Vorbeam ieri de calea de mijloc, şi m-am mai gândit.
Când cauţi o cale de mijloc, e dificil să nu gândeşti greşit.
În vreme de alegeri, TVR oferă tuturor candidaţilor timp egal de expunere a balivernelor. Ca şi mediator neutru, imparţial şi obiectiv, a le da tuturor şanse egale - ca timp - pare cea mai legitimă poziţie. Dar unele situaţii nu sunt atât de simlpe (simlpitatea fiind un nou concept, desigur).
A decide ce trebuie făcut cu acest fenomen nou, de care vorbeam ieri, presupune găsirea unei poziţii de mijloc.
I-am zăpăcit acum câţiva ani pe nişte puştani care îşi beau peturile pe malul râului:
- Bă, voi sunteţi rasişti?
- Da!
- Eu sunt anti-rasist!
- No, hai să ne batem!
- Staţi puţin, să vedem înainte cine cu cine se bate. Dacă voi sunteţi rasişti, înseamnă că recunoaşteţi că există rase diferite pe lume.
- Da, sunt tot felul de rase.
- Ei bine, eu fiind împotriva ideii de rasă umană, sunt anti-rasist.
- Şi noi suntem împotriva lor!
- Deci sunteţi anti-rasişti!
- Nu, suntem rasişti!
- Atunci înseamnă că recunoaşteţi dreptul la existenţă şi a altor rase!
- Nu, nu, noi suntem anti-rasişti!
- Nu mai înţeleg nimic. Sunteţi rasişti sau anti-rasişti?
- Chiar nu ştim. Hai bea cu noi, lasă psihologia.
O poziţie de mijloc nu înseamnă acceptarea rahaturilor din jurul tău.
Medierea cere uneori o atitudine exagerată. Dialectica poate îndepărta pentru moment centrul de punctul său de echilibru, dar momentele sale dinamice îşi au ca scop propriul consum.
Mijlocirea presupune actul întoarcerii la starea de calm înţelepţit, o liniştire a conflictului.
Fie dat un leagăn, în care sunt reprezentanţii a două tabere aflate în conflict. Amândoi au fost de acord să se dea în Leagănul Vieţii şi al Păcii (LVP), pentru a afla o cale de mijloc în rezolvarea unui conflict foarte adânc. Leagănul se află la început în punctul O de echilibru. Cei doi reprezentanţi stau în el spate în spate, fiecare privind spre jumătatea sa de adevăr. Nu-şi suportă reciproc prezenţa şi aşteaptă sceptici rezolvarea situaţiei.
Acum mediatorul se află într-o dilemă. În ce parte să împingă primul impuls? Dacă împinge spre punctul de maximă amplitudine A, reprezentantul taberei A va fi bucuros că are dreptate, în timp ce reprezentantul taberei B se va simţi nedreptăţit. Dacă mediatorul împinge leagănul prima oară spre direcţia opusă, spre punctul de maximă amplitudine B, reprezentantul taberei A se va simţi nedreptăţit. O soluţie cu origini foarte vechi este recursul la o instanţă superioară, considerată neutră: şansa pură de 50%, startul perfect egal.
De aceea în arbitraj se trage la sorţi, ca soarta să decidă care echipă începe meciul.
Fiind făcută tragerea la sorţi, să presupunem că mediatorul a împins leagănul spre direcţia lui B. Reprezentantul B are dreptate, începe să-şi argumenteze logic poziţia, reprezentantul A pierde teren şi şirul gândurilor, se enervează treptat, până când leagănul atinge punctul maxim B, de maximă jubilare a reprezentantului B. Dar în acea clipă de repaus, A îşi dă seama că ceva e fisurat în argumentarea lui B, şi pune o mică întrebare. Leagănul, încet-încet porneşte înapoi. Deşi B a dat un răspuns bun, reprezentantul A capătă încredere. Leagănul ia avânt. Pendulând spre A, trece cu viteză maximă prin punctul de echilibru O.
Adică reprezentantul A este în toiul explicitării dreptăţii sale, iar reprezentantul B iese din terenul său familiar. Trebuie să fie atent, să se apere cu argumente noi.
Ajuns pentru întâia oară în punctul A, leagănul se opreşte şi aici pentru o clipă. Reprezentantul A are acum deplină dreptate, i-a întors argumentele lui B, care se gândeşte intens cum să răspundă...soluţia vine print-o analogie smecheră, şi LVP-ul porneşte acum spre B, dar pierzând din impuls. Nefiind perpetuum mobile, LVP-ul se va opri la un moment dat.
Această pierdere de impuls în mişcarea de pendulare, o reprezint teoretic ca semn al unei apropieri de calea de mijloc, ca o erodare temporală a conflictului. Există deja spus acest fapt: timpul le vindecă pe toate.
Între timp, B şi-a revenit pe poziţii, şi din nou l-a încolţit pe A, dar experienţa prin care a trecut (în punctul A, al adversarului) i-a slăbit încrederea că dreptatea se află doar de partea sa.
După un număr de oscilaţii, cei doi adversari se întorc cu faţa unul spre altul, conflictul devenind treptat un adevărat dialog, cu un ton suspect de socratic.
Mediatorul observă că leagănul abia se mişcă, iar cei doi reprezentanţi murmură întrebări şi răspunsuri, încuviinţându-se unul pe altul.
LVP-ul s-a oprit de tot. Cei doi se privesc, şi coboară tăcuţi. Într-adevăr, nu prea au idee cum vor descrie această experienţă celor pe care îi reprezentau. Pentru că de fapt acum amândoi nu-i mai reprezintă pe oamenii lor, ci sunt liberi de poverile inutile ale acestora.
Ei bine, acest experiment mental poate semăna a spălare de creieri, a programă neplauzibilă, sau a orice altceva numai a cale demnă de urmat nu, şi din frica de a pierde acareturile agonisite prin egoism, omului obişnuit nu-i prea surâde calea asta, a medierii.
Referitor la fenomenul care m-a implicat emoţional zilele trecute, mi-am dat seama că ceea ce trebuie să fac în cazul fanaticilor din jurul meu, nu este să-i educ, ci să-i ignor. Prima reacţie a fost de răspuns la provocările lor, dar, pentru că aceştia se află în stadiul organizării febrile, în care au nevoie de atenţie ca de aer, prefer să-i condamn la acest neajuns. Prin atitudinea mea, ei vor vedea că de fapt nu există.
În plus, nici eu nu sunt mai bun, aşa că am destul de lucru.
Şi am încheiat povestea, ici-işea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu