Desigur că şi zmeoii trebuie să îşi ia energia de undeva.
Având în vedere că papara dimineţii, greuceniile fripte în miez de noapte sau alte improvizaţii culinare de basm nu prea mai sunt pe gustul meu momentan, mă gândeam să nu vă recomand dieta mea, deoarece în mod cert nu va da aceleaşi rezultate ca şi la mine, şi unele diete sunt imprevizibile.
Dimineaţa, după o trezire voioasă, plină de aceleaşi dificultăţi existenţiale de care ai nevoie pentru a simţi viaţa, în loc de înviorare mai bine se aprinde o ţigară, ca să nu cumva să uiţi cât eşti de slab având un asemenea viciu inutil. Cafeaua trebuie să aibă o linguriţă zahăr de aur, iar cana o poveste minunată imprimată.
Dacă soarele are chef să fie pe zonă, înseamnă că azi vei avea o masă bogată. Dacă plouă, masa va fi şi mai bogată, dar mai diluată. Apa de ploaie se asezonează cel mai bine cu parfumul crinilor.
Se ia un lighean - de preferinţă albastru fain - şi se priveşte pe toate părţile, în aşteaptarea dispariţiei senzaţiei de foame din creieri, stomac şi alte organe. Formule de gen "totul e în capul tău", "totul trece prin stomac" nu ar trebui gândite deloc, mai ales că traiul fără condimente face ispititoare presărarea unor gânduri fără discernământ. Somatizarea fiind dăunătoare, în special la persoanele care au bănuiala că nu pot fi fericite orice ar face, mai bine trecem la adevăratul secret al dietei mele.
Principiul nutritiv de bază este sentimentul contradictoriu şi sinestezic al fiinţării, al împăcării albăstrui cu orice este interior Sinelui şi receptarea realităţii exterioare ca unică devenire deplină a Sinelui. Adică să nu mănânci nici capra, nici varza.
Incredibil cât de săţioasă este această reţetă. Ea putând ţine de foame chiar şi câteva luni.
Poftă mică, vă rog!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu