O nouă călătorie. Autostalker din nou

Totuşi. 

Am adormit cu gândul limpede: e timpul să mă mişc din locul ăsta, altfel îmi ofilesc creierii de tot. Ultimele două dăţi când am cântat la Vamă nu am apucat să fac şi baie, ceea ce mi-ar da acum un motiv să recuperez.

Am visat-o pe cea de-a treia nevastă a lui Strindberg şi am decis că nu e imposibil să am câte ceva de învăţat de la aşa-zisul nordic misogin. În problematica lui viaţă voi avea de găsit admirabile nuanţe. A trăit o perioadă dificilă, pe care a numit-o "infernul". Curiozităţii mele îi pare deajuns pentru a mă presa. Dar o las în tensiune.

Când călătoresc, inevitabil mă îndepărtez oarecum de toate astea. Intru direct în mijlocul tornadei întâmplărilor, al situaţiilor reale, singurul fapt ce mă mai încarcă. Nu ştiu dacă şi când voi relua contactul cu lumea virtuală, ăsta fiind însăşi enjeu'ul plecării. 

Cu DT avem planificată o sesiune de creaţie ce ne va stoarce de toate energiile. Ştiu prea bine că muzica lejeră pe care o ţin captivă în sufletul meu ca pe cea mai preţioasă pasăre necunoscută, nu se va lăsa eliberată decât prin chinuri. Prea mult a avut de aşteptat. Dar o vom sublima cu momeala tuturor exceselor noastre, ca ofrandă absolut necesară adusă inspiraţiei. Un scenariu euristic prea clasic, nu? Farmecul cu trupa asta este că niciodată nu ne ies skemele astea raţional estetizante.

În capul meu aud chemarea unei voci, femeia-floare-deplină în formă de calotă, mă îmbie spre un bordeiaş cu uşa în vale. Duc instinctiv patru degete la gură ca să-mi fluier calul abătut totuşi înaripat, dar mi-am promis să nu mai donquixotesc pentru o vreme. Mai bine îmi iau ukulelele, lele lele şi iar lele, pentru tine trag belele

Gata. Ne vom întâlni doar în unele dintre drumurile noastre toate.