate umede şi aşa au şi plecat în linişte înapoi la curte, fără să-şi facă griji că-şi pun sănătatea în pericol. Deşi e ianuarie, aerul primăvăratic se vărsa tandru peste pletele lor. Şocul fiind încă prea mare, toate erau convinse că regele îşi bătuse joc de ele, prefăcându-se nebun pentru a scăpa de îndatoririle sale de la curte.

Basm (V)

Frigidor 

(poemul lipsei zăpezii)

Şi mi-e frig 

şi mi-e dor

Dimineaţa mă trezesc

cu un zâmbet prostesc

mă simt bine 

iar mă gândesc la tine

tu nu eşti lângă mine...

...lasă-mă să delirez!

Odalisca mea, m-am trezit 

total uimit în calea ta (lactee)

dulcea mea orhidee vezi că

ni s-a stricat centrala

da' mâine vine vara 

şi până în februarie

elaborăm o nouă teorie

o nouă melodie

Nebunatico, ia ceva pe tine 

vezi că-i frig afară

e 7 ianuarie şi n-am deloc încredere 

în imaginaţia mea bizară

la party deseară

n-am niciun chef de pălinkăreală

Şi mi-e frig 

Şi mi-e dor

Şi îţi place să te joci
şi ai vrea să mă provoci
Şi-am crezut
şi-am visat
dar m-am protejat
Şi totuşi am sperat
tu nu ştii că mi-e frică de tine

Sunt un câine 

marcator de teritorii noi

suntem foarte aproape

să descoperim principiul 2

al termodinamicii extraterestre

O da, dă-te,

mi-e frig, dă-te dracu'.

O da, mi-am luat ţeapă şi azi, o da.

O să-mi iau poate şi mâine
şi ce dacă?

Şi mi-e frig

şi mi-e dor

şi nu-mi pasă,

gata!

"La sfârşit am belit-o", îi spuse câinelui cu dinţii de aur una dintre odaliscele invitate la curtea regelui. Era târziu în noapte când au terminat de înregistrat. Toată lumea dormea demult. Deşi treburile regelui nu mai erau atât de multe, toţi se trezeau dimineaţa la 6, cu excepţia musafirilor.

Odalisca fusese de-a dreptul lovită de inspiraţie în clipa când l-a zărit pe Frigidor, verişorul bun al câinelui, aflat şi el în vizită temporară la sanatoriul regal. Câinele ticluise un plan: Frigidor avea misiunea de a se împrieteni neapărat cu regele, care se scufundase într-o apatie soră cu invizibilitatea şi verişoară cu imbecilitatea.

După 3 zile şi 3 nopţi, Frigidor nu reuşise mare lucru. Regele îl privea ca pe un scaun, sau cel mult ca pe o potaie ordinară. O singură dată, după o serie de giumbuşlucuri pe cât de infailibile pe atât de inutile în cazul regelui, Frigidor a călcat într-o găleată cu amintiri, iar regele a zâmbit imperceptibil.
În cea de-a patra noapte, odalisca i-a cerut lui Frigidor să-i vegheze somnul, iar azi noapte deja au înregistrat preventiv câteva unde sonore ale Universului, pentru a fi pregătiţi de marea schimbare, care oricând s-ar putea să devină posibilă.

Nivelul încrederii reciproce la curte rămâne însă la fel de scăzut, ca şi temperaturile din Canada.

  

Basm (IV)

Într-una din zile parcă l-a apucat pe rege strechea. Era într-o vineri (ca acum) şi el se simţea atât de deprimat, încât deşi s-a jurat că n-o va mai face veci, a pus să-l cheme înapoi din lumea patafizică pe singurul trubadur de pe vremurile de glorie la curte, superelegiacul Matliricum. După câteva veşnicii de repaus sonor în teritoriul regatului, vraja ascunsă între corzile chitării i-a cuprins repede pe toţi.
Regele i-a cerut să-i cânte la chitară nişte turbodansuri de băut vin. Imediat cei mai în vârstă au început să-şi depaneze amintirile defecte, femeile din cortegiu care s-au nimerit pe acolo beau vârtos şi dansau tot mai goale, iar după o vreme regele era atât de emoţionat încât i-a venit sângele în ochi şi i-au dat lacrimile pe urechi. Noroc că a sărit câinele cu dinţii de aur să-i smulgă lui Matliricum chitara din braţe, altfel nu se ştie la ce se ajungea.

Femeia-cu-goliciunea-perfectă a căzut din transă direct pe gresie, iar astrologul a ţâşnit cu ea aşa leşinată direct în TCS, s-o dreagă rapid, nu cumva s-o zărească cineva în timp ce ea stă inertă şi să creadă regele că a murit.
Câinele a sfâşiat cu dinţii săi de aur chitara.
I-a promis trubadurului că-i ia una electronică, dacă Matliricum era dispus să negocieze:
- Domnule câine cu dinţii de aur, în locul chitării mele cu diamante ascunse, aş putea primi altceva la schimb.
- Hm, cum ar fi?
- De pildă fata-care-va-lipsi.
- Aici nu va lipsi niciodată vreo fată, şi chiar dacă ar lipsi una, regele nu ţi-ar permite să-l lipseşti de una dintre femeile sale.
- Acum sunt toate, dar dacă vreodată regele nu va vedea că va lipsi una, aceea să fie a mea.
- Bine, bine, du-te odată!

Şi Matliricum a coborât la poartă şi s-a urcat în fau-ve-ul său de serviciu, privind cum erau măturate ultimele firimituri de chitară. Deoarece trăsese cu urechea, igienul-şef căuta foarte atent oareşce diamante, că deh, poate i-ar mai schimba şi lui puţin  viaţa, nu?
Regele pierduse deja prea mult sânge şi câinele a suspendat deocamdată basmul.