În plus, regele i-a spus odată cât de mult îi simte prezenţa, chiar dacă la început doar îşi scriau sms-uri, făcând schimb de impresii de pe malurile pe care au adormit fiecare. Înainte de a se cunoaşte, apoi fără a se mai cunoaşte vreodată.
NL era de nea şi dintr-un judeţ al regatului unde se credea că încă mai puteau fi găsite păduri nepătrunse de prostia omului.
Femeile din cortegiu o antipatizau fiecare din motive care de care mai obiective, dar era evident că toate erau de acord că era o erezie să lipseşti de la ceremonie, odată ce regele ţi-a făcut cu ochiul.
NL prefera îngheţata de fistic, şi regele tocmise o corabie plină, ce ar fi trebuit să ajungă în toamnă. Între timp se petrecuse toată decăderea regală, şi câinele habar-n-avea cum ar putea plăti tonele de îngheţată. Spera că vreun naufragiu îl va scoate din belea, dar pe de altă parte adora să privească cum Noutatea Lipsă savurează îngheţata de fistic. Deocamdată cumpăraseră de la billa câteva îngheţate, să-i treacă mai uşor vremea domnişoarei.
Regele se afla într-o stare de confuzie apropiată imbecilităţii. Făcea tot felul de gafe, de genul că i-a şoptit femeii-vulpe-mereu-disponibilă cât de mult apreciază sinceritatea ei, iar câinelui cu dinţii de aur i-a pus mâna pe fund, grohăind ironic. Îl confundase cu femeia-umbrelă-gonflabilă-cu buze-incredibil-de. Da, regele păstra pe lângă el şi în afara cortegiului câteva tipare umane.
NL ştia tot felul de melodii pe care doar regele le asculta atent, şi toţi curtenii o apreciau numai pentru asta.
Erau momente acelea de linişte şi graţie, când toţi se gândeau ce-o să se facă cu un rege lipsă.
El fiind acolo, se putea uşor vedea că lipseşte. Unele voci şopteau deja tot mai tare că regele o luase razna.
Perspirase dincolo de pereţi, degeaba se chinuise câinele să ascundă asta.
Ultima rezoluţie aprobată de rege unei familii de artizani în lemn, s-a încheiat cu cuvintele "nu vă fie frică, cu toţii suntem oameni!"
Atunci dregătorul de destine s-a cutremurat puţin, speriat că nu-i va putea linişti pe toţi deodată.
Şi au mai fost apoi şi alte semne, tot mai clare. Odată regele se pişase în sală în faţa întregului consiliu, strigând din răsputeri că a luat foc Universul.
Aşadar câinele nu mai avea timp nici să-şi roadă oasele zilnic. Oasele lui zilnice.
Şi mai avea şi dureri se spate de la atâta alergătură. Arăboaica îl asalta cu infinite promisiuni ale fericirii, care îl lăsau însă rece. Tot regatul atârna de direcţia acţiunilor sale, nu avea timp pentru pasiunile sale.
Alaltăieri spre seară regele s-a îmbrăcat singur, şi-şi aştepta cortegiul pentru începutul ceremoniei.
Astrologul l-a avertizat că nu vor trece dincolo de data asta, şi că ar fi bine să amâne totul, că e solstiţiul de iarnă.
Regele s-a înfuriat într-atât, încât a mâncat o brioşă cu tot cu hârtie.
La ceremonie a lipsit bineînţeles NL. Îl cunoscuse mai îndeaproape pe unul dintre majordomii regelui, şi tocmai se uitau amândoi la ceva film când câinele intră peste ei disperat:
- Păi ce faceţi zâna dumneavoastră, nu sunteţi la ceremonie?
- M-am gândit să nu vin.
- Păi trebuie obligatoriu să fiţi acolo!
- Nu trebuie nimic, domnule câine.
În sâmbăta respectivă (ultima de când a început cronica de basm) regele şi-a dat fără efort seama din prima că NL lipsea. Panică. Rostul vieţii e pierdut în mod periodic, dar există excepţii. Totuşi nu era nimic de făcut, chiar ca şi rege. Ştia pe de rost destinele femeilor din cortegiu, totul se anunţa exasperant de previzibil.
Asculta la căşti nişte rave de prin '90 şi chiar avea chef de ceva nou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu