Navigând azi noapte la întâmplare pe un oarecare forum, m-am cocoşat de râs pe alocuri, dar când m-am trezit dimineaţă, am observat că mi-a rămas în memoria de foarte scurtă durată următoarea postare:
23 Jan 2004, 05:18 PM, Mesaj #9, Forumist Nr.: ....
"Sursa răului nu poate fi decât ignoranţa. Desigur se poate vorbi şi despre lipsa empatiei. Asta pentru că oamenii care empatizează dau dovadă că au un suflet treaz şi atunci au şi bun simţ cât de cât."
Aş scrie câte o nuvelă filosofică despre fiecare dintre conceptele filosofice mai-sus înfăţişate.
Dar mă preocupă deocamdată doar sintagma sursa răului.
Este o mare capcană aici. Când spun sursă, presupun un fel de izvorâre, fără robinet. Sursele răului nu pot fi oprite. Răul apare mereu, constant. Speranţa că vom putea improviza un robinet pe ţeava de ne împroaşcă traiul cu rele trebuie să o numim viaţă-de-dincolo.
Deci răul apare hic et nunc, in dis world. A căuta sursa răului nu ne asigură că atunci când o găsim putem face ceva să schimbăm situaţiunea.
Skema lui Sartre e prea celebră şi adevărată ca să mai poată spune ceva nou: cu toţii ştim că Infernul sunt Ceilalţi. E vorba de Infernul fiecăruia, nu stereotipul creştin, cu smoală şi pericol.
După cum zice citatul de mai-sus, dacă nu ignor înseamnă atunci că sunt cel puţin atent la ceilalţi, poate chiar empatizez cu ei. Dar ei sunt infernul meu, şi deci sursa răului în lume este ignorarea răului din lume, ceea ce nu este chiar o aiureală, deşi pare.
Nu este vorba de acelaşi rău.
Răul care deja există, având ca sursă ignoranţa celorlalţi şi a mea, va produce răul în continuare dacă nu ne trezim din starea care a produs răul.
Dar unele surse neoficiale ale culturii occidentale m-au informat, insistând în ultimul timp cu tot felul de artificii, cum că femeia ar fi o sursă a răului din lume. Eu am făcut ceva risărci şi cred că trebuie distins între planurile tabloului general.
Avem teoriile tradiţionale, separaţioniste, ale genului:
a) originea intra-pământenească a femeii:
- atracţia spre eficienţă: a avea rost, baza vieţii
- corporalitatea Sinelui: femeia-subiect-în-sine, prezenţa concretă, cantitatea
- difuzare a spiritului înspre ansamblul vieţii terestre
b) originea extra-pământeană a bărbatului:
- atracţia spre speculaţie: a şti de ce, riscul vieţii
- Sinele abstract: bărbatul-obiect-al-acţiunii-spre, cauza absentă, calitatea
- infuzare a spiritului dinspre detaliul morţii universale
Gândirea populară ştie demult că "el e Soarele, ea Luna".
Dar nimeni nu se întreabă care dintre luminarii e mai bun. Relaţia lor e singura certitudine.
Dacă încercăm să ieşim din acest cadru, mult prea adevărat pentru a ne mai încânta minţile tocate prin tot felul de maşini, vom întâlni o perspectivă mai paşnică:
distincţia bărbat-femeie fiind un construct social,
devine inutilă orice teorie care bate dincolo de opţiunile individuale.
Cine face rău, e o sursă, dar mai are posibilitatea să se schimbe.
Dacă după îndelungate eforturi într-ale răutăţilor sursa devine oficială, e tot mai dificil să se oprească, pentru că e prinsă la înghesuială, citată tot mai des ca autoritate supremă pentru ceilalţi.
Dacă cineva decide să nu mai facă rău îl paşte un şi mai mare rău.
Puţini pot face târgul acesta, ştiind că pierd din start şi mai ales după sosire.
Dar dacă continuă să alerge, inevitabil vor primi ca premiu final o menţiune, incluzând cazare gratuită până la noua reîncarnare, la hotelul Eden, singur cu televizorul în cameră, cu bucătărie şi baie pe hol.
Fără să alerg, aşa un loc de locuit caut şi eu deocamdată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu