Nu ştiu dacă voi mai putea ieşi de aici. Capcana supremă a omului cred că este propria minte, peste măsură de curioasă: oare cum era viaţa în acest oraş pe la 1400?
Cu toţii ştim să vorbim despre ciumă, de hierofaniile unui tablou de tip bormaşina Bosch, de frica latentă, ascunsă în creierii noştri.
Şi poate nu era nimic mai altfel decât acum. Întunecarea zilelor noastre ne aseamănă cu Evul Mediu. Cu câţi mai multi indivizi se luminează, cu atât societatea se înnegreşte. E un paradox?
Eu am făcut câţiva ani pe trubadurul urban. Nu am pornit de la schema clasică a menestrelului medieval, ci de la Guano Apes şi Jack Kerouac. Dar tot acolo simt că voi ajunge. De la vagabondajul citadin şi muzica mentală, derizorie, la spiritul popular actual, ridicat nu la nivel de artă ci coborât la un stil de viaţă fără probleme.
A fi trubadur azi presupune o uitare a valorilor intelectualizate istoriceşte, o ieşire în atemporal.
Sau astral, cum e mai la modă. Dar riscurile sunt foarte mari. Lumea nu prinde figura, sau în cel mai bun caz nu zice nimic: "pare interesant personajul acesta"
Pe vremuri mă exasperau cei care îmi cereau să cânt o melodie "de la cap la coadă". Sau mai degrabă eu îi exasperam cu trecerile bruşte dintr-un cântec în altul. Muzica nu e pentru mine un caiet cu versuri notate cu sârg, cântate pe îmbătatelea. Mă plictisesc repede dacă omul căruia îi cânt nu aleargă în tempo cu el însuşi.
Privind tabloul Hell de Bosch, mi-am dat seama că lumea de azi e plină de capcane, şi Evul Mediu e un remediu pentru a putea rămâne viu printre ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu