După paraziticele În focuri, care rămâne clipul revoluţionar al acelei vremi, mi-a atras atenţia şuiul Cu zâmbetul pe buze.
Piesa sună oarecum atipic pentru Miki & Co. Am auzit-o live în Boiler la Cluj, fiind prezentată ca o piesă nouă. M-a confuzat puţin atunci, bănuind instant aroma Weezer (ceva sunet a la Buddy Holly). Când am văzut în clip ce dume lejere dau băieţii (tobarul Dobrică e în superformă) şi mai ales cât de bine surprinsă e realitatea (în restaurantul minunat, cu atmosfera aparent nasoală, oamenii aplaudă la sfârşit, deci muzica funcţionează, pentru că fanii nu sunt hipsteri).
Deci tot aparatul de management muzical e scurtcircuitat. Patronul restaurantului e diy, are încredere că trupa asta îl va scoate din strâmtoare.
Apreciez că nu s-a ajuns la atmosfera grotescă Death in Vegas (şi în Dirge, bătrânii dansează).
Autoironia rămâne un dar preţios printre artiştii români, care se tem tare de tot să îşi chestioneze statutul oricum firav. Show-biz-ul românesc nu înghite fente, e protejat dinăuntru de obedienţă şi semi-valori. Odată intrat în horă, nu poţi fi atât de "iresponsabil" încât să îţi rişti pita şi renumele. Cine îşi asumă voluntar riscul să devină un nimeni printre Bănică, Smiley, etc.? Principii de genul că un artist face ceea ce libertatea sa îi arată, sunt copilării printre boşii muzicii româneşti.
Curajul Şuilor (era Junkyard, da!) merită menţionat, chiar dacă tardiv şi aproape inutil (uităm mult azi).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu