Ping!

M-am întâlnit zilele astea pe stradă cu Beku Leru', care după prima cinzeacă matinală mi-a explicitat bineînţeles teoria inventării becului. Ideea ar fi că ideea lu' Edison nu merită laurii, atribuirea ce i s-a făcut ulterior biznizmanului e un mare abuz, faţă de adevăraţii oameni de ştiinţă, obscurii inventatori ai arcului electric; istoria becului ascunde deci intrigi extrem de interesante, oare ce va urma?...oh becule de ce stai aprins, doamne ajută-ne să ne luminăm şi cu altceva nu doar cu votkă, de becurile astea economice ne-am săturat deja, care-i sensul luminii fără întunerec, etc. Filosofii de speluncă sordidă, vorba unui prieten vechi.
După o sutăcinzeacă, Beku Leru' s-a pus pe cântat, că doar în crâşma gării era ca la el acasă. Am simţit că e timpul să mă retrag, dar beţivelu' s-a agăţat de mâneca mea:

- Ui acia un cadou pentru tine! Iniţial era pentru onomastica lu' nevastă-mea, da' momentan am ceva meciuri cu ea, şi m-aş bucura să îl ofer cuiva. Dacă te-am întâlnit, e al tău. Numa' ui.

Şi scoate din buzunarul din dreptul sufletului un breloc cu luminiţe.
L-am luat timid şi uimit. Nu eram sigur ce statut am în capu' Beku Leru'lui, eram vexat de-a binelea. Restul navetiştilor se cam mirau şi ei. ne holbam cu toţii la curcubeul spontan de pe tavan.

- Încă un rând de întunerec pentru toată lumea, s-a ocoşit subit, dar deloc surprinzător pentru toată lumea din crâşmă, Beku Leru'.
- Eu trebuie să mă întâlnesc cu un prieten, e un pădurar deprimat şi foarte punctual, nu-l pot lăsa să mă aştepte în frig. Mersi de invitaţie, trebuie să plec acum.

Şi am ieşit afară resemnat. E o preafrumoasă vreme, nu am timp de pierdut.