joi, 11 iulie 2013

Dor de echilibru


Din cauza primă că nu pot vedea doar jumătatea plină sau doar jumătatea goală a sticlei, ci pur şi simplu sticla, paharul, pet-ul, shot-ul, etc., şi din cauza secundă că mereu văd simultan o jumătate plină şi o jumătate goală, sunt nevoit să gândesc dublu fiecare aspect al vieţii, fie el cât de minor. Culmea, nu din aceste cauze mă consider printre puţinii gânditori pertinenţi ai acestor vremuri.
Iar ca să punem puţin gândirea la treabă, în legătură directă cu clipul de mai-sus, întreb:
există două Moldove sau nu?
Există una plină şi una goală, sau două goale şi două pline?

Cu operatorii logici şi, sau, şi şi/sau se pot face tot felul de mişculaţii şi/sau nuanţări, dar cert este că însăşi existenţa (a ceva, sau în general) nu se poate demonstra numai cu aceşti operatori logici.
Avem nevoie şi de altceva.
Bunăoară, la întrebarea de ce bei tu, Zmeoiule? nu am putut folosi niciunul dintre operatorii logici menţionaţi, fiind obligat să folosesc negaţia de tip iraţional: nu beau, doar vi se pare vouă.
Omul poate atinge limitele Universului prin ego-ul său îmbibat inteligent cu alcool. Lupta cu ego-ul e mai acerbă la beţie, şansele de-a câştiga războiul cu noi înşine cresc numai dacă ne concentrăm. Cronicizarea actului de a bea semnifică frica ce ne-a învins, pentru că am ratat prea multe încercări. Spiritul, devenind spirituos, se înalţă şi cade simultan; la fel de rapid devenind fără margini, depăşind înţelegerea celor treji, care din pespectiva celui beat devin teribil de mici.
Nu toate băuturile îmbată la fel, şi dintre toate tăriile, aleg pălinca veritabilă, pentru că oferă cel mai mare grad de emanare per spirit.


Dacă vara la amiază bei repede şi multă pălincă, garantat te dezintegrezi în particulele tale cele mai fine. Unii dintre noi putând chiar să facă salturi cuantic-existenţiale de la un plan al realităţii la altul! Alţii pot întrerupe temporar linia continuă a amintirii, a conştiinţei propriei lor vieţi, memoria internă fiind cu îndemânare pusă în stand-by. Altfel spus, black-out total. Acest exerciţiu cere disciplină, nu poate fi făcut de începători, şi din păcate nu poate fi explicat neiniţiaţilor, rămânând să fie perceput de către aceştia ca un act teribil, un moft, sau ca ceva de neiertat.
În acest caz, unii adepţi ai lucidităţii absolut non-alcoolice se folosesc de tautologia echilibrului ca stare benefică, de terapiile la modă, sau de expresii generice psihologizante, de exemplu iată frustrările clasice ale beţivului incorigibil. Se crede că toţi beţivii beau dintr-un motiv care la început e simplu, dintr-o neînţelegere care generează un labirint al izolării. E trist că beţivii nu au luciditatea argumentativă pentru a se apăra legitim de cei care îi persecută, şi că cel mai adesea ei îi persecută pe cei care nu beau.

Wiki cică ne sperie cu adevărul medical:
Delirium tremens (DT) este cea mai severă complicaţie a sevrajului etanolic şi se manifestă în general la 48-96 ore de la întreruperea consumului de alcool. Majoritatea semnelor clinice care apar în DT sunt similare celor din sevrajul necomplicat, dar diferă ca severitate: tremor, instabilitate vegetativă (hipertensiune şi tahicardie), agitaţie psihomotorie, stare confuzională, halucinaţii, febră. 

Acum, revenind la cele două jumătăţi ale sticlei, ca ramuri complemetare ale drumului vieţii, cred că victoria asupra folosirii greşite a puterilor alcoolului nu înseamnă să nu bei deloc, ci să înveţi să bei cu măsură. Cine nu bea deloc, adică nu se desfată cu un vin bun la o poveste cu prietenii, nu savurează măcar o bere după un set mare câştigat la ping-pong, sau un absint brusc oferit de o necunoscută în club, etc., acela nici măcar nu a început lupta, încă nu păşeşte pe calea propriului echilibru.
Da, sunt oameni - puţini - care nu au nevoie de o asemenea luptă, pentru că sunt deja în punctul lor de echilibru. Dar dacă nu ai avut linişte niciodată, şi mereu ai fost însetat de aventură, a-ţi găsi propriul echilibru presupune să fii capabil să trăieşti în miez de paradox, să accepţi din când în când câte o experienţă transformatoare, radicală.





 


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu