Fac funde

...I wish I knew you, 

your fear of insanity 

makes me sad...

Mă întreb ce înseamnă a-ţi găsi liniştea, când înoţi fluture spre mijlocul unui nou vârtej. Sau să te laşi dus, încet ca un leneş, de valurile întâmplării. Ştiind că luciditatea cu care te ţii inexplicabil la suprafaţă şi cu care te abţii cu stoicism să înoţi într-un anume fel, nu îţi va fi deajuns. Trebuie să-ţi inventezi şi tu un stil propriu, ca să simţi că exişti printre oameni.
Acţiunile ce decurg dintr-un suflet sănătos, dintr-un om cu miez liniştit, atunci când ies la suprafaţă nu se deosebesc de cele ce se numesc fapte bune în general.
Dar când neliniştea este cea care animă interiorul cuiva, acţiunile sale în cel mai fericit caz sfârşesc în faptul artistic. Transformarea aceasta simplă cere o direcţionare a tensiunilor interne înspre exterior ca o formă de exprimare iraţională. Drumul pe care sinele îl parcurge spre aflarea liniştii sale poate fi numit viaţă, dar nimic nu ne garantează că nu nimerim şi în fundături. Îmi plac situaţiile care cer vorbele astea:
uită-te pe unde mergi!
Zbuciumul interior este o etapă peste care nu se poate sări - orice om are de luptat cu sine însuşi atât timp cât e nevoie ca să-şi înţeleagă menirea.
Sursele neliniştii sunt atât de variate, încât continuarea acestui monolog plin de afirmaţii suspecte m-ar nelinişti profund.
Fundeni.
Fundoianu.
Fundulea.
Fundiţă.