Spân Zurător

Pe tren azi-noapte în vis m-au întrebat doi copii dacă ştiu să mă joc. Am enumerat absent ce jocuri îmi mai aminteam: spânzurătoare, schenkel, pac-pac...
Am convenit să ne jucăm de-a watti-ascunselea, după care copiii au dispărut ştrengăreşte în tufe. Provocat astfel, am pus capul la perete, am numărat, şi când să pornesc să-i caut, mă aflam gol subit pe o scenă goală, plină-ochi cu ochi jur-împrejur. Din întunericul viu am auzit câteva râsete şi remarci şoptite, râsete la adresa mea. Nu îmi era chiar frică, dar nu prea ştiam ce să fac cu mâinile şi picioarele, mă încurcau, aşa că m-am gândit să mă trezesc.

M-am bucurat să mă trezesc şi să văd că încă eram în vizită solitară în Brazilia, cazat la un hostel în centrul oraşului. În cameră aveam scorpioni, inofensivi după spusele recepţionerei. Dar când am zărit un miriapod de-o schioapă lenevind printre aşternuturi, am clacat.
Am ţâşnit, în pijama, direct la cafeneaua din colţ, unde am zărit o faţă nurlie:
- Aşa se umblă prin centrul oraşului, dom'le?
- Mă scuzaţi, cafea aveţi? Era o tânără chelneriţă aparent foarte liniştită.
- Încă nu am deschis, dar luaţi loc, vă aduc imediat. Cu lapte?
- Şi banane.
- Poftim?
- Mă scuzaţi, mă gândeam la altceva.
- Vă rog să ieşiţi. Imediat, altfel chem gardienii.
- Domnişoară, e o neînţelegere. Gândeam cu voce tare, nu v-am jignit cu nimic.
- Afară!
- Văd că tinerii din ziua de azi dacă au ceva de spus, se reped să dea afară tot, nu mai au timp să rumege vorbe care nu le convin. Trebuie să ghicesc ce se aşteaptă de la mine? Vă previn că şi eu ştiu să mă cert fără motiv şi fără stress.
- Domnule, dumneata eşti nebun?


Am ieşit şi din visul ăsta.
M-o fi înţepat un păianjen în palmă azi-noapte? Sau poate un scorpionaş, ceva veninos acolo?
Acum mă scarpin de zor, mă gândesc că sunt în realitate, dar nu mă pot gândi la nimic.
P_n_t.