Stare de aia de sfârşit de almanah, rubrica ştiaţi că:
un număr se poate ridica şi la triunghi, nu doar la pătrat?
(triunghiul fiind dreptunghic isoscel totuşi)
1 ridicat la triunghi e 1.
2 ------//--------- e 3.
3 ------//--------- e 6.
etc. Formula e simplă şi din punct de vedere vizual, nu o mai scrijelesc aici, rămâne temă pentru curioşi.
Aşa mi-am amintit de primele mele eforturi de pe vremea facultăţii. Visvedeam teorema lu' Pitagora nu generalizată, ci muzicalizată. Credeam că doar mie mi-a venit a muzicaliza formule matematice. Apoi am aflat, odată cu internetul, că s-a făcut demult asta. Am început să caut softuri, ca să duc mai departe limitele cunoaşterii, să aduc de acolo ceva nou. Am dat de mlaştina numerelor suprarealiste, de teoria numerelor foarte mari, şi de alte teorii şi sisteme logice.
De pildă, Secţiunea de Aur. Nu doar că se vede frumos şi arată bine, dar sună armonios şi poate că miroase la fel de bine. Nu trebuie nici măcar să o cunoşti în reprezentarea ei matematică pentru ca să o foloseşti. E o reacţie instinctivă a naturii, deci a multor creatori. Un fel de feromon al structurilor universului uman.
Apoi am ajuns printre fractali, rătăcitor pe limburile pământului: frumosul matematic nu se poate justifica matematic, prin el însuşi, are nevoie de un ceva nematematic pe care să se bazeze, o convenţie umană.
Din structură în structură, ca Rahan cu Tarzan pe aceeaşi liană, aşa am ajuns la analiza situaţiilor de viaţă.
Ce formă are limba mea? Dar franceza? Dar esperanto?
Unele limbi sunt vii, altele mor odată cu cei care le vorbesc singuri. Unele sunt grele, uneori mov, alteori străine.
Sensurile structurilor lingvistice depăşesc orizonturile matematice, la fel cum simbolul depăşeşte structura, pe care o înglo(db)ează.
De exemplu, dacă spun expresia A = "pai cu pai se face grai"
Cu siguranţă se poate ghici zicala cu care din punct de vedere fonetic-structural ne învecinăm.
Dar pentru un computer, este - încă - destul de greu să genereze, să traducă, să echivaleze, să înţeleagă sensul de ansamblu al cuvintelor, nu doar pe fiecare separat. Structura ritmică sonoră e aproape identică, cantitativ avem acelaşi număr de litere, dar sensul nu e apropiat.
Sensul? Cum s-ar putea găsi oare o regulă de înţelegere, de explicitare a sensului unei asemenea învecinări? Nu cred că este doar o relaţie de asemănare, ca în cazul aluziei.
Studiind absurdul în formele sale actuale, un indiciu ar fi următorul.
Fiecare om înţelege ce poate, în cazul unor expresii aşa-zis absurde.
Luată în ansamblu, expresia A nu ne spune nimic coerent.
Nu putem lega noţiunea de pai de cea de grai, pentru că omul nu se hrăneşte cu paie, şi animalele nu grăiesc.
Mă gândesc în paralel la alte expresii:
- "umblă porcul cu paiul în gură". Meteorologicamente, cică atunci se schimbă vremea.
- "stă ca porcul cu mărul în gură" Adică eşti puţin fript.
Dintr-odată parcă înţeleg!
Dacă porcii se întâlnesc din întâmplare şi fiecare are un pai în gură, atunci sunt şanse să se deschidă o lungă conversaţie despre vreme. O scrofeală în toată regula. Ăsta poate fi un sens, îl simt!
Se poate să înţelegem expresia A şi altfel.
Pentru o viespe căzută în sticla mea de vin (mda, roşu-dulce), să-i întind un pai ar fi binevenit. Dacă sticla e pe terminate, trebuie să înnădesc două paie, şi să mă concentrez puţin ca să o pot salva. Probabil graiul ei se va dezlănţui într-un bâzâit insistent de mulţumire, sau mă va vâna cu acul erect.
vespa agonopterix...in vino veritas!
Trebuie să recunosc. Zicala de la care am pornit acest excurs linguristic, deşi o înţeleg, nu o pot explica:
B= "dar din dar se face rai".
Adică, dacă noi toţi dăruim, vom trăi fericiţi, ca în rai?
Dar, de ce "din"?
Logic, asta înseamnă că să dăruieşti din ce ai primit în dar.
Circuitul cadourilor de nuntă poate confirma asta practic, cu toată rotaţia de mixere, tigăi, vaze, tacâmuri, perne. Neamurile îşi dau deci dar din dar (uite 5 d-uri)
Însă cred că esenţa lui "din" e alta. Sensul gramatical corect este identic lui "cu". Dar se zice "dar din dar".
Nu se cheamă aliteraţie, ci protopolifonie cvasi-inefabilă de origine populară:
d(a)r d(in) d(ar) (se face) r(ai)
Aş justifica deci "din"-ul ca un factor prezent din raţiuni de muzicalitate fonematică.
Acum, dacă suprapun semantic cele două expresii A+B,
voi încerca să generez un nou sens, tot mai valabil în acest început de malromileniu:
C= "de primeşti în dar un pai, urci în rai fără de grai"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu